Irina DIGORI

În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 86-92 din 08.03.2019:

  • A fost republicată:

Legea privind controlul financiar public intern, nr. 229 din 23.09.2010.
Această nouă redacție conţine modificările şi completările aduse Legii nr. 229/2010 prin Legea nr. 324/2013 și Legea nr. 234/2018.

  • Au fost publicate următoarele legi:

1. Legea pentru modificarea Legii nr. 303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, nr. 322 din 30.11.2018 (în vigoare 08.03.2019), prin care
se modifică:
– Legea nr. 303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare:
# se modifică anumite sintagme în conținutul legii;
# se modifică și/sau se completează: art. 2, 3, 4, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 22, 25, 26, 29, 32, 33, 35, 36;
# se modifică integral denumirea și conținutul: art. 28 „Raporturile juridice dintre operator, administratorul blocului locativ şi consumator”, art. 30 „Indicatorii de performanţă ai serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare”;
# se introduc: art. 91 „Efectuarea controalelor”, art. 131 „Regimul juridic al sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare”, art. 361 „Fondul de dezvoltare”.

2. Legea pentru modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008, nr. 12 din 15.02.2019 (în vigoare 08.03.2019), prin care
se modifică:
– Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008:
# se modifică sancţiunea art. 330 „Refuzul, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de lege de către respondenţi privind prezentarea datelor statistice, neprezentarea la timp a datelor statistice sau prezentarea de date statistice eronate”, care va avea următorul conținut:
“se sancţionează cu amendă de la 12 la 42 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 15 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 45 la 55 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.”
# se modifică conținutul art. 419 „Biroul Naţional de Statistică”:
„(1) Contravenţiile prevăzute la art.330 se constată şi se examinează de către Biroul Naţional de Statistică şi centrele regionale pentru statistică.
(2) Sînt în drept să examineze cauzele contravenţionale prevăzute la alin.(1) şi să aplice sancţiuni directorul general al Biroului Naţional de Statistică, directorii generali adjuncţi, şefii şi adjuncţii centrelor regionale pentru statistică.”

3. Legea pentru modificarea unor acte legislative, nr. 16 din 15.02.2019 (în vigoare 08.03.2019), prin care
se modifică:
– Legea nr.414/2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule:
# se modifică: art. 2, 4, 8, 14, 18, 19, 20, 21, 29;
# se modifică/substituie anumite sintagme în conținutul: art. 3, 7, 12, 15, 16, 22, 26, 33, 39 – în mare parte, se substituie cuvântul “posesor” cu sintagma “proprietar sau utilizator” (la diverse forme gramaticale);
# se introduce: art.181 „Constatarea amiabilă a accidentului de autovehicul” cu următorul cuprins:
„(1) Procedura de constatare amiabilă a accidentului de autovehicul (în continuare – constatare amiabilă) este o soluţie de constatare a faptelor, a circumstanţelor şi a persoanei vinovate de producerea accidentului, alternativă procedurii aplicate de către angajaţii organelor de poliţie, ai unităţilor de pompieri şi ai procuraturii, şi este aplicabilă doar cu condiţia exprimării benevole a voinţei părţilor de a recurge la aceasta.
(2) Procedura de constatare amiabilă constă în completarea şi semnarea de către conducătorii de autovehicule implicaţi în accident a formularului “Constatare amiabilă de accident”, cu recunoaşterea vinovăţiei de către persoana răspunzătoare de producerea accidentului, care, ulterior, este prezentat asigurătorului persoanei vinovate împreună cu cererea de despăgubire.
(3) Procedura de constatare amiabilă se aplică cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) în accident sînt implicate doar două autovehicule;
b) accidentul este soldat cu daune materiale nesemnificative;
c) accidentul nu s-a soldat cu vătămări corporale şi/sau cu deteriorarea bunurilor (de exemplu, instalaţii rutiere, piloni, garduri, clădiri etc.), altele decît autovehiculele implicate în accidentul rutier;
d) proprietarii sau utilizatorii autovehiculelor implicaţi în accident deţin, la data producerii accidentului rutier, poliţa de asigurare RCA sau certificatul de asigurare “Carte Verde” (în cazul autovehiculului aflat în proprietatea sau utilizarea unei persoane asigurate în străinătate), valabile şi emise cu cel puţin 24 de ore înainte de momentul producerii accidentului;
e) există consimţămîntul ambilor conducători de autovehicule implicaţi în accident privind documentarea accidentului prin procedura de constatare amiabilă, consensul acestora privind circumstanţele producerii accidentului şi daunele vizibile cauzate autovehiculelor implicate, iar persoana răspunzătoare de producerea accidentului îşi recunoaşte vinovăţia;
f) conducătorii de autovehicule implicaţi în accident au posibilitatea tehnică de a fotografia locul accidentului rutier sau de a înregistra datele martorilor (dacă aceştia există).
Dacă lipseşte cel puţin una dintre condiţiile indicate la prezentul alineat, cu excepţia condiţiei de la lit.b), formularul “Constatare amiabilă de accident” completat şi semnat de către conducătorii de autovehicule implicaţi în accident devine nul, iar accidentul rutier urmează a fi documentat de către organele competente.
(4) Forma şi conţinutul formularului “Constatare amiabilă de accident”, precum şi normele privind utilizarea acestui formular se aprobă de către autoritatea de supraveghere, cu avizul Poliţiei, şi se eliberează asiguratului gratis. Se interzice inscripţionarea altor informaţii pe formularul-tip decît a celor prevăzute în actele normative ale autorităţii de supraveghere.
(5) Formularul “Constatare amiabilă de accident” prevede, în mod obligatoriu, informaţii despre circumstanţele producerii accidentului, datele de identificare ale conducătorilor şi ale autovehiculelor implicate în accident, datele din poliţa de asigurare RCA sau certificatul de asigurare “Carte Verde” (în cazul autovehiculului aflat în proprietatea sau utilizarea unei persoane asigurate în străinătate), datele despre daunele cauzate autovehiculelor implicate, precum şi alte informaţii stabilite în actele normative ale autorităţii de supraveghere. Formularul “Constatare amiabilă de accident” conţine două pagini autocopiative, ambele avînd aceeaşi valoare juridică, şi se eliberează asiguratului de către asigurător odată cu poliţa de asigurare RCA sau la cerere.
(6) În cazul aplicării procedurii de constatare amiabilă, cererea de despăgubire se depune de către persoana păgubită la asigurătorul persoanei vinovate, cu anexarea formularului “Constatare amiabilă de accident”, completat corespunzător şi semnat de ambele părţi, în baza acestuia fiind deschis dosarul de daune de către asigurător.
(7) În cazul accidentului rutier documentat prin procedura de constatare amiabilă, asigurătorul este în drept să refuze achitarea despăgubirii de asigurare dacă nu au fost întrunite condiţiile prevăzute la alin.(3) din prezentul articol, cu excepţia condiţiei de la lit.b) a alineatului menţionat, caz în care asigurătorul achită despăgubirea în limita prevăzută la art.14 alin.(2) lit.c). Refuzul asigurătorului de a achita despăgubirea de asigurare nu limitează părţile în dreptul de a se adresa la organele sau instituţiile competente pentru stabilirea circumstanţelor accidentului rutier şi de a înainta, în baza documentelor de constatare întocmite de aceste organe sau instituţii, o nouă cerere de despăgubire în modul prevăzut la capitolul V din prezenta lege.
(8) Asigurătorul este în drept să refuze achitarea despăgubirii de asigurare în cazul în care formularul “Constatare amiabilă de accident” este completat în mod ilizibil, este incomplet, conţine date contradictorii sau eronate, cu excepţia cazului în care asiguratul sau păgubitul a contribuit la înlăturarea erorilor, asigurătorul avînd posibilitatea să le înlăture.
(9) În cazul în care asigurătorul nu este de acord cu vinovăţia recunoscută de asiguratul său în baza formularului “Constatare amiabilă de accident” sau în cazul în care asiguratul îşi retrage recunoaşterea vinovăţiei, asigurătorul achită despăgubirea de asigurare în termenele stabilite de prezenta lege, fiind în drept să solicite instanţei de judecată, în termen de 15 zile calendaristice de la data achitării despăgubirii, examinarea în fond a formularului “Constatare amiabilă de accident”, stabilirea vinovăţiei şi, după caz, încasarea despăgubirii de la asigurătorul persoanei recunoscute vinovate de instanţa de judecată.
(10) Dosarul de daună deschis în urma accidentului rutier documentat prin procedura de constatare amiabilă se instrumentează conform procedurii generale prevăzute de prezenta lege.”

– Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008:
# art. 26 „Înlăturarea răspunderii contravenţionale” se completează cu litera f) cu următorul cuprins:
“f) constatării amiabile a accidentului rutier.”
# se introduce art. 311 „Constatarea amiabilă a accidentului rutier” cu următorul cuprins:
„(1) Constatarea amiabilă a accidentului rutier se aplică în contravenţiile prevăzute la art.242 alin.(1), în cazul în care în accident sînt implicate două vehicule, accidentul fiind soldat numai cu deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor, fără cauzare de vătămări corporale victimei, iar proprietarii şi/sau utilizatorii vehiculelor deţin, la data producerii accidentului, poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă sau certificatul de asigurare “Carte Verde” (în cazul vehiculului aflat în proprietatea sau utilizarea unei persoane asigurate în străinătate), valabile.
(2) Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier nu se aplică în cazul accidentului care s-a soldat cu vătămări corporale şi/sau cu deteriorarea bunurilor (de exemplu, instalaţii rutiere, piloni, garduri, clădiri etc.), altele decît autovehiculele implicate în accidentul rutier.
(3) Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier constă în completarea, semnarea şi prezentarea de către conducătorii de vehicule implicaţi în accident a formularului “Constatare amiabilă de accident” către asigurător, conform prevederilor Legii nr.414/2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
(4) Constatarea amiabilă a accidentului rutier înlătură răspunderea contravenţională.”
# art. 242 „Încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu cauzarea de vătămări corporale uşoare”: la alin. (1), dispoziţia se completează cu cuvintele “ori cu cauzarea de vătămări corporale neînsemnate victimei”;
# art. 243 „Părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier”: dispoziţiile alin. (1) şi (2) se completează cu textul “ , cu excepţia accidentului rutier documentat prin procedura de constatare amiabilă a accidentului, prevăzută de Legea nr.414/2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”;
# art. 446 „Cazurile în care nu se încheie proces-verbal cu privire la contravenţie”:
la litera a), textul “art.20–31” se substituie cu textul “art.20–311;
litera b) se completează cu textul “ , cu excepţia contravenţiilor soluţionate în modul prevăzut la art.29 şi 311.

– Legea nr.407/2006 cu privire la asigurări:
# se modifică: art. 1, 29, 49;
# se introduce: art. 311 „Comitetul de audit”.

4. Legea pentru modificarea articolului 1 din Legea nr. 26/2010 privind Zona Economică Liberă „Bălţi”, nr. 17 din 15.02.2019 (în vigoare 08.03.2019), prin care se operează următorul amendament:
– Legea nr.26/2010 privind Zona Economică Liberă “Bălţi”:
# la art.1 alin.(2), litera p) se abrogă.
Astfel, a fost exclus din componenţa Zonei Economice Libere “Bălţi”: terenul de 2,238 ha, cu numărul cadastral 0100212178, amplasat pe str. Sprîncenoaia nr.1, municipiul Chişinău, precum şi construcţiile de pe acesta cu numerele cadastrale 010021217801–010021217806 şi 010021217819.

5. Legea privind declararea utilității publice pentru lucrările de interes național de construcție a Terminalului Vamal Centru și a zonei rezervate de extindere, nr. 18 din 15.02.2019, prin care:
# se declară de utilitate publică lucrările de interes naţional de construcţie a Terminalului Vamal Centru şi a zonei rezervate de extindere;
# se indică bunurile imobile (terenurile) proprietate privată care constituie obiect al exproprierii;
# se indică retragerea din circuitul agricol a anumitor terenuri etc.

Pentru a lua cunoștință cu:
– textele integrale ale Legilor sus-menționate,
– decretele Preşedintelui Republicii Moldova,
– actele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova,
– acte ale Curţii de Conturi a Republicii Moldova,
– hotărârile Guvernului Republicii Moldova,
– actele MEI, MF, MJ, MECC, MSMPS, MADRM, SIS, SV, AAC, CNPF, CA, SFS,
care au fost publicate în această ediție,
consultaţi Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 86-92 din 08.03.2019.

Pentru a afla aspecte detaliate privind unele dintre modificările sus-menționate, urmăriți Juridice Moldova.

Ținând cont de faptul că la data de 08.03.2019, au apărut 2 ediții ale Monitorului Oficial al Republicii Moldova, vă sugerăm să accesați și articolul MO9. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 93 din 08.03.2019.

Autor: Irina DIGORI