Curtea Supremă de Justiție a emis o decizie prin care clarifică și stabilește explicit condițiile și procedura de renunțare a procurorului la învinuire, contribuind astfel la aplicarea uniformă a acestei instituții în procesul penal — un pas în direcția unificării jurisprudenței. În acest context, instanța supremă stabilește următoarele aspecte:

1.Renunțarea procurorului la învinuire nu poate fi admisă automat, ci doar după ce instanța verifică îndeplinirea condițiilor legale

„98. Art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală reglementează renunțarea la învinuire la etapa judecării cauzei. După cum rezultă din decizia Curții Constituționale nr. 6/2020 (vezi para. 72), renunțarea procurorului la învinuire nu se admite de către instanța de judecată automat. Instanța trebuie să verifice întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru renunțarea la învinuire, asigurând astfel respectarea tuturor drepturilor implicate, inclusiv a părții vătămate.”

2. Renunțarea la învinuire poate avea loc doar după examinarea completă a probelor, iar procurorul este obligat să emită o ordonanță motivată

„99. Art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală prevede că renunțarea la învinuirea poate fi făcută doar după cercetarea ansamblului de probe în instanța de judecată. De asemenea, procurorul trebuie să emită o ordonanță motivată în care să explice de ce probele cercetate nu confirmă învinuirea. Doar la întrunirea acestor condiții, instanța urmează să admită renunțarea la învinuire. După cum rezultă din decizia Curții Constituționale nr. 6/2020, § 23, partea vătămată se poate pronunța pe marginea renunțării la învinuire, inclusiv să-și exprime dezacordul cu renunțarea la învinuire, precum și să conteste hotărârea prin care a fost admisă renunțarea la învinuire.”

3. Renunțarea la învinuire se bazează pe convingerea procurorului, iar instanța trebuie să finalizeze dezbaterile și să acorde ultimul cuvânt inculpatului înainte de a delibera

„100. Din cele menționate în paragraful precedent rezultă că renunțarea la învinuire poate avea loc doar la sfârșitul cercetării tuturor probelor în instanța de fond. Art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală prevede că pe marginea renunțării la învinuire se emite o sentință. Pronunțarea unei hotărâri legale nu poate avea loc fără a finaliza dezbaterile și a oferi ultimul cuvânt inculpatului. Prin urmare, renunțarea la învinuire a procurorului nu întrerupe examinarea cauzei, aceasta urmând a fi soluționată în deliberare, după finalizarea dezbaterilor judiciare.„

4. Renunțarea la învinuire poate interveni și în apel sau recurs, însă ordonanța procurorului singură nu poate anula o hotărâre

„101. Deși art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală prevede că pe marginea renunțării la învinuire se emite o sentință, care poate fi emisă de prima instanță, nu este exclus ca convingerea procurorului pentru renunțarea la învinuire să se formeze și în instanța de apel. Ordonanța procurorului nu este suficientă pentru casarea unei hotărâri judecătorești. Din acest motiv, în cazul unei sentințe de condamnare, în instanța de apel, procurorul poate renunța la învinuire doar în cazul stabilirii unor circumstanțe noi, care nu au fost cercetate în prima instanță. Renunțarea la învinuire poate avea loc și în instanța de recurs, însă doar după cercetarea de novo, în prezența părților, a probelor. Având în vedere că în revizuire cercetarea întregului probatoriu nu are loc, nici renunțarea la învinuire nu este admisibilă.„

5. Ordonanța de renunțare la învinuire trebuie să fie temeinic motivată

„102. Ordonanța procurorului de renunțare la învinuire trebuie să fie suficient de motivată pentru a proba persistența dubiilor în ceea ce privește vinovăția, care, conform art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, urmează să ducă la achitare. Cerința de motivare a ordonanței de asemenea impune procurorului obligația de a analiza în ordonanță toate probele esențiale, separat și coroborate între el. Dacă procurorul nu își onorează aceste obligații, renunțarea la învinuire nu poate fi admisă, deoarece sistemul de justiție penală nu poate tolera arbitrariul admis de persoanele responsabile de procesul penal.„

6. Deși legea nu impune acordul victimei pentru renunțarea procurorului la învinuire, opinia acesteia nu poate fi ignorată

„103. Instanța de judecată urmează să țină cont de faptul că partea vătămată are dreptul să înainteze apel și recurs atât pentru a obține despăgubire, cât și în ceea ce privește pedeapsa penală. Legea totuși nu cere acordul părții vătămate pentru renunțarea procurorului la învinuire. Totuși, în unele tipuri de cauze, urmărire penală nu poate fi pornută fără plângerea victimei. În cazul urmăririlor penale prevăzute de art. 276 Cod de procedură penală, renunțarea la învinuire, în principiu, nu poate avea loc fără acordul victimei. De asemenea, instanța de judecată urmează să verifice dacă prin renunțarea la învinuire fără acordul părții vătămate nu este încălcată Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Completul reiterează obligația statului de a trage la răspundere pe cei vinovați de omoruri intenționate (hot. CtEDO Sinim v. Turcia, 2017, § 59; Ciechońska v. Polonia, 2011, § 66), maltratare (tov. CtEDO O.R. și L.R. v. Moldova, 2018, §§ 67-83) și alte violări deosebit de serioase ale drepturilor omului comise cu intenție.„

7. Judecătorul se pronunță prin sentință asupra renunțării la învinuire, iar dacă nu sunt întrunite condițiile legale, o respinge și emite hotărârea legală, fără a substitui rolul procurorului, ci pentru a preveni arbitrariul

„104. Din ultima parte a art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală rezultă că judecătorul se pronunță pe marginea renunțării la învinuire prin sentință. Având în vedere cele menționate în para. 98-103, dacă nu constată întrunirea condițiilor legale pentru renunțarea la învinuire, în aceeași sentință, sau decizie în instanța de apel sau recurs, instanța respinge renunțarea la învinuire și pronunță hotărârea legală„