Curtea Supremă de Justiție a emis două decizii vizând atât reprezentarea în instanță, cât și aplicarea accesoriilor obligațiilor băneşti după reforma Codului civil din 2019. După cum urmează:
Decizia nr. 2rac–166/23 din 19 noiembrie 2025
La baza cauzei este un contract încheiat la 11 decembrie 2018. Contractul prevede o clauză penală. Întrucât debitorul nu și-a executat obligația de plată în termen, creditorul a înaintat o acțiune în instanță prin care solicită achitarea datoriei restante, a penalităților și a dobânzii de întârziere. Calculul penalității și dobânzii legale de întârziere cuprinde perioada 11.01.2019 – 03.06.2019.
Prima instanță a admis cererea de încasare cumulativă a penalității și dobânzii de întârziere. Instanța de apel a respins apelul pârâtei. CSJ-ul a admis recursul și a restituit cauza la rejudecare.
Motivarea CSJ
Cu privire la aplicarea în timp al art. 942 alin. (4) din Codul civil:
„64. Prin urmare, este evident că, în situația din speță, în temeiul art. 39 din Legea de punere în aplicare, coroborat cu art. 7 alin. (4) din Codul civil modernizat, legea nouă – respectiv art. 942 alin. (4) Cod civil modernizat – exclude posibilitatea unei duble despăgubiri a creditorului. Astfel, începând cu 01.03.2019, alin. (4) al art. 942 Cod civil modernizat nu mai permite creditorului să solicite, pentru neexecutarea aceleiași obligații, atât penalitatea, cât și dobânda legală de întârziere.”
„68. Or, solicitarea concomitentă a dobânzii legale și a penalității contractuale este inadmisibilă pentru același prejudiciu. În lipsa unei alegeri clare a reclamantului, instanța trebuie să interpreteze voința acestuia în lumina principiului alternativității și a proporționalității sancțiunii.”
Cu privire la rezerva încasării penalităților:
„70. Instanța de recurs reține că, potrivit art. 949 alin. (3) din Codul civil modernizat, creditorul are dreptul de a solicita alte despăgubiri, în sensul că în cazul în care a primit executarea, acesta poate cere plata penalității numai dacă și–a rezervat în mod expres acest drept la momentul primirii executării. Or, deși instanțele au acordat penalități pentru perioada solicitată, până la 3 iunie 2019, acestea nu au clarificat dacă creditorul și–a rezervat în mod expres dreptul de a pretinde penalități cu ocazia acceptării executării obligației principale, chiar dacă executarea a fost realizată cu întârziere.
71. În acest context, trebuie subliniat că declararea rezervei de către creditor nu constituie o obligație, ci reprezintă o sarcină procesuală a acestuia, pe care nu poate fi constrâns să o îndeplinească, dar pe care are interesul de a o exercita pentru a evita decăderea din dreptul la penalități. Legea prevede decăderea creditorului din dreptul de a solicita penalități în situația în care acesta acceptă executarea obligației fără a–și formula în mod expres rezerva. Această decădere operează indiferent de motivul omisiunii, inclusiv în cazul necunoașterii legii, nefiind necesară existența unei intenții de renunțare la penalități.
72. Plata penalităților de către debitor după intervenirea decăderii creditorului, în temeiul art. 949 alin. (3), ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului. Rezerva trebuie, așadar, formulată în mod expres la momentul acceptării executării. Aceasta constituie o manifestare de voință prin care creditorul comunică debitorului că, deși acceptă executarea cu întârziere, penalitățile rămân exigibile, manifestare ce nu are natura unui act juridic civil de sine stătător, ci a unei acțiuni asimilate actelor supuse regulii comunicării către debitor.”
Decizia nr. 3r-197/25 din 27 noimbrie 2025
În cauza dată, Curtea de Apel a declarat inadmisibil apelul depus de avocat, reținând că acesta ar fi fost înaintat de o persoană fără împuterniciri valabile. Avocatul a semnat apelul și a anexat un mandat cu mențiunea „conform procurii”, precum și o procură semnată de client. Curtea de Apel a apreciat că procura trebuia să fie în formă autentică.
Curtea Supremă a anulat încheierea de inadmisibilitate și a dispus examinarea apelului în fond.
Motivarea CSJ:
„36. Cu toate acestea instanţa de recurs evidențiază că Codul civil prevede regula simetriei formei, care spune că dacă actul țintă trebuie conform legi încheiat în formă autentică atunci în mod simetric şi procura trebuie eliberată în formă autentică.”
„38. Potrivit art. 60, alin. (1) din Legea nr.1260-XV din 19 iulie 2002, contractul de asistență juridică este încheiat în formă scrisă, deci forma autentică nefiind cerută pentru valabilitatea sa.
39. Prin urmare, contractul de asistență juridică nu este supus exigențelor formei autentificării notariale, astfel, instanța de recurs reține că regula simetriei formei impune ca procura să respecte aceeași formă cerută de lege pentru contractul de asistență juridică. Finalitatea acestei reguli este de a asigura coerența actelor juridice și protejarea manifestării de voință a mandantului, fără a impune o formalitate superioară celei prevăzute de lege pentru actul ţintă.”
„41. Completul de judecată a Curţii Supreme de Justiţie evidenţiază că impunerea formei autentice a procurii, în timp ce actul final nu o cere, ar însemna o aplicare denaturată a regulii simetriei și o restrângere nejustificată a libertății părților.
42. Prin urmare, impunerea unei formalități suplimentare şi anume autentificarea procurii ar constitui o sarcină disproporționată și nejustificată.”
Sursă: https://t.me/practicaCSJ