ChatGPT s-ar fi dat drept avocat și ar fi convins o femeie din Illinois să renunțe la avocatul ei real — citând în același timp precedente judiciare complet fictive pentru susține o nouă acțiune în instanță.
Chatbotul ar fi îndemnat-o pe Graciela Dela Torre să redeschidă cazul ei de dizabilitate deja soluționat și să depună zeci de acte judiciare bizare și nelegitime împotriva angajatorului său, Nippon Life Insurance Company, potrivit documentelor depuse în instanță împotriva OpenAI.
Dela Torre și avocatul ei real au formulat inițial o cerere de chemare în judecată privind indemnizația de dizabilitate împotriva companiei de asigurări pentru prejudiciul suferite la locul de muncă în august 2019 — și au câștigat.
Ulterior, cererea a fost respinsă în noiembrie 2021, după ce s-a stabilit că aceasta nu mai era considerată persoană cu dizabilitate, totuși, femeia a obținut o plată în urma unei tranzacții. Ca parte a acestei tranzacții, aceasta a fost de acord, în ianuarie 2024, să renunțe la orice pretenții viitoare împotriva companiei.
Când a încercat să redeschidă cazul un an mai târziu, avocatul ei i-a spus că acest lucru nu este posibil — astfel că ea s-a adresat ChatGPT pentru a întreba dacă fusese „manipulată psihologic” de propriul avocat. Astfel, aceasta l-a întrebat pe „avocatul-bot” cum ar putea anula tranzacția încheiată, iar acesta a generat un document pentru redeschiderea procesului, pe care femeia l-a depus fără avocat, la 22 ianuarie 2025.
În cele din urmă, la 13 februarie 2025, un judecător a decis că ea nu poate redeschide cauza. Totuși, acest lucru nu a împiedicat-o pe Dela Torre să depună un nou proces împotriva companiei Nippon — proces care se află încă pe rolul instanței.
Potrivit documentelor judiciare, chatbotul a generat cel puțin 44 de documente juridice depuse împotriva companiei din numele ei, inclusiv unul care cita cauza fictivă Carr v. Gateway, Inc. 9. Continuând ulterior să depună zeci de alte documente generate.
Întreaga situație a determinat compania de asigurări să acumuleze aproximativ 300.000 de dolari în cheltuieli juridice, care solicită recuperarea acestei sume, precum și 10 milioane de dolari cu titlu de punitive damages.
Sursă: https://nypost.com/
Aflaţi mai mult despre #ChatGPT, AI
















