Persoanele private de libertate reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii din perspectiva sănătății publice, întrucât mediul penitenciar concentrează, într-un spațiu instituțional închis, un cumul de patologii complexe, coexistente și frecvent insuficient monitorizate anterior detenției. În sistemul penitenciar se regăsesc, într-o proporție ridicată, boli infecțioase transmisibile, afecțiuni cronice netransmisibile și tulburări severe de sănătate mintală. Pentru numeroase persoane deținute, contactul cu sistemul penitenciar constituie, paradoxal, prima interacțiune constantă și structurată cu servicii medicale, psihologice și de asistență socială. Din această perspectivă, penitenciarul devine nu doar un spațiu custodial, ci și un punct critic de intervenție medicală, în care pot fi depistate, monitorizate și tratate afecțiuni anterior ignorate.
Totodată, caracterul colectiv și închis al mediului carceral generează riscuri epidemiologice sporite. Densitatea spațială ridicată, infrastructura insuficientă, circulația continuă a persoanelor și limitările inerente regimului custodial facilitează transmiterea agenților patogeni pe cale aerogenă, prin contact direct sau prin alte mecanisme de contaminare. În aceste condiții, penitenciarul devine o comunitate profund interdependentă din punct de vedere sanitar, în care vulnerabilitatea individuală se poate transforma rapid într-un risc colectiv.
În acest context, asistența medicală penitenciară trebuie înțeleasă ca o responsabilitate fundamentală a statului și ca o componentă integrantă a sistemului public de sănătate. Standardele internaționale consacră principiul echivalenței îngrijirilor medicale, potrivit căruia persoanele private de libertate trebuie să beneficieze de servicii medicale accesibile și comparabile calitativ cu cele oferite populației generale. Dincolo de dimensiunea juridică, această obligație reflectă o necesitate de sănătate publică și de protecție a demnității umane, întrucât sănătatea în penitenciar nu poate fi izolată de sănătatea comunității.
Astfel, Vă invităm să explorăm dimensiunile și provocările asistenței medicale în mediul penitenciar, precum și evoluțiile înregistrate în acest domeniu, prin intermediul prezentului interviu realizat cu Irina Barbîroș, șefă a Direcției medicale din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Principalele probleme medicale cu care se confruntă sistemul penitenciar
În structura morbidității din sistemul administrației penitenciare, pe primul loc se situează tulburările mintale și de comportament, cu 5077 cazuri înregistrate, urmate de bolile sistemului digestiv – 3423 cazuri și de patologiile sistemului respirator – 2731 cazuri. Un impact major îl au și bolile sistemului cardiovascular, care reprezintă principala cauză de mortalitate, atât în sistemul penitenciar, cât și la nivel național, fiind înregistrate 2068 cazuri.
Totodată, sistemul penitenciar gestionează un număr semnificativ de patologii infecțioase și transmisibile:53 persoane au beneficiat de tratament pentru tuberculoză, 269 deținuți sunt diagnosticați cu HIV, iar în perioada de raportare au fost efectuate 6780 de teste rapide HIV/SIFILIS, fiind confirmate 41 cazuri noi HIV și 9 cazuri de sifilis.
Datele, de asemenea, relevă complexitatea profilului medical existent în detenție: 882 cazuri de boli endocrine, 1048 patologii neurologice, 1011 afecțiuni genito-urinare, 736 patologii oftalmologice, 454 boli osteo-articulare și 1725 cazuri de traumatisme și intoxicații. Morbiditatea generală înregistrată în sistem pentru anul 2025 a constituit 21 973 cazuri.
Datele prezentate nu descriu doar starea de sănătate a unei populații custodiate, ci reflectă intensitatea presiunii exercitate asupra instituțiilor penitenciare, transformate din spații de executare a pedepsei în structuri de gestionare continuă a vulnerabilității umane.
Penitenciarul contemporan nu mai are ca obiect exclusiv conduita infracțională, ci concentrează un spectru complex de precarități: afecțiuni psihice, dependențe, boli cronice, traume sociale preexistente detenției și, frecvent, accentuate de rigorile mediului custodial.
În acest context, sănătatea în detenție nu poate fi tratată ca o problematică periferică a sistemului de justiție sau ca o realitate administrativă izolată. Dimpotrivă, sănătatea penitenciară reprezintă o componentă directă a sănătății publice, iar fragilizarea serviciilor medicale din penitenciare generează efecte care depășesc spațiul custodial, afectând securitatea sanitară și socială a întregii societăți.
Gestionarea cazurilor oncologice în sistemul penitenciar
Patologiile oncologice reprezintă o provocare medicală majoră în sistemul penitenciar, atât prin complexitatea managementului terapeutic, cât și prin necesitatea asigurării continuității actului medical în condiții de detenție. O parte dintre persoanele private de libertate sunt diagnosticate cu neoplazii în cursul executării pedepsei, în timp ce altele sunt admise în sistem cu afecțiuni oncologice deja constituite, aflate în diverse stadii evolutive.
Anual, în sistemul penitenciar sunt gestionate aproximativ 30 de cazuri oncologice active. Penitenciarul nr. 16 – Pruncul, cu statut de spital penitenciar, dispune de o structură medicală dedicată monitorizării clinice a acestor pacienți. Diagnosticul oncologic este stabilit în regim de colaborare interdisciplinară cu Institutul Oncologic, prin investigații paraclinice de înaltă performanță, inclusiv imagistică prin rezonanță magnetică nucleară (IRM), tomografie computerizată (CT) și determinarea markerilor tumorali specifici.
Conduita terapeutică este stabilită în cadrul unor echipe multidisciplinare, în cooperare cu medicii oncologi specializați, iar tratamentele sistemice (chimioterapie) și radioterapice sunt administrate exclusiv în cadrul Institutului Oncologic, în conformitate cu protocoalele terapeutice naționale și internaționale.
În cazurile în care boala evoluează spre stadii avansate, cu epuizarea opțiunilor curative și instalarea fazelor terminale, Consiliul Medical Consultativ al Administrației Naționale a Penitenciarelor poate iniția procedura de liberare pe criterii medicale. Pentru pacienții încadrați în grad clinic IV, dosarele sunt transmise instanțelor de judecată, conform cadrului legal, pentru examinarea întreruperii executării pedepsei din motive de sănătate.
În perioada de raportare, din totalul de 27 de decese înregistrate în sistemul penitenciar, 8 au fost cauzate de patologii oncologice, iar 11 de boli cardiovasculare, ceea ce confirmă ponderea ridicată a bolilor cronice severe în structura mortalității custodiale.
Este important de subliniat că, în pofida accesului la investigații specializate și la tratamente oncologice administrate în colaborare cu instituțiile medicale de profil, prognosticul afecțiunilor oncologice rămâne rezervat. Chiar și în condiții medicale ordinare, cu acces complet la servicii oncologice de referință, rata de răspuns terapeutic și șansele de vindecare sunt adesea limitate, în funcție de stadiul la diagnostic, biologia tumorală și comorbidități. În context penitenciar, aceste vulnerabilități sunt amplificate de diagnosticul frecvent tardiv, povara patologiilor asociate și constrângerile inerente mediului custodial, ceea ce face ca managementul oncologic să fie preponderent unul de control al evoluției bolii și de îngrijire paliativă în stadiile avansate.
Managementul patologiei oncologice în sistemul penitenciar se înscrie într-un model de îngrijire integrat, bazat pe cooperare interinstituțională și continuitate terapeutică, însă rămâne profund influențat de caracterul biologic agresiv al bolii și de limitările obiective ale intervenției medicale. În multe situații, chiar și în condiții ideale de tratament, oncologia rămâne o disciplină cu prognostic rezervat, iar în mediul penitenciar această realitate devine și mai accentuată, impunând o abordare centrată nu doar pe tratament curativ, ci și pe control simptomatic, calitatea vieții și decizie medicală cu componentă umanitară esențială.
Măsuri implementate pentru depistarea precoce a bolilor
În contextul implementării sistemului de management al calității și al obiectivului de îmbunătățire a standardelor serviciilor medicale, au fost dezvoltate mai multe mecanisme de profilaxie și diagnostic precoce.
Printre acestea se regăsesc:
– screening-ul pentru cancerul mamar, realizat o dată la doi ani pentru toate femeile după vârsta de 45 ani;
– investigarea markerilor oncologici la bărbații cu vârsta de peste 45 de ani;
– radiografii toracice pentru depistarea tuberculozei și a cancerelor pulmonare;
– examinări medicale profilactice efectuate o dată la șase luni pentru identificarea precoce a unor patologii cronice și oncologice.
Pe parcursul anului 2025 au fost efectuate:
– 2713 probe BAAR pentru microscopia tuberculozei;
– 385 investigații GeneXpert;
– 7910 radiografii toracice;
– 3800 reacții Mantoux, dintre care 54 au fost pozitive;
– 170 deținuți au urmat tratament profilactic antituberculos.
În aceeași perioadă, au fost depistate 53 cazuri de tuberculoză, inclusiv 16 cazuri noi și 9 recidive. Tratamentul pacienților se desfășoară conform strategiilor DOTS și DOTS+, acestea reprezentând protocoale standardizate recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. Strategia DOTS presupune administrarea tratamentului medicamentos sub supraveghere directă, cu o schemă terapeutică standardizată pentru formele sensibile de tuberculoză, asigurând aderența corectă la tratament și prevenirea întreruperilor. Strategia DOTS+ este aplicată în cazurile de tuberculoză multidrog-rezistentă și implică regimuri terapeutice individualizate, de durată mai mare, utilizarea medicamentelor de linia a doua și monitorizare medicală strictă, în vederea creșterii eficienței terapeutice și limitării transmiterii infecției.
În ansamblu, datele prezentate confirmă caracterul sistemic și universal al proceselor de profilaxie și diagnostic precoce, implementate în vederea asigurării depistării active a patologiilor cu impact major asupra sănătății publice, în special a tuberculozei și afecțiunilor oncologice.
Totodată, volumul semnificativ de investigații efectuate și complexitatea intervențiilor medicale evidențiază necesitatea unei capacități instituționale adecvate, atât din perspectiva resurselor umane, cât și a infrastructurii medicale disponibile. În practică, menținerea unui asemenea nivel de monitorizare epidemiologică devine deosebit de dificilă în condițiile în care, în unele unități penitenciare, precum Penitenciarul nr. 1 Taraclia, activitatea medicală este asigurată de un singur asistent medical.
Această realitate subliniază presiunea operațională considerabilă asupra personalului medical și necesitatea consolidării echipelor multidisciplinare, pentru a garanta continuitatea, acuratețea și eficiența actului medical în conformitate cu standardele de sănătate publică.
Abordarea problemelor de sănătate mintală și consumul de substanțe
Dimensiunea sănătății mintale ocupă un loc central în actuala arhitectură a intervențiilor medico-sociale penitenciare. Sistemul penitenciar este parte a Programului Național privind sănătatea și bunăstarea mintală, iar unul dintre obiectivele principale constă în consolidarea echipelor multidisciplinare din fiecare instituție penitenciară, în cooperare cu centrele comunitare de sănătate mintală.
În paralel, continuă dezvoltarea programelor de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri. Programul de terapie de substituție cu Metadonă funcționează în 13 instituții penitenciare, inclusiv în toate izolatoarele de urmărire penală. În prezent, 221 persoane beneficiază de tratament permanent.
În colaborare cu Fondul Global, au fost achiziționate opt dispozitive wending destinate distribuirii consumabilelor pentru programele de reducere a riscurilor, inclusiv pentru schimbul de seringi.
O componentă importantă a procesului de reabilitare este reprezentată de comunitățile terapeutice „Catharsis”, dezvoltate în Penitenciarul nr. 9 – Pruncul. Acestea oferă intervenții integrate pentru persoanele dependente de substanțe psihoactive, incluzând:
– terapie cognitiv-comportamentală;
– consiliere individuală;
– activități de grup;
– terapie ocupațională și prin muncă;
– programe educaționale și de reintegrare.
În perspectivă, se are în vedere extinderea acestui model și instituirea unei comunități terapeutice similare în Penitenciarul pentru femei – Rusca, în vederea consolidării intervențiilor specializate destinate persoanelor aflate în detenție și cu istorii de dependență.
Reforme și investiții realizate în infrastructura medicală
Un obiectiv strategic major îl constituie modernizarea infrastructurii medicale penitenciare și acreditarea serviciilor conform standardelor sanitare naționale.
La 8 decembrie 2025, Penitenciarul nr. 16 – Pruncul a recepționat autorizația sanitară de funcționare, document esențial pentru avansarea procesului de evaluare și acreditare planificat pentru septembrie 2026.
În contextul modernizării infrastructurii au fost realizate:
– reparația capitală a laboratorului medical;
– instalarea sistemelor de ventilare în blocul tuberculozei pentru consolidarea controlului infecțiilor;
– reparații curente în secțiile medicale;
– modernizarea secției de internare;
– dotarea serviciului de chirurgie cu dispozitive medicale noi.
Totodată, pentru anul 2026 este planificată reacreditarea secțiilor medicale ale sistemului penitenciar.
În paralel, Administrația Națională a Penitenciarelor implementează procese de digitalizare a sistemului medical cu suportul UNODC și dezvoltă proiecte de reorganizare a serviciilor medicale cu sprijinul Consiliului Europei, inclusiv prin instruiri, expertize și achiziția de echipamente medicale.
Provocări active – dificultăți în atragerea personalului medical
Deficitul de personal medical constituie una dintre vulnerabilitățile structurale majore ale sistemului penitenciar, cu impact direct asupra continuității actului medical și a asigurării standardelor minime de asistență medicală în detenție.
În ultimii trei ani, în cadrul sistemului au fost încadrați doar trei tineri specialiști, în timp ce alți trei medici rezidenți urmează să fie repartizați ulterior finalizării studiilor, ceea ce evidențiază o capacitate redusă de atragere și retenție a resurselor umane în domeniul medical penitenciar.
În planul cauzalității sistemice, se conturează mai mulți factori de natură normativ-instituțională și socio-profesională care afectează semnificativ atractivitatea posturilor:
– specificul activității în mediul penitenciar, caracterizat prin condiții de muncă restrictive, regim de securitate sporit și expunere la risc ocupațional, inclusiv biologic și psihosocial;
– dezechilibrele de natură salarială și lipsa unei politici de remunerare diferențiată, corelată cu gradul de risc și complexitatea activității;
– limitările privind cumulul funcțiilor în sectorul public și privat, care restrâng flexibilitatea profesională și oportunitățile de diversificare a veniturilor, în raport cu regimul general prevăzut de legislația muncii și de reglementările privind conflictul de interese;
– inexistența sau neacordarea unor sporuri compensatorii echivalente celor aplicate în sistemul civil, inclusiv sporul de 75% pentru condiții de activitate asociate riscurilor biologice și bolilor infecțioase cu potențial ridicat, ceea ce generează o inechitate de tratament juridico-salarial între categorii profesionale comparabile.
În ansamblu, aceste elemente configurează un cadru de descurajare profesională, cu efect direct asupra sustenabilității resursei umane medicale în sistemul penitenciar și asupra capacității instituționale de a asigura servicii medicale conforme standardelor de protecție a dreptului la sănătate.
Impactul acestor dificultăți este deja vizibil. Unele instituții penitenciare se confruntă cu lipsa acută a medicilor: la Taraclia activează doar un asistent medical, iar instituțiile din Lipcani și Soroca nu dispun de medici permanenți.
Asistența medicală penitenciară trebuie privită ca o investiție în siguranța socială și în demnitatea umană
În pofida vulnerabilităților structurale și a presiunii generate de complexitatea patologiilor existente, sistemul medical penitenciar continuă să dezvolte mecanisme de prevenție, tratament și intervenție multidisciplinară, în colaborare cu instituțiile naționale și partenerii internaționali.
În perioada de raportare au fost realizate 21 de misiuni de audit medical intern în 16 secții medicale și în spitalul penitenciar, au fost încheiate 122 de contracte pentru achiziția de medicamente și produse parafarmaceutice în valoare de peste 6,5 milioane lei, iar 18 instituții medico-sanitare publice centrale au asigurat servicii medicale specializate pentru persoanele private de libertate.
Cele mai costisitoare intervenții medicale efectuate pentru deținuți au inclus angioplastii coronariene post-infarct, artroplastii de șold și intervenții complexe la nivelul coloanei vertebrale — proceduri care reflectă, atât gravitatea cazurilor gestionate, cât și necesitatea menținerii unor standarde de tratament comparabile cu cele din sistemul civil.
În esență, sănătatea penitenciară nu poate fi analizată izolat de sănătatea publică generală. Penitenciarul nu este un spațiu exterior societății, ci o extensie funcțională a acesteia. Calitatea serviciilor medicale acordate persoanelor private de libertate influențează direct controlul bolilor transmisibile, siguranța epidemiologică, reducerea riscului de recidivă și capacitatea reală de reintegrare socială. Din această perspectivă, consolidarea medicinei penitenciare nu reprezintă exclusiv o obligație legală a statului, ci o investiție strategică în sănătatea colectivă, stabilitatea socială și protecția demnității umane.
În același registru, indicatorii de sănătate ar trebui integrați în mecanismele de executare progresivă a pedepsei (concept de debut pentru legislația execuțională penală în Republica Moldova), într-o logică individualizată și preventivă. Monitorizarea constantă a aderenței la tratament și a evoluției stării de sănătate poate deveni un reper relevant în evaluarea progresului executării pedepsei, contribuind la o abordare mai nuanțată, orientată spre responsabilizare, recuperare și reintegrare.