Comentariile sunt închise pentru Diplomația care apropie oameni: o conversație despre valori, cooperare și schimbare

Diplomația care apropie oameni: o conversație despre valori, cooperare și schimbare
22.07.2026 | Diana Mazniuc

Relațiile dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos reflectă evoluția unui parteneriat bilateral fundamentat pe respect reciproc, convergența valorilor democratice și angajamentul comun pentru promovarea dezvoltării durabile. Consolidate printr-un dialog instituțional constant și printr-o cooperare extinsă în domenii de interes strategic, acestea au dobândit un caracter dinamic și multi-dimensional, reflectând capacitatea celor două state de a valorifica expertiza, experiența și oportunitățile oferite de un parteneriat orientat spre rezultate.

În acest context, cooperarea moldo-olandeză depășește cadrul relațiilor diplomatice tradiționale, afirmându-se ca un mecanism de stimulare a schimbului de cunoștințe, a inovării și a dezvoltării unor inițiative cu impact pe termen lung. Diversitatea domeniilor în care aceasta se materializează evidențiază complementaritatea intereselor și contribuie la aprofundarea relațiilor dintre cele două state, conturând premise favorabile pentru extinderea unor proiecte și parteneriate capabile să genereze valoare adăugată în beneficiul ambelor societăți.

În acest context, vă invităm să lecturați interviul realizat cu Excelența Sa, Fred Duijn, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, despre parcursul și perspectivele cooperării dintre cele două țări.

Nivelul actual al coeziunii politice și instituționale dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos

Relațiile politice și instituționale dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos se înscriu într-un cadru de cooperare consolidată, bazat pe valori comune ale democrației, statului de drept și respectării drepturilor fundamentale. Regatul Țărilor de Jos acordă sprijin constant Republicii Moldova în procesul de consolidare a instituțiilor democratice, dezvoltării unei economii sustenabile și implementării reformelor aferente procesului de integrare europeană. Vizita oficială recentă a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în Regatul Țărilor de Jos, precum și întrevederea cu Rob Jetten, Prim-ministrul Regatului, reflectă nivelul dialogului bilateral și reconfirmă angajamentul reciproc pentru aprofundarea cooperării în vederea susținerii parcursului european al Republicii Moldova și a obiectivului său de aderare la Uniunea Europeană în calitate de membru cu drepturi depline.

Cu titlu exemplificativ, principalele domenii de intervenție susținute de Regatul Țărilor de Jos în Republica Moldova includ:

– Susținerea Apărătorilor Drepturilor Omului. Sunt sprijinite inițiative dedicate consolidării implicării tinerilor în viața comunității, inclusiv prin proiectul Tulip Youth Academy, ajuns la ediția a 6-a, care dezvoltă competențe în identificarea problemelor comunitare, elaborarea și implementarea proiectelor, mobilizarea parteneriatelor și promovarea leadership-ului civic.

– Asigurarea securității cibernetice. Eforturile de dezvoltare a securității cibernetice a Republicii Moldova sunt evidențiate prin cooperarea dintre Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Comisia Electorală Centrală și partenerii europeni, cu accent pe protejarea infrastructurilor critice și a proceselor electorale.

– Promovarea bunei guvernări și consolidarea instituțiilor democratice constituie o prioritate strategică. Reformele în administrația publică, dezvoltarea capacităților funcționarilor publici și inițiativele orientate spre transparență, responsabilitate, participare civică și fortificarea statului de drept se înscriu într-o linie de intervenții cu impact direct asupra calității vieții și întăririi încrederii în instituțiile statului.

– Reforma sectorului justiției reprezintă un pilon fundamental al consolidării statului de drept, fiind orientată spre întărirea independenței, integrității și eficienței sistemului judiciar.

– Promovarea comerțului și a investițiilor durabile reprezintă un pilon esențial al cooperării economice bilaterale. Acest obiectiv vizează stimularea investițiilor responsabile, dezvoltarea antreprenoriatului și întărirea unei economii sustenabile și orientate spre inovare. Inițiativele sunt implementate prin facilitarea dialogului dintre mediul de afaceri din Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos, precum și prin susținerea programelor dedicate tinerilor antreprenori, inclusiv prin intermediul Tulip Business Incubator, contribuind, astfel, la dezvoltarea unui ecosistem economic competitiv și durabil.

– Promovarea și protejarea drepturilor persoanelor LGBTQI+ reprezintă un angajament constant, orientat spre creșterea egalității, nediscriminării și incluziunii sociale. Acest obiectiv este susținut prin inițiative și prin cooperare activă cu organizațiile societății civile și instituțiile publice în vederea asigurării unui cadru social echitabil, pluralist și incluziv.

– Susținerea libertății presei, consolidării independenței mass-media, garantarea siguranței jurnaliștilor și asigurarea accesului publicului la informații credibile, pluraliste și disponibile în toate limbile vorbite pe teritoriul Republicii Moldova prezintă un instrument esențial pentru protejarea democrației.

– Promovarea schimburilor academice și formarea specialiștilor constituie o direcție strategică pentru consolidarea capitalului uman al Republicii Moldova. Prin inițiative precum Moldova Brain Gain, tinerii originari din Republica Moldova, absolvenți ai Universităților din Regatul Țărilor de Jos, sunt încurajați să revină în țară și să valorifice competențele dobândite în beneficiul dezvoltării instituțiilor și al îmbunătățirii serviciilor publice.

Dimensiunea actuală a prezenței agenților economici olandezi în Republica Moldova

Amprenta investițiilor și a expertizei din Regatul Țărilor de Jos poate fi regăsită în numeroase economii ale lumii, iar Republica Moldova nu face excepție. Companiile olandeze sunt prezente pe piața moldovenească în domenii precum tehnologia informației, digitalizarea, transportul și logistica, construcțiile, agricultura și industria agroalimentară, horticultura, tehnologiile pentru cultivarea în sere moderne, precum și energia regenerabilă.

Prin investițiile realizate și transferul de tehnologii, acestea contribuie la sporirea competitivității economiei Republicii Moldova și accelerarea proceselor de inovare.

Dacă transformarea digitală reprezintă un domeniu cu o evoluție transversală, care se dezvoltă independent, horticultura constituie unul dintre cele mai promițătoare domenii ale colaborării economice moldo-olandeze. Republica Moldova dispune de un potențial agricol considerabil, iar consolidarea competitivității acestui sector poate fi susținută prin valorificarea experienței Regatului Țărilor de Jos în implementarea tehnologiilor agricole avansate, a sistemelor moderne de producție în sere și a practicilor agricole sustenabile și reziliente schimbărilor climatice.

Transferul de experiență în domeniul serelor moderne prezintă una dintre cele mai valoroase domenii ale colaborării bilaterale. Modelul olandez de dezvoltare a horticulturii se bazează pe utilizarea tehnologiilor inteligente, automatizarea proceselor de producție, eficiența utilizării resurselor, dar și integrarea cercetării în activitatea economică. Adaptarea acestor bune practici specificului Republicii Moldova poate contribui la creșterea productivității, reducerea consumului de resurse și la dezvoltarea unei agriculturi cu valoare adăugată ridicată.

Această complementaritate a constituit una dintre direcțiile urmărite în consolidarea relațiilor economice dintre cele două state. Obiectivul principal fiind identificarea sectoarelor în care avantajele competitive ale Republicii Moldova și expertiza tehnologică a Regatului Țărilor de Jos se pot completa reciproc, generând beneficii economice pentru ambele părți.

Horticultura reprezintă un exemplu relevant în acest context: Republica Moldova dispune de condiții de sol favorabile și de tradiții în acest sector, în timp de experiența olandeză poate accelera modernizarea proceselor de producție, dezvoltarea infrastructurii agricole și integrarea tehnologiilor inovatoare.

Cu titlu de exemplu se arată: în anii precedenți, o echipă de experți olandezi a efectuat o misiune de cercetare în Republica Moldova cu privire la sectoarele pasibile de colaborare economică, analizând oportunitățile de investiții și de cooperare în domeniul horticulturii. Concluziile misiunii au fost ulterior prezentate unui grup de aproximativ 45 de companii din Regatul Țărilor de Jos, interesate de ocaziile de dezvoltare oferite pe piața moldovenească. Ca rezultat al dialogului instituțional și al consolidării contactelor de afaceri, companiile moldovenești din domeniile agriculturii și logisticii au fost invitate, recent, să participe la cea de-a doua ediție Benelux-Moldova Business Forum. Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri din Republica Moldova și statele Benelux într-un cadru dedicat prezentărilor de oportunități investiționale, întâlnirilor Business-to-Business și dezvoltării de noi parteneriate comerciale, promovând, totodată, potențialul investițional al Republicii Moldova în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Se ține a se evidenția: evoluția relațiilor comerciale moldo-olandeze confirmă tendința de consolidare și diversificare a cooperării economice. În ultimii cinci ani, exporturile de vin moldovenesc spre Regatul Țărilor de Jos au înregistrat o creștere medie anuală de aproximativ 35,4%. În același timp, Republica Moldova importă din Țările de Jos tractoare, echipamente agricole, bulbi de lalele, plante vii și alte produse specifice agriculturii și horticulturii, sectoarele agricol și floricol reprezentând peste jumătate din exporturile olandeze spre piața moldovenească.

Cooperare bilaterală se extinde și în domeniul cercetării și al învățământului superior. Un exemplu ilustrativ îl constituie colaborarea dintre Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Tehnică din Delft, orientată spre dezvoltarea agriculturii inteligente din punct de vedere climatic și a sistemelor alimentare durabile. Parteneriatul este dedicat pentru cercetarea, dezvoltarea, testarea și extinderea soluțiilor inovatoare capabile să răspundă provocărilor generate de schimbările climatice.

Prin reunirea expertizei, Republica Moldova poate beneficia de transferul de tehnologii, bune practici în domenii precum agricultura de precizie, horticultura, tehnologiile pentru sere moderne și managementul eficient al resurselor, contribuind, astfel, la modernizarea agriculturii și la creșterea securității alimentare.

Tulip Business Incubator: program de consolidare a potențialului antreprenorial al tinerilor

Similar inițiativei Tulip Youth Academy, Ambasada Regatului Țărilor de Jos dezvoltă programul Tulip Business Incubator, o inițiativă dedicată sprijinirii și dezvoltării potențialului antreprenorial al tinerilor din Republica Moldova.

Programul țintește să ofere acces la cunoștințe, mentorat și oportunități de finanțare pentru idei de afaceri cu potențial, selectate în urma unei evaluări realizate de investitori și experți reprezentativi domeniului.

Programul pregătește tinerii până la evaluarea propunerii de afaceri, oferind sesiuni menite să dezvolte competențe esențiale pentru inițierea și gestionarea unei afaceri, inclusiv elaborarea unui plan de afacere, identificarea resurselor de finanțare, pregătirea pentru accesarea programelor guvernamentale și valorificarea mecanismelor de suport oferite de organizațiile donatoare.

O asemenea inițiativă reflectă angajamentul Regatului Țărilor de Jos de a contribui la consolidarea economiei Republicii Moldova și la valorificarea potențialului noii generații de antreprenori. În pofida provocărilor economice cu care s-a confruntat Republica Moldova, în contextul actual inițiativele de afaceri fundamentate își pot găsi oportunități reale de dezvoltare atunci când sunt susținute prin cunoaștere, investiție în competențe și o înțelegere profundă a necesităților pieței.

În acest sens, schimbul de experiență cu alte țări devine un pilon fundamental pentru dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial competitiv, oferind acces la modele de succes, practici inovatoare și perspective noi asupra modului în care ideile pot fi transformate în inițiative sustenabile.

Rolul pe care îl joacă Regatul Țărilor de Jos ca platformă de acces pentru produsele moldovenești pe piața Uniunii Europene

Regatul Țărilor de Jos ocupă o poziție strategică în arhitectura comercială a Uniunii Europene, funcționând ca unul dintre principalele hub-uri logistice și de distribuție pentru fluxurile de mărfuri destinate pieței europene.

Pentru exportatorii locali, Regatul Țărilor de Jos constituie o platformă strategică de acces spre piața europeană, facilitând distribuția rapidă și eficientă a mărfurilor spre statele din Europa de Vest. Integrarea produselor moldovenești în lanțurile logistice și de distribuție olandeze contribuie la reducerea timpilor de livrare, optimizarea costurilor de transport și consolidarea competitivității acestora pe piața europeană.

Totodată, cooperarea dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos depășește dimensiunea comercială, extinzându-se și asupra industriilor creative și a serviciilor de valoare adăugată, Republica Moldova evidențiindu-se în mod special pentru acest domeniu. Un exemplu relevant îl constituie prezența pe piața olandeză a companiei moldovenești Piko, agenție de branding și publicitate în Amsterdam. Integrarea unei companii din Republica Moldova în unul dintre cele mai dinamice ecosisteme creative europene facilitează schimbul de experiență, transferul de bune practici și adoptarea unor standarde de inovare și design.

Astfel, Regatul Țărilor de Jos reprezintă un punct strategic de acces pentru dezvoltarea relațiilor economice ale Republicii Moldova cu piața europeană, stimulând internaționalizarea companiilor moldovenești și integrarea acestora în rețele economice cu valoare adăugată ridicată.

Perspectivele de dezvoltare a relațiilor moldo-olandeze

Relațiile dintre Regatul Țărilor de Jos și Republica Moldova se află într-o etapă de evoluție favorabilă, în contextul reformelor inițiate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană și al eforturilor de aliniere la valorile și standardele Uniunii Europene.

În această perioadă se creează o bază solidă pentru diversificarea relațiilor bilaterale și extinderea oportunităților de cooperare în domenii de interes comun.

Experiența statelor care au parcurs anterior calea integrării europene, precum România și Polonia, demonstrează că acest proces poate genera transformări economice și sociale, inclusiv creșterea nivelului de trai și majorarea venitului pe cap de locuitor.

În acest demers, parcursul european reprezintă o oportunitate strategică pentru Republica Moldova, oferind premise pentru dezvoltare durabilă, modernizare și prosperitate.


Aflaţi mai mult despre



Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.