Av. Vlad Bercu
Am finalizat, din câteva reprize, ce-i drept, interviul lui Elon Musk pentru The Economist (link).
Post-factum, am reflectat asupra viitorului, în mod special cel al profesiilor juridice, prin prisma pronosticurilor formulate de Musk. Concluziile la care am ajuns sunt următoarele:
1. Afirmația potrivit căreia economia va trece printr-o renaștere totală, în care banii nu vor mai avea nicio valoare, mi se pare exagerată, iar speranța într-o epocă a abundenței, destul de naivă. Cred că paradigma economică nu se va schimba încă mulți ani, din considerente care nu țin de economie propriu-zisă, ci mai degrabă de natura umană, pe care, cred eu, Musk nu a luat-o suficient în calcul, având o gândire predominant de natură reală.
2. Cred însă cu tărie că profesiile juridice vor dispărea în forma în care le percepem astăzi. Sunt sigur că viitoarele modele de AI vor avea capacitatea de a simula inclusiv „empatia umană”, considerată de mulți indispensabilă pentru activitatea unui magistrat, iar erorile judecătorești vor deveni mult mai rare. În general, activitatea juriștilor va fi axată pe coordonarea și îndrumarea instrumentelor de AI, prin prisma propriilor cunoștințe, în folosul clientului, care oricum nu are habar de anumite aspecte de drept. De altfel, un element deseori mai important pentru încasarea unor onorarii mari de către avocați nu îl reprezintă cunoștințele în sine, ci asumarea răspunderii.
3. Acest fapt nu trebuie să ne sperie. Societatea ar urma să beneficieze de un acces mai larg la justiție, de un sistem judecătoresc mult mai previzibil, mai transparent și, dacă doriți, mai puțin corupt. Ceea ce va înflori, probabil, este academia juridică: gândirea conceptuală și profundă, care va beneficia de instrumente capabile să conducă la revoluționarea dreptului în esența sa, poate la cea mai importantă transformare a gândirii juridice de la Quintus Scaevola încoace.
4. Cu privire la potențialul final tragic al omenirii, în stilul Skynet, aici voi fi de acord cu Musk. Cred că riscul merită asumat. Umanitatea, în ansamblu, poate fi comparată cu Icar, iar evoluția este un proces natural. Dacă este să ne găsim pierzania, ca rasă, din cauza propriei creații, atunci acesta ar fi un sfârșit demn — mult mai demn decât distrugerea provocată de războaie. Oricum, Rubiconul a fost deja trecut și nu mai există cale de întoarcere. Dezvoltatorilor le rămâne un singur lucru: să se asigure că principiile centrale care vor sta la baza Copilului Umanității vor fi, scuzați-mi tautologia, umaniste. De altfel, această perspectivă pornește și de la convingerea mea că ne aflăm, într-un fel sau altul, la apusul umanității în forma sa actuală: fie vom ajunge la o singularitate biotehnologică, fie vom fi exterminați, asemenea omului de Neanderthal. Omul, cu siguranță, își trăiește veacul. Așa că felicitări: avem bilet în primul rând la un spectacol așteptat încă de la începuturile conștiinței.
În concluzie, good luck nouă tuturor, oricum, vorba lui Proximo „We mortals are but shadows and dust”. Dar un lucru mă bucură: Omul va fi stat la baza unei civilizații multiplanetare care, în raport cu existența noastră atât de scurtă, va părea aproape atemporală și nelimitată spațial. Și câtă intuiție au avut Asimov și Herbert!