La data de 15 noiembrie 2018, Parlamentul a votat în lectură finală proiectul legii privind procedura notarială. Acesta a fost elaborat de Ministerul Justiției în scopul asigurării reglementării procedurii notariale în concordanță cu modernizarea legislației civile, precum și în vederea dezvoltării domeniului procedurii notariale și acoperirii unor lacune existente.
Cele mai importante reglementări ale proiectului prevăd o lărgire a competenței notarului prin intermediul unor atribuții, precum ar fi:
1. Autentificarea înscrisurilor şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri;
2. Efectuarea lucrărilor (efectuarea înregistrărilor și mențiunilor referitoare la rezervarea înstrăinării) legate de publicitatea imobiliară;
3. Instrumentarea procedurii succesorale. Această competență se menține, însă regulile de instrumentare diferă în contextul proiectului noii cărți a Codului Civil, promovat de Ministerul Justiției, referitor la capitolul moștenire, ce a schimbat clasele de moștenitori, a instituit termenul de 3 luni de renunțare la succesiune, s-au instituit diferite termene și opțiuni, noi subiecți;
Activitatea notarială se va întemeia pe acordul dintre moștenitori cu privire la calitatea lor, la cotele părți ce le revin din succesiune, la valabilitatea dispozițiilor succesorale și la toate celelalte probleme succesorale;
4. Instituirea procedurii desfacerii căsătoriei de către notar. Această modificare are drept scop diminuarea sarcinii puse pe seama instanțelor de judecată în privința acestor cauze și asupra organelor de stare civilă (inclusiv pe aspecte referitoare la minori, divorț). Potrivit proiectului, cererea de desfacere a căsătoriei prin acordul soţilor va putea fi depusă la orice notar în baza acordului comun al soţilor şi în prezenţa acestora. Aceasta se va întocmi în scris, după modelul aprobat de Ministerul Justiţiei, și urmează să vizeze, după caz, modul de participare a părinţilor la educaţia, întreţinerea copiilor minori comuni, stabilirea domiciliului acestora, plata pensiei de întreţinere a soţului sau partajul averii comune dobândite în perioada căsătoriei.
La momentul înregistrării cererii notarul va acorda soţilor, potrivit prevederilor Codului familiei, un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de desfacere a căsătoriei. Termenul pentru retragerea cererii de desfacere a căsătoriei va putea fi prelungit cu maximum 30 de zile, iar la expirarea termenului notarul va emite încheierea de desfacere a căsătoriei prin acordul părţilor și în termen de trei zile o va transmite organului de stare civilă teritorial, pentru efectuarea înregistrării actului de stare civilă.
Implementarea acestor amendamente va contribui la asigurarea unei proceduri notariale coerente și complexe, care să asigure garantarea tuturor drepturilor părților la perfectarea actelor notariale și în cadrul tuturor procedurilor notariale, instituindu-se o nouă ordine juridică de desfășurare a activității notariale.
Pentru mai multe detalii poate fi consultat proiectul de lege și nota informativă.
Autor: Marina FLOREA
Foto cover: www.privrednastampa.ba
Aflaţi mai mult despre Divorț, Legea privind procedura notarială, Marina FLOREA, Notar, noutăți