Jurisprudenţă
Comentariile sunt închise pentru CtEDO: Evicțiunea soțiilor după cinci ani de ședere ilegală într-o locuință oferită soților lor de către angajatorul instituție de stat. Încălcare

CtEDO: Evicțiunea soțiilor după cinci ani de ședere ilegală într-o locuință oferită soților lor de către angajatorul instituție de stat. Încălcare
04.12.2018 | Vasile Soltan

Popov și alții v. Rusia – 44560/11

Hotărârea din 27.11.2018 [Secția a III-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea domiciliului

Evicțiunea soțiilor după cinci ani de ședere ilegală într-o locuință oferită soților lor de către angajatorul instituție de stat: încălcare

În fapt – Reclamanții erau patru familii care stăteau în camere aflate într-o clădire rezidențială, care le-au fost oferite reclamanților bărbați adulți de către angajatorul lor, serviciul de Securitate al Ministerului Finanțelor, în anii 1990. În 2001, clădirea a fost transferată în proprietatea Trezoreriei Federale. Din 2002 până în 2005, reclamantele femei adulte s-au mutat acolo, după ce s-au căsătorit cu reclamanții, timp în care s-au născut reclamanții minori, care au locuit împreună cu părinții lor între 2003 și 2009.

În 2010, ca urmare a procedurilor intentate de către Trezorerie, un tribunal districtual a dispus evingerea reclamantelor femei adulte, de vreme ce nu fuseseră încheiate contracte de locațiune cu soții lor, cărora nu li se permitea să locuiască împreună cu membri de familie. Ordinul de evicțiune nu a fost pus încă în executare.

În 2012, ca urmare a unor proceduri separate, tribunalele naționale au reținut că, de vreme ce aceștia nu erau îndreptățiți să încheie convenții de locațiune socială, reclamanții bărbați adulți și copiii lor minori nu puteau fi evinși fără să li se ofere o locuință alternativă.

În drept – Articolul 8: Având în vedere faptul că reclamantele femei adulte locuiau în camerele din clădirea rezidențială de cel puțin cinci ani, aceasta trebuia considerată „domiciliul” lor, în scopurile articolului 8. Mai mult, chiar dacă evicțiunea nu a fost pusă încă în executare, obligația de a elibera camerele a echivalat cu o ingerință în dreptul lor la respectarea domiciliului. Ingerința a avut o bază legală și a urmărit scopul legitim al protecției altor persoane care locuiau în clădire.

În privința susținerii Guvernului potrivit căreia ingerința a fost necesară pentru protecția drepturilor altor persoane care au obținut posibilitatea de a locui în clădirea rezidențială în mod legal, Curtea a observant că acele persoane nu erau individualizate în mod suficient pentru a permite ca circumstanțele lor personale să fie puse în balanță cu cele ale reclamantelor femei adulte. Singurele interese în discuție stabilite erau, așadar, cele ale Trezoreriei, care dorea să-și recupereze proprietatea, dată fiind posesia ilegală a acesteia de către reclamantele femei adulte.

În hotărârea de a evinge reclamantele femei adulte, tribunalele naționale au avut în vedere faptul că acestea ocupau camerele clădirii în mod ilegal, că acestea erau înregistrate ca locuind în altă parte și că își păstrau dreptul de a utiliza celelalte locuințe și, în fine, că acestea puteau decide ele însele cu ce părinte vor locui copiii minori. De vreme ce faptul că reclamantele femei adulte și-au stabilit domiciliul în clădirea rezidențială fără vreo bază juridică era relevant pentru evaluarea proporționalității evicțiunii lor, ca și disponibilitatea unor locuințe alternative, tribunalele naționale nu au acordat o pondere suficientă circumstanțelor particulare ale acelor reclamante. Materialele cauzei arătau că fiecare familie ocupa o cameră și că, în eventualitatea evingerii reclamantelor femei adulte, soții și copiii acestora vor continua să ocupe același spațiu pentru o familie. Mai mult, Trezoreria nu a susținut în fața tribunalelor naționale că acele camere vor fi alocate altcuiva, sau că ar putea fi mutați terți în spațiul creat prin evingerea reclamantelor femei adulte. Având în vedere cele menționate mai sus, tribunalele naționale au eșuat să pună în balanță drepturile concurente și, în consecință, să stabilească proporționalitatea ingerinței cu dreptul reclamantelor femei adulte la respectarea domiciliului lor. Așadar, ingerința nu a fost „necesară într-o societate democratică”.

Concluzie: încălcare în privința reclamantelor femei adulte (unanimitate).

Articolul 41: 7,500 EUR pentru fiecare reclamantă femeie adultă în privința prejudiciului moral.

(Vezi și Connors v. Regatul Unit66746/01, 27 mai 2004, Nota informativă 64; și McCann v. Regatul Unit, 19009/04, 13 mai 2008, Nota informativă 108).

Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova.





Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.