Autor: Soltan Vasile

Cauza Magyar Jeti Zrt c. Ungariei – 11257/16

Hotărârea din 4 Decembrie 2018

Articolul 10. Articolul 10-1. Libertatea de exprimare

În fapt:

Compania reclamantă, care operează un portal popular de știri (www.444.hu), s-a plâns, în temeiul articolului 10 din CEDO, că i s-a limitat în mod nejustificat libertatea de exprimare prin faptul că instanțele naționale au găsit-o răspunzătoare pentru afișarea pe site-ul propriu a unui hyperlink care direcționa către un material defăimător pe YouTube.

În anul 2013, un grup de suporteri de fotbal s-au oprit în fața unei școli care era frecventată în mod principal de elevi apartenenți ai etniei rome, amenințându-i și făcând unele remarci rasiste.

Portatul de știri 444.hu a publicat ulterior un articol care conținea un link către un material pe YouTube, care conținea înregistrarea unui apel telefonic între liderul administrației locale a minorităților rome din Konyár și unul dintre părinții elevilor. Primul a indicat că suporterii respectivi ar fi membri ai partidului politic Jobbik.

Jobbik a introdus o acțiune privind defăimarea împotriva mai multor subiecți, inclusiv portalului de știri 444.hu. Aceștia au susținut că, prin utilizarea termenului „Jobbik” pentru a descrie suporterii și prin publicarea unui hyperlink care direcționa la materialul de pe YouTube, a fost afectată în mod negativ reputația partidului.

Instanțele naționale care au audiat cauza au concluzionat, printre altele, că portalul de știri 444.hu poartă răspundere pentru difuzarea afirmațiilor defăimătoare pentru a crea impresia că suporterii ar fi organizațional legați de partidul politic. Actul de defăimare a constat în faptul că portalul de știri a publicat linkul care direcționa către videoclipul de pe YouTube.

Epuizând căile naționale de atac, 444.hu a depus o cerere la CtEDO pentru presupusa încălcare a propriei libertăți de exprimare, argumentând că instanțele naționale în mod nejustificat au pus semnul egalității între furnizarea unui link și publicarea efectivă a informațiilor defăimătoare.

În Drept

Curtea constată că nu există nicio îndoială cu privire la existența unei ingerințe în dreptul la libertatea de exprimare a reclamantului și că aceasta era menită să urmărească un scop legitim. Totuși, miezul evaluării constă în a determina dacă ingerința era „necesară într-o societate democratică” (în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din CEDO).

Curtea a reamintit că în ceea ce privește jurnaliștii, protecția oferită de articolul 10 este condiționată de faptul dacă aceștia acționează cu bună-credință și pe o bază factuală exactă pentru a furniza informații „fiabile și exacte” în conformitate cu etica jurnalismului. Atunci când sunt puse în joc drepturile terților, trebuie să existe un echilibru echitabil între libertatea de exprimare a jurnaliștilor în baza articolului 10 și drepturile altor părți, inclusiv respectarea vieții private în conformitate cu articolul 8 din CEDO.

În special, în ceea ce privește internetul, deși acesta facilitează difuzarea informațiilor, în același timp creează mari provocări în ceea ce privește protecția efectivă oferită de art.8 din Convenție.

Datorită naturii speciale a internetului, „sarcinile și responsabilitățile” portalurilor de știri de pe Internet (despre care Curtea a subliniat că trebuie tratate în mod diferit față de furnizorii de servicii ale societății informaționale) în scopul atingerii obiectivelor articolului 10, pot fi diferite în comparație cu cele ale unui editor tradițional, în ceea ce privește conținutul publicat de terți. Deși portalurile de știri de pe Internet nu sunt editorii comentariilor unor terți în sensul tradițional, aceștia își pot asuma responsabilitatea în anumite circumstanțe pentru conținutul generat de utilizatori.

Pe lângă faptul că ar putea fi rezervat un tratament diferit pentru difuzarea conținutului terților prin mijloace media tradiționale și on-line, Curtea a subliniat importanța internetului pentru sporirea accesului publicului la știri și informații.

Curtea menționează că scopul hiperlink-urilor este, prin direcționarea către alte pagini și resurse web, să permită utilizatorilor de Internet să navigheze către și din materiale într-o rețea caracterizată prin disponibilitatea unei cantități imense de informații. Hyperlink-urile contribuie la buna funcționare a Internetului, făcând informațiile mai accesibile prin conexiunea reciprocă. Hyperlink-urile, ca tehnică de raportare, diferă în mod esențial de actele tradiționale de publicare, deoarece, ca regulă generală, ele doar direcționează utilizatorii către conținutul disponibil în altă parte pe Internet. Ele nu prezintă informațiile (la care se face direcționarea) publicului și nu comunică conținutul acestora, ci servesc doar pentru a atrage atenția cititorilor asupra existenței materialelor pe un alt site web. O altă trăsătură distinctivă a hyperlink-urilor, comparativ cu actele de difuzare a informațiilor, este aceea că persoana care face trimitere la informații printr-un hiperlink, nu exercită controlul asupra conținutului site-ului la care hyperlink-ul permite accesul și care ar putea fi schimbat după crearea linkului (cu excepția situației în care hyperlinkul direcționează către conținuturile controlate de aceeași persoană). În plus, conținutul din spatele hyperlink-ului a fost deja pus la dispoziție de editorul inițial pe site-ul la care se face trimitere, oferind acces nelimitat publicului.

Curtea nu poate fi de acord cu abordarea instanțelor naționale privind plasarea semnului de egalitate între publicarea unui hyperlink care face trimitere la un anumit conținut și difuzarea informațiilor defăimătoare, fapt care implică automat răspunderea pentru conținutul în sine. Mai degrabă, consideră că pentru stabilirea faptului dacă plasarea unui hyperlink poate să condiționeze o astfel de răspundere în mod justificat din perspectiva articolului 10, este necesară o evaluare individuală în fiecare caz, ținând seama de o serie de elemente.

Curtea identifică, în special, următoarele aspecte relevante pentru analiza răspunderii pentru utilizarea hyperlinkurilor: (i) dacă jurnalistul a aprobat conținutul contestat; (ii) dacă jurnalistul a repetat conținutul contestat (fără a-l aproba); (iii) dacă jurnalistul a pus doar un hyperlink la conținutul contestat (fără a-l aproba sau repeta); (iv) dacă jurnalistul știa sau ar fi putut în mod rezonabil să știe că conținutul contestat a fost defăimător sau altfel ilegal; (v) dacă jurnalistul a acționat cu bună credință, a respectat etica jurnalismului și a dat dovadă de diligența necesară în jurnalismul responsabil.

Principiile Curții pentru atragerea răspunderii pentru utilizarea hyperlinkurilor sunt următoarele:

• Principiul 1: În cazul în care un jurnalist acceptă, printr-un limbaj explicit și fără echivoc, sau repetă conținutul defăimător sau altfel ilegal la care face trimitere hyperlinkul, utilizarea hyperlink-ului este echivalentă cu formele tradiționale de publicare.
• Principiul 2: Răspunderea ar trebui impusă numai în cazul în care un jurnalist știe (cunoștințe actuale și pozitive) că conținutul la care direcționează hyperlinkul este ilegal și acționează cu rea-credință. În mod excepțional, răspunderea poate fi impusă și în cazul în care jurnalistul ar fi putut cunoaște în mod rezonabil (cunoștințe constructive) că conținutul era ilegal, în lumina eticii profesionale și a obligațiilor de diligență ale jurnalismului responsabil.
• Principiul 3: În cazul în care un jurnalist folosește un hyperlink și nu aprobă sau repetă conținutul defăimător sau altfel ilegal la care este făcută direcționarea, utilizarea hyperlinkului nu este echivalată cu formele tradiționale de publicare și nu implică răspundere, cu excepția cazului nerespectării unui ordin judecătoresc care declară conținutul ca fiind ilegal și interzice utilizarea acestuia.
• Principiul 4: Toate mijloacele de apărare disponibile editorilor primari ar trebui să fie disponibile jurnalistului în cazul în care acesta este supus răspunderii în ceea ce privește conținutul la care se face direcționarea.
• Principiul 5: Principiile  menționate mai sus necesită o evaluare individuală în fiecare caz, având în vedere situația în care s-a aflat autorul la data faptelor, dar nu utilizarea analizei retrospective pe baza constatărilor instanțelor naționale.
• Principiul 6: Orice regim de răspundere obiectivă pentru utilizarea hiperlinkurilor este per se contrară principiilor Convenției menționate mai sus.
• Principiul 7: Aceste principii se aplică atât persoanelor fizice (jurnaliștilor), cât și persoanelor juridice (companiilor media).

Cu referire la prezenta cauză, Curtea constată că prin echivalarea practicii utilizării hiperlinkurilor cu „diseminarea” propriu-zisă a informațiilor, în patru instanțe consecutive, instanțele ungare au ignorat distincția fundamentală dintre conținut și comunicarea existenței conținutului (hyperlinking). Aplicarea răspunderii obiective pentru orice formă de hyperlinking a împiedicat echilibrarea intereselor impusă de jurisprudența Curții și evaluarea individuală a situației reclamantului, fapt care a condus la o intervenție cu adevărat draconică în drepturile societății reclamante garantate de art. 10 din Convenție.

Din punct de vedere juridic, instanțele naționale au omis să ia în considerație faptul că portalul de știri pur și simplu a postat linkul în articolul său, fără a aproba sau chiar a repeta conținutul la care direcționa hyperlinkul. De asemenea, nu s-a luat în calcul faptul că conținutul la care se referă hyperlinkul (și anume comentariile dlui Gyöngyösi privind accidentul din Konyár) nu a fost declarat ilegal și nu a fost interzisă utilizarea lui prin orice decizie a instanței înainte de crearea hyperlinkului respectiv. Mai mult, instanțele naționale au ignorat și faptul că conținutul în cauză a apărut în contextul unui raport de știri cu privire la o chestiune de interes public, deoarece se referea la amenințările împotriva elevilor romi și putea fi perceput ca declarații făcute în cadrul „criticii permise a partidelor politice”

Astfel, interferența cu libertatea de exprimare a portalului www.444.hu a fost contrară prevederilor articolului 10 din CEDO.

Concluzie: Încălcare

© Această traducere aparține AO Juridice Moldova. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către AO Juridice Moldova”.