av. Serghei Covali

Ideea acestui articol „m-a chinuit” ceva timp. De fiecare dată când începeam să scriu, mă întrebam: oare este sau nu o idee bună? Nici acum nu știu răspunsul, dar totuși am hotărât să-l scriu. Consider că această temă este importantă. Într-un final, acest material nu trebuie privit ca și o critică absolută despre studiile juridice în Republica Moldova. Este doar opinia mea subiectivă, construită în baza propriei experiențe.

Analiza în cauză va decurge într-o ordine cronologică.

Studiile juridice în Republica Moldova

Am absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (în continuare USM) în anul 2007. Îmi dau seama că de atunci, unele lucruri s-au schimbat (a se citi îmbunătățit). Altele, din câte am înțeles eu, au rămas la fel. În acea perioadă, ca și acum, Facultatea de Drept de la USM se considera cea mai bună facultate de drept din țară. Sunt de acord cu această opinie. Chiar și așa, multe pot fi îmbunătățite în partea ce ține de calitatea studiilor.

După ce am depus dosarul cu acte pentru a fi admis la facultate (anul 2003), mare mi-a fost mirarea când am fost cu toții anunțați că sunt admiși absolut toți acei care au aplicat la Facultatea de Drept. Cu alte cuvinte, nu a avut loc nicio selecție – fie ea în baza mediei generale din liceu sau în baza examenelor de admitere (fie ele cât de banale nu ar fi). Pentru generația mea, aceasta a avut o influență serioasă asupra „calității” studenților. Deseori anumiți profesori nu puteau pune în discuție probleme complexe, din simplul motiv că majoritatea studenților abia înțelegeau bazele unor materii. În majoritatea cazurilor, nici nu putea fi vorba de careva analize mai profunde a unor precedente judiciare sau a unor concepte juridice problematice.

Am avut norocul să am printre profesorii mei persoane deosebite, care m-au inspirat și m-au ajut să mă dezvolt ca și student. Totuși, o bună parte a lecțiilor se limitau la un exercițiu pe cât de simplu, pe atât de plictisitor – profesorul dictează la prelegeri tema, studentul memorează materialul și apoi îl relatează profesorului la seminare. Am înțeles că această practică încă se mai păstrează și astăzi. De asemenea, am înțeles că există un grup de profesori care adoptă metode mai moderne și semnificativ mai eficiente.

Mult timp nu mi-am putut explica de ce lecțiile „dictare-povestire” sunt atât de plictisitoare. Mă gândeam că poate problema este în mine. Unii îmi spuneau că scopul studiilor juridice la universitate este de a obține o bază teoretică puternică, care urmează să ne ajute atunci când vom deveni practicieni. Sunt absolut de acord că este nevoie de o bază teoretică puternică, dar aceasta nu poate justifica necesitatea de a dicta tema la prelegeri și de a povesti aceeași temă la seminare (un bun exercițiu de memorie, dar nicidecum nu este destul pentru a determina studentul să gândească sistemic și analitic).

Pe de altă parte, am avut câțiva profesori cu care atât la prelegeri, cât și la seminare discutam problematica normelor juridice relevante temei, rezolvam spețe (probabil cel mai util exercițiu), formulam întrebări fără un răspuns cert, dezbăteam cu ceilalți colegi relevanța practică a unor concepte studiate, etc. Anume acești profesori, în cazul meu, au fost cei care mi-au pus o bază teoretică puternică.

Studiile juridice în Statele Unite ale Americii (în continuare SUA)

În anul 2010 am început un curs de master în SUA. Evident că structura și conceptul studiilor în SUA se deosebește într-un mod absolut de cele din Republica Moldova și nu neapărat doar din motivul că sistemul american este unul bazat pe precedent. Cred că este mai mult decât atât. Plusurile pe care le voi enumera mai jos nu reprezintă o insinuare că ele ar trebui să fie implementate și în Republica Moldova (deși unele din ele chiar ar prinde bine).

În clasele pe care le frecventam (unele obligatorii, iar altele la alegere) majoritatea studenților nu erau masteranzi, ci studenți „obișnuiți”. Toți acești studenți, înainte de a aplica la facultatea de drept, deja aveau absolvită câte o facultate (specializări diverse). Ceea ce vreau să subliniez este că studenții aveau o medie de vârstă de aproximativ 26 de ani. Un student de 19 ani și un student de 26 de ani, înțeleg concepte complexe de drept într-un mod diferit. Mai mult decât atât, pentru a putea fi admiși la facultate, toți studenții trebuiau să aibă rezultate bune la un examen numit LSAT (un fel de examen de admitere) – un examen destul de complex bazat aproape în exclusivitate pe logică și gândire analitică.

O altă deosebire, care s-a făcut simțită imediat, este modalitatea de predare. Nimeni niciodată nu m-a întrebat care este definiția contractului, care sunt izvoarele dreptului comerțului internațional, metoda de reglementare, un anumit criteriu de clasificare sau să relatez vreo temă. Aceste aspecte erau prezentate doar în manuale, unde de obicei erau descrise succint la începutul temei cu scopul de a crea un context pentru tema care avea să urmeze. Ceea ce discutam noi la fiecare lecție și ceea ce ne întrebau profesorii era destul de simplu – despre ce este un anumit caz (speță), care este firul logic al argumentării date de o anumită instanță, plus o analiză critică (obligatoriu!) pentru hotărârea instanței. Atunci când deja ne simțeam mai comod cu materialul, puteam trece și la chestiuni mai complexe – cum un anumit grup de instanțe decid într-o anumită direcție în analiza unor spețe similare și cum un alt grup de instanțe privește lucrurile într-un fel mai diferit. Cred că în primele 4 săptămâni de master am discutam și analizat mai multe spețe (cazuri) decât în toți cei 4 ani de facultate la USM.

Consider că succesul studiilor juridice la americani este legat de două variabile care de multe ori se neglijează la noi: (a) studenții sunt selectați dintre cei mai buni, iar numărul acestora nu este  mare (de ex.: noi eram 300 de studenți la toată facultatea de drept); și (b) se pune un accent serios pe gândirea critică, analiza spețelor/hotărârilor judecătorești și calitatea studiilor în general.

Nu aș vrea să compar profesorii din SUA cu cei pe care i-am avut la USM. Sunt două lumi diferite. Aproape toți profesorii din SUA nu aveau altă ocupație (cred că doar un singur profesor era procuror). Ei se aflau întreaga zi la facultate pentru a preda lecții și a cerceta diverse teme juridice de interes (aceasta după cel puțin 10-15 ani de practică de succes în firme de avocatură, bănci sau procuratură). Aproape toți aveau până la 4 asistenți (de obicei din rândul studenților), care lucrau până la 10 – 15 ore pe săptămână (pentru un anumit profesor). Am avut ocazia să lucrez pentru profesoara mea de drept contractual. Ea avea 4 asistenți. Cu toții ne ocupam de cercetarea diferitor teme de interes pentru ea (din domeniul contractelor). Ea prelua cercetările noastre, le aprofunda, iar mai apoi scria articole științifice.

Îmi dau seama că preluarea unui model american ar implica o serie de cheltuieli. Totuși, s-ar putea de început cu chestiuni mai simple și care nu necesită prea multe investiții – selecție dură la admitere în facultate, excluderea dictării temelor la cursuri, încurajarea profesorilor să fie pregătiți cu spețe relevante temei predate (de dorit din decizii ale Curții Supreme de Justiție).

O serie de teme ar putea să fie chiar și excluse din cursuri (de obicei primele 2-3 capitole). Nu este nevoie ca studenții să memoreze și să povestească clasificarea principiilor în dreptul procesual civil (ca și exemplu). Evident că studenții trebuie să cunoască aceste principii, doar că discuțiile din cadrul seminarelor trebuie făcute prin prisma spețelor și a unei analize critice. Eu, de la absolvire și până astăzi, nu am fost nevoit niciodată să povestesc unui coleg, client sau judecător care este definiția normei juridice (importantă, de altfel). Din prima zi de lucru, a trebuit să explic cum se rezolvă o anumită problemă, care este chestiunea juridică relevantă, cum se aplică normele dintr-o anumită lege pentru speța în cauză – cumva, am impresia, că aceste aspecte rămân secundare în procesul de studiu din Republica Moldova (în comparația cu studiile din SUA).

Dacă unora li se pare irelevant sistemul de învățământ juridic american, nu este nicio problemă. Cu siguranță sunt lucruri pe care le putem prelua de la nemți, francezi sau spanioli. Putem prelua de la oricine, atât timp cât este vorba de îmbunătățiri.

Studiile juridice on-line

Studiile juridice la distanță (on-line) vor deveni tot mai populare (cel puțin la nivelul de master sau de cursuri juridice aprofundate la anumite teme). Evident că ele nu pot fi comparate, cel puțin la moment, cu studiile clasice  (în clase). Totuși, pentru acele persoane care nu-și pot permite să meargă la Londra, New York sau Paris, studiile on-line pot deveni o soluție.

La moment, fac cel de-al doilea master la o universitate din Londra (printre cele mai cunoscute în domeniul pe care îl studiez). De această dată, spre deosebire de masteratul din SUA, studiile le fac on-line. Am acces la o platformă universitară cu materiale de studii și diverse baze de date cu articole/cărți juridice. Comunicăm cu profesorul și ceilalți colegi prin „clase” virtuale care au loc în cursul săptămânii. Participăm la rezolvarea diferitor spețe și plasăm răspunsurile pe o platformă a clasei. Avem examene cu cărțile deschise la propriu – examenele se bazează pe soluționarea unei spețe complexe în baza materialelor studiate anterior (decizii de judecată sau decizii arbitrale relevante).

Metoda cheie de predare este una foarte simplă, în esență, similară cu ceea ce am întâlnit în SUA – conceptele teoretice se discută și se analizează prin prisma practicii judiciare/arbitrale (decizii). Nu am povestit niciodată nimic. Nu m-a întrebat nimeni nicio definiție sau clasificare și nimeni nu mi-a cerut să relatez despre izvoarele de drept (deși am citit material relevant pentru aceste concepte). Întrebările care mi-au fost puse au avut un singur scop – să mă provoace să gândesc analitic și să dezvolt gândirea critică (în lumina materialului studiat anterior).

O așa metodă este bună pentru acei studenți care deja sunt responsabili. Este foarte mult material de studiat și nimeni nu o să te verifice dacă ai citit totul sau doar 30%, dacă ai înțeles totul sau nimic, etc. Este vorba de lucru individual, cu unele posibilități de a discuta temele în grup.

Pentru mine, aceasta este soluția ideală de a face un masterat într-un domeniu care mă interesează. Din motive profesionale și de familie, nu-mi pot permite să merg la Londra și să studiez un an acolo (deși un coleg de al meu a decis să facă acest pas). Partea financiară, la fel, este una destul de importantă. Studiile la distanță, chiar și la universități prestigioase, sunt cu mult mai ieftine decât costul studiilor (și al vieții) la aceeași universitate doar că în campus.

Studiile juridice on-line au un viitor. Urmează să vedem cât de rapid se vor dezvolta acestea.

Studiile juridice în afara universităților

Într-o dezbatere (pe care o puteți viziona accesând acest link), unul din judecătorii Curții Supreme a Marii Britanii, a menționat că pentru a practica dreptul nu neapărat trebuie să-ți faci studiile la universitate. În Marea Britanie, în anumite cazuri (pentru avocații pledanți), aparent, așa ceva ar fi posibil. Dar această opinie (chiar dacă aparține unui judecător al Curții Supreme) oricum rămâne a fi una revoluționară, chiar și în Marea Britanie.

Evident că pentru Republica Moldova, o astfel de abordare nu poate și, probabil, nu trebuie să fie implementată. Totuși consider că, din această dezbatere poate fi extrasă o idee destul de curajoasă și una extrem de utilă – studiile juridice cele mai profunde nu le facem pe băncile universităților; studiile juridice adevărate le facem individual, în analiza și practica dreptului. Universitatea ne poate ajuta să aranjăm sistemic materialele relevante și să ne formăm o bază. Dacă credem că studiile juridice se finisează la absolvirea universității, comitem o mare greșeală. Acestea abia încep.

Succes,
av. Serghei Covali