În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 49-58 din 15.02.2019 a fost publicată:
– Legea privind substanţele chimice, nr. 277 din 29.11.2018 (în vigoare 15.02.2020).
Legea reglementează:
– obligaţiile persoanelor fizice şi juridice care produc sau plasează pe piaţă substanţe sau amestecuri chimice;
– interdicţiile şi restricţiile privind producerea, plasarea pe piaţă, importul, exportul şi utilizarea substanţelor şi amestecurilor chimice periculoase;
– condiţiile de clasificare, etichetare şi ambalare a substanţelor şi amestecurilor chimice;
– crearea şi menţinerea unui registru al produselor chimice;
– procedura de raportare a produselor chimice;
– procedura de autorizare a produselor chimice periculoase;
– obligaţiile de raportare;
– controlul şi alte aspecte cu privire la substanţele şi amestecurile chimice.
Scopul Legii constă în protejarea vieţii şi sănătăţii umane, mediului şi proprietăţii de efectele nocive ale substanţelor şi amestecurilor chimice.
În acest sens:
– se consolidează cadrul juridic şi instituţional privind substanţele şi amestecurile chimice;
– se instituie autoritatea publică în domeniul substanţelor chimice, stabilindu-se atribuţiile, drepturile şi obligaţiile acesteia.
Potrivit art. 8 din Lege, Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare, Radiologice şi Chimice este o autoritate administrativă instituită de Guvern în subordinea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, cu statut de persoană juridică, responsabilă de gestionarea integrată a substanţelor chimice.
Potrivit art. 46 din Lege, Guvernul, în termen de 12 luni de la publicarea Legii, va asigura crearea autorităţii publice în domeniul substanţelor chimice, în baza reorganizării Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice şi a consolidării capacităţii acesteia, ţinând cont de prevederile art. 8, 9 şi 10 din Lege.
Tododată, Guvernul, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a Legii, va crea Sistemul informaţional automatizat “Registrul produselor chimice plasate pe piaţa Republicii Moldova”.
De rând cu principiile de protecţie a sănătăţii şi a mediului, Legea se bazează suplimentar pe următoarele principii:
– principiul precauţiei în gestionarea substanţelor şi a amestecurilor chimice periculoase, în vederea prevenirii impactului asupra sănătăţii umane, a mediului şi a proprietăţii;
– principiul transparenţei faţă de consumatori, prin asigurarea accesului la informaţii privind efectele negative pe care le pot genera substanţele şi amestecurile chimice periculoase;
– principiul securităţii operaţiunilor de gestionare a substanţelor şi amestecurilor chimice periculoase;
– principiul “chimiei verzi”, numit şi “principiul chimiei durabile”, prin încurajarea proiectării de produse şi procese care reduc sau elimină utilizarea şi generarea de substanţe periculoase.
La data de intrare în vigoare a acestei Legi (15.02.2020)
se abrogă:
– Legea nr.1236/1997 cu privire la regimul produselor şi substanţelor nocive.
Pentru a lua cunoștință cu:
– textul integral al Legii sus-menționate,
– hotărârile Parlamentului Republicii Moldova,
– decretele Preşedintelui Republicii Moldova,
– actele Curţii de Conturi a Republicii Moldova,
– hotărârile Guvernului Republicii Moldova,
– actele MEI, MJ, MA, MSMPS, MADRM, SIS, BNS, AMDM, AGEPI, CNPF, CEC, CA, BNM,
care au fost publicate în această ediție,
consultaţi Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 49-58 din 15.02.2019.
Autor: Irina DIGORI