Articole
Comentariile sunt închise pentru Deciziile neconstituționale ale Curții Constituționale? (Exemplul Germaniei)

Deciziile neconstituționale ale Curții Constituționale? (Exemplul Germaniei)
17.07.2019 | Vlad Bercu

Alexandru Plecan

Alexandru Plecan

Pentru funcționarea unui Stat de Drept democratic sunt esențiale și indispensabile controlul bilateral al Organelor și subecților de drept constituțional. Poziția și puterea organelor constituționale în Germania, precum și în alte democrații occidentale, este determinată de un sistem atent și echilibrat, care este menținut de reciprocitatea controalelor interorganice.

Acest echilibru este deteriorat prin interdicția de către un organ constituțional a competenței unui alt organ (ex. Bundestagul / Parlamentul). De aici vine și criza constituțională.

Poziția fără îndoială cea mai dificilă din cadrul acestui sistem de echilibru este la Curtea Constituțională Federală  (BVerfG-Bundesverfassungsgericht). Acesta nu este doar organ constituțional, dar în același organism judiciar în timp real, care este independent ca atare și, prin urmare nu este supus nici unui control. Curtea Constituțională este singurul organ constituțional al Republicii Federale Germania, în care reciprocitatea controlul inter-organic nu îi este atribuită (nu are alte organe de control superioare), deși are o autoritate considerabilă.

În acest context este cu atât mai necesară prezența unui judicial self-restraint system, care Curtea Constituțională Federală și la impus, în primele două decenii ale existenței sale.
Doar datorită impunerii acestui sistem propriu de control (ca să nu permită abuzul de putere) – s-a constata faptul că Curtea Constituțională ar putea crea o autoritate de necontestat ca arbitru între organele constituționale, deși nu are nimic ca bază de putere în afară de constituție.

Această gaură juridică, lipsită de logică pentru cei care nu au doctorate în drept constituțional în spate nu trebuie ascunsă, deoarece suprimarea conflictelor în sfera politică este la fel de puțin o soluție adecvată și sănătoasă ca suprimarea conflictelor psihice de către neurotic. De altfel, au existat conflicte constituționale de natură similară, de exemplu între Curtea Supremă și Președintele SUA, care au avut loc în mod deschis.

  1. Depășirea autorității sale decizionale de către Curte?

Teoretic, nu. Curtea Constituțională este invocată de art. 93 alin. (1) alin. (2) al Constituției, în special în caz de litigii sau îndoieli privind compatibilitatea formală și materială a legii federale cu Constituția (la cererea guvernului federal sau a unei treimi din membrii Bundestagului). Prin urmare, autoritatea decizională a Curții Constituționale nu poate fi pusă la îndoială.
Prin urmare, Curtea Constituțională Federală a avut întotdeauna dreptul exclusiv de a se opune depășirii anumitor limite extreme. Acesta a constituit, ca principiu fix al jurisdicției sale, că instanța trebuie să exercite restrângere legiuitorului.

„Principiul autoreglementării judiciare impuse de Curtea Constituțională Federală nu înseamnă o reducere sau slăbire a competenței descrise, ci renunțarea la” politica conducătoare & autoritară „, și anume aceea de a interveni în spațiul organizării politice libere creat și limitat de Constituție. Prin urmare, el își propune să păstreze zona liberă a organizării politice garantată de Constituție pentru celelalte organe constituționale „.

Aceasta înseamnă că Curtea nu crează ci interpretează legile, chiar dacă acționează ca organism constitutional. Competența sa legislativă este doar o consecință a activității sale judiciare, recursul său având puterea de a stabili relații juridice clare și funcția de arbitru constituțional. Nu există nicio îndoială că granița dintre interpretarea constituțională și politica juridică este uneori fluidă. O atenție mai mare este necesară în această zonă de delimitare.

Gerhard Leibholz prezintă ca exemple de probleme politice: decizia privind viitorul sistem de proprietate, introducerea pedepsei cu moartea sau abolirea acesteia, legea divorțului sau organizarea procesului. De asemenea, el a spus:

„De fapt, Curtea Constituțională Federală nu sa obosit niciodată să reamintească guvernului și opoziției că nu pot accepta responsabilitatea politică pentru deciziile politice pe care trebuie să le ia și că orice extindere (depășire) a normelor Constituționale, trebuie susținute cu argumente politice. ”

  1. Efectul obligatoriu al hotărârii

Conform articolului 31 din Legea privind Curtea Constituțională Federală, deciziile Curții leagă organele constituționale ale Federației și Landurilor, precum și toate instanțele și autoritățile (ele se supun deciziilor). Cu toate acestea, acest efect obligatoriu nu se aplică Curții Constituționale Federale în sine. Tribunalul își poate anula opinia juridică formulată într-o hotărâre anterioară într-o nouă hotărâre. Forța juridică a deciziei înseamnă că o lege federală cu același conținut nu poate fi discutată din nou de organele legislative și poate fi promulgată de președintele federal. Puterea legislativă, totuși, are doar formula de decizie.

Cu toate acestea, intervenția Curții în competența legislativă a parlamentului ridică încă o problemă serioasă: în ce măsură hotărârea este neconstituțională și poate irelevantă. Dacă se ajunge la acest rezultat, însă, criza constituțională devine evidentă. La urma urmei, aceste consecințe ar trebui cel puțin discutate.

Curtea însuși a acordat în orice caz posibilitatea teoretică a normelor constituționale neconstituționale, dacă acestea depășesc limitele maxime ale justiției. În aceleași condiții, deciziile Curții trebuie, de asemenea, să fie, în temeiul dreptului constituțional, posibile ca fiind neconstituționale. Acest lucru se poate aplica și în cazul în care o hotărâre a Curții Constituționale Federale intervine atât de obiectiv în competența unui alt organ constituțional, încât balanța puterilor este grav perturbată.

Cu toate acestea, apare dificultatea a ceea ce ar trebui să fie responsabil pentru stabilirea neconstituționalității, deoarece, potrivit Legii fundamentale, această putere de determinare este exclusiv responsabilitatea Curți Constituționale.
Este necesar să se evite crizele constituționale de acest tip. Acest lucru este posibil numai dacă Curtea Constituțională își amintește principiul său inițial de auto-reținere judiciară, reticența de a legifera.

Citare a următoarelor documente și lucrări:

1. In der BRD: Bundespräsident, Bundestag, Bundesrat, Bundesregierung und Bundesverfassungsgericht.
2. Karl Loewenstein, Verfassungslehre, 2. Aufl S 188 ff, 254 f.
3. Vgl zB das Urteil zum Vorschaltgesetz zum Niedersächsischen Gesamthochschulgesetz BVerfGE 35, 79 ff, abweichende Meinung S 148 ff; vgl hierzu: Jürgen Seifert in Vorgänge Nr 12/1974,S35 ff.
4. Zitiert nach Europäische Grundrechte-Zeitschrift 1975, 126 ff (siehe auch gekürzte Dokumentation in diesem Heft der Vorgänge).
5. § 31 Abs 2
6. BVerfGE BVerfGG. 356, 3, 58, 135; 9, 334, 337; 12, 326, 337 f; 13,
361 f; 18, 121, 124; 19, 354, 367 f.
7. BVerfGE 13, 356, 361 f; 14, 142, 150; 19, 354, 367 f.
8. BVerfGE 36, 1, 14; ebenso das abweichende Votum der
Richter Wiltraut Rupp-von Brünneck und Helmut Simon; vgl auch Statusbericht des BVerfG JöR Bd 6 5 145 und Leibholz, Der Status des BVerfG in: Das BVerfG 1951-1971, S 31 ff.
9. Jahrbuch des öffentlichen Rechts, neue Folge, Bd 6, S 145.
10. Gerhard Leibholz, Verfassungsgerichtsbarkeit im demokratischen Rechtsstaat, zitiert nach: Strukturprobleme der modernen Demokratie, 3. Aufl, S 176.
11. aa0 S 180.
12. BVerfGE 4, 31, 38.
13. BVerfGE 1, 14, 37.
14. Leibholz/Rupprecht, Bundesverfassungsgerichtsgesetz, RdNr 3 zu § 31.
15. Journal Officiel de la Republique Francaise — Lois et Decrets — 1975, 739 ff, auszugsweise abgedruckt in: Europäische Grundrechte-Zeitschrift 1975, 58 ff (deutscher und französischer Text) (siehe auch Dokumentation in diesem Heft der Vorgänge).
16. BVerfGE 3,225,231 ff; 4, 294, 296.


Aflaţi mai mult despre ,



Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.