Curtea Europeană a Drepturilor Omului, joi, 17 octombrie 2019, a emis Hotărârea în cauza LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII v. SPANIA, prin care s-a admis instalarea camerelor ascunse la locul de muncă. Marea Cameră a constatat că intimitatea lucrătorilor nu a fost încălcată prin amplasarea camerilor de supraveghere video în locuri ascunse.

În speță, în 2009 un manager al unui supermarket spaniol a identificat o discrepanță semnificativă între nivelul real și cel scontat al stocurilor – uneori până la 20.000 EUR. În cadrul desfășurării unei anchete, magazinul a instalat atât camere vizibile cât și ascunse pentru a monitoriza toate casele de marcat ale magazinului.

Camerele video au capturat cinci angajați care furau din magazine. Angajații și-au recunoscut vina și au fost concediați pe acest motiv. Ulterior, angajații au depus cereri în instanța spaniolă prin care contestau concedierea, considerând-o nedreaptă

Angajții nu au avut câștig de cauză în cadrul instanțelor naționale, de aceea aceștia s-au adresat Curții Europene a Drepturilor Omului. În ianuarie 2018, Curtea a reținut cu șase voturi versus unul că a existat o încălcare a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private) CEDO și în unanimitate că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 (dreptul la un proces echitabil).

În mai 2018, CEDO a acceptat o cerere a guvernului spaniol prin care se solicita examinarea cauzei de cătrea Mare Cameră în complet de 17 judecători, iar o audiere în acest sens a avut loc în noiembrie 2018.

Reprezentanții Guvernului au susținut că, potrivit legislației spaniole, ar fi trebuit să fie informați cu privire la supraveghere și că constatările instanței interne au fost greșite. Instanța internă a constatat că supravegherea a fost limitată la zona de checkout și nu a depășit ceea ce era necesar, concluzie pe care CEDO nu a găsit-o rezonabil. Totodată s-a mai invocat că solicitanții au lucrat într-o zonă deschisă publicului larg.

Curtea, a constat că urmează a se face distincție între nivelurile de confidențialitate pe care un angajat le putea aștepta în funcție de locație: adică, una foarte ridicată în zonele private, cum ar fi toaletele, unde o interdicție completă de supraveghere video este justificată; pe cândzone care erau vizibil sau accesibil colegilor sau publicului larg nivelul de confidențialitate este unul mult mai redus.

Mai mult, având în vedere că supravegherea a durat doar 10 zile și un număr limitat de persoane au văzut înregistrările, CEDO a considerat că intruziunea în intimitatea reclamanților nu a atins un grad ridicat de seriozitate.

Deși, CEDO nu a putut accepta că o simplă suspiciune de infracțiune a unui angajat ar putea justifica instalarea unei supravegheri video ascunse de către un angajator, a constatat că suspiciunea rezonabilă de conduită incorectă gravă și amploarea pierderilor în acest caz ar putea fi o justificare serioasă și legitimă.

Trei judecători nu au fost de acord cu hotărârea, aceștia și-au expus opiniile într-o hotărâre separată, fragment: „Constatăm că atât instanțele naționale, cât și această Curte nu au reușit să ajungă la un echilibru echitabil între drepturile angajatorului și drepturile angajaților. Necunoscând nicio încălcare a articolului 8 din Convenție, Curtea a decis să permită utilizarea nelimitată a supravegherii video ascunse la locul de muncă, fără a oferi garanții legale suficiente celor ale căror date personale vor fi colectate și utilizate în scopuri necunoscute acestora”.

„Cu influența din ce în ce mai mare pe care o are tehnologia asupra societății noastre, nu ne putem permite să lăsăm persoanele să ia justiția în propriile lor mâini.”

Examinând corectitudinea procesului (articolul 6), CEDO a considerat că reclamanții au fost în măsură să conteste utilizarea înregistrărilor în cadrul proceselor de judecată și că instanțele și-au motivat destul de explicit deciziile lor.