Flux noutăţi

Centrul Național Anticorupție – Sinteza 10.11.2019-15.11.2019
18.11.2019 | JURIDICE MOLDOVA

Luni, 18 noiembrie 2019, CNA a publicat sinteza săptămânii, conform căreia:

1. Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale a aplicat, săptămâna trecută, sechestru pe bunuri în valoare de peste 1,2 milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor.

2. Direcţia analitică a efectuat 6 analize operaţionale pe cauze penale, alte 50 fiind în curs de elaborare.

3. Direcţia legislaţie a întocmit expertiza anticorupţie pe marginea a 8 proiecte de legi şi a elaborat 20 de avize.

4. Au fost înregistrate 1080 de materiale în cancelaria Centrului, dintre care 33 sunt petiţii.

5. La linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 49 de apeluri, 4 din ele fiind de competenţa CNA.

6. 9 activităţi au fost desfăşurate de către Direcţia educaţie anticorupţie a CNA, iar săptămâna curentă vor avea loc alte 11 instruiri pentru funcţionarii publici. De asemenea, începe campania în instituţiile de învăţământ „Dacă ai dat, dacă ai luat!”, organizată de CNA împreună cu rapperul Kapushon, voluntarii anticorupţie şi PNUD.

7. Au fost eliberate 98 de caziere de integritate.

8. 9 persoane sunt arestate în dosarele CNA, dintre care 4 se află în penitenciare, 3 în arest la domiciliu şi 2 în izolator.


Aflaţi mai mult despre


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.