Joi, 21 noiembrie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității o scrisoare adresată Parlamentului Republicii Moldova, prin intermediul căreia solicită suplinirea numărului de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, prin desemnarea de către Parlamentul Republicii Moldova a doi membri CSM din rândul profesorilor de drept titular, cu scopul de a evita crearea unor situații de lipsă de cvorum, care în consecință ar genera blocaj al activității Consiliului Superior al Magistraturii și întregului sistem judecătoresc, precum și stoparea reformelor inițiate.
„Potrivit art. 1 din Legea nr. 947 din 19 iunie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, CSM este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, fiind garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească.
Modul de organizare şi de funcţionare ale Consiliului Superior al Magistraturii este reglementat de Constituţie, de legile privind organizarea judecătorească, cu privire la statutul judecătorului, de prezenta lege şi de alte acte normative.
Constituția Republicii Moldova, în articolul 122 statuează: Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din judecători şi profesori titulari aleşi pentru o durată de 4 ani. Din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General.
Conform prevederilor alin. (1) – (3) art. 3 ale aceleași norme legale, Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din 12 membri. În componenţa Consiliului Superior al Magistraturii intră judecători şi profesori de drept titulari, precum şi Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General care sînt membri de drept. Trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari, selectaţi în mod deschis şi transparent de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului în urma unui concurs public, se aleg de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
În conformitate cu normele legale citate supra, la 15 decembrie 2017, Parlamentul Republicii Moldova, prin Hotărârea nr. 285, a desemnat în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii pentru un mandat de 4 ani următorii profesori de drept titulari: Postu Ion, Timotin Mariana și Țurcan Serghei.
În continuare ținem să remarcăm faptul că, la data de 02 iulie 2019, la solicitarea judecătorului Curții Constituționale, Veaceslav Zaporojan, Consiliul Superior al Magistraturii a demarat procedura de desemnare a doi judecători la Curtea Constituțională a Republicii Moldova din partea Consiliului Superior al Magistraturii. În termenul stabilit prin Hotărârea CSM nr. 251/14 din 02 iulie 2019 intenția de participare la concurs și-au manifestat mai mulți candidați, inclusiv și membrul CSM din rândul profesorilor de drept titular, Serghei Țurcan.
În rezultatul concursului organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 30 iulie 2019, membrul CSM din rândul profesorilor de drept titular, Serghei Țurcan a fost numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, pe un termen de 6 ani, în temeiul art. 136 alin. (1) și (2) al Constituției Republicii Moldova și art. 6 alin. (1) și (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994.
Totodată, mai comunicăm că, la data de 20 noiembrie 2019, membrul CSM din rândul profesorilor de drept titular, Ion Postu a depus cerere de încetare a mandatului de membru al CSM din 21 noiembrie 2019, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. (1), lit. c) al Legii nr. 947 din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin urmare, luând în considerație cele relatate, întru evitarea creării unor situații de lipsă de cvorum, care în consecință ar genera blocaj al activității Consiliului Superior al Magistraturii și întregului sistem judecătoresc, precum și stoparea reformelor inițiate, prin prezentul demers respectuos solicităm, în mod de urgență, suplinirea numărului de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, prin desemnarea de către Parlamentul Republicii Moldova a doi membri CSM din rândul profesorilor de drept titular, în corespundere cu art. 3 alin. (3) din Legea nr. 947/1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.”