Proprietate intelectuală

Rolul proprietății intelectuale și al inovațiilor, discutat în cadrul unei Conferințe Internaționale
25.11.2019 | Svetlana Bratescu

În perioada 20-21 noiembrie curent, la Chişinău, s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei Inovaționale Internaționale cu genericul „Proprietatea Intelectuală și Dezvoltarea Durabilă”. Evenimentul a fost organizat de Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în cooperare cu Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) și cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

La eveniment au participat:

– reprezentanți ai Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMP);
– 
reprezentanți ai Oficiului European de Brevete (OEB);
– reprezentanți ai Oficiului Eurasiatic de Brevete (OEAB);
– reprezentanți ai oficiilor de proprietate intelectuală din România, Estonia, Polonia şi Ungaria;
– reprezentanți ai instituțiilor și organizaţiilor ce activează în sfera de cercetare, inovare și învățământ superior din Republica Moldova;
– rezidenţi ai parcurilor ştiinţifico-tehnologice și incubatoarelor inovaţionale;
– experți în domeniul proprietăţii intelectuale;
– reprezentanți ai mediului de afaceri.

Conferința a avut 4 sesiuni tematice la care:
– au fost discutate și evidențiate diverse aspecte privind rolul proprietății intelectuale și al inovațiilor: în sporirea competitivității industriilor și serviciilor, în special unele domenii ale economiei naționale, inclusiv sectorul eco energetic și al tehnologiilor informaționale; în dezvoltarea locală și regională și crearea de noi locuri de muncă; în strategia de dezvoltare națională și regională; în utilizarea eficientă a sistemului de proprietate intelectuală în protejarea și promovarea obiectelor de proprietate intelectuală și ameliorarea calității vieții.
– au fost abordate subiecte ce țin de: rolul oficiilor de proprietate intelectuală și al altor instituții în diseminarea și schimbul informațiilor de brevet; promovarea utilizării proprietății intelectuale în scopul sensibilizării diferitor categorii de cetățeni; stimularea creativității și formarea unui comportament inovațional activ al antreprenorilor; elaborarea și implementarea unor programe de instruire pentru tinerii antreprenori și manageri în vederea construirii unei culturi inovaționale și unui mediu inovațional matur în societate etc.
– au fost prezentate studii de caz în domeniul dat, care au drept rezultat promovarea unor produse și servicii competitive pe piață, care îmbunătățesc calitatea vieții cetățenilor.

Evenimentul s-a încadrat în programul de manifestări organizate în cadrul săptămânii Expoziției Internațională Specializată ,,INFOINVENT”, ediția a XVI-a, care se desfășoară în perioada 20-23 noiembrie, la Moldexpo.


Aflaţi mai mult despre , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.