Flux noutăţi

UAM selectează o companie care va efectua un audit independent al situațiilor financiare ale Uniunii
02.12.2019 | JURIDICE MOLDOVA

Uniunea Avocaților din Republica Moldova invită entitățile specializate la concursul pentru selectarea companiei care va efectua auditul independent al situațiilor financiare ale organizației

Auditul urmează să fie desfășurat începând cu data de 13 ianuarie 2020, cu prezentarea Raportului până la data de 06 martie 2020.

Obiectul auditului:
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (4) din Legea cu privire la avocatură, compania selectată va efectua auditul modului de gestionare a mijloacelor acumulate în bugetul Uniunii Avocaţilor, pentru perioada 01 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2018.

Raportul auditului în care va fi expus controlul corectitudinii şi analiza performanţelor financiare ale organizației, pornind de la ceea ce reflectă conturile şi sintezele contabile, va fi prezentat Uniunii Avocaților din Republica Moldova până la data de 06 martie 2020.

Scopul Auditului – reprezintă expunerea opiniei asupra situaţiei contabilităţii şi managementului financiar al Uniunii Avocaților din Republica Moldova, asupra veridicităţii reflectării în dările de seamă contabile şi fiscale, a situaţiei reale pentru perioada de activitate 01 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2018.

Auditul financiar al U.A.R.M. va fi efectuat în conformitate cu:
– Standardele Internaționale de Audit (ISA 800/805), emise de către Federația Internațională a Contabililor (IFAC), aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 64 din 14.06.2012;
– Codul Fiscal al Republicii Moldova nr. 1163-XIII din 24.04.1997;
– Legea contabilității și raportării financiare (LCRF) nr. 287 din 01.12.2017;
– Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr.118 din 06.08.2013;
– Indicaţiile metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr.188 din 30.12.2014;
– Planului de conturi contabile, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr.119 din 06.08.2013;
– Ghidul privind regimul fiscal aferent veniturilor organizaţiilor necomerciale, aprobat prin Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 1139 din 18.12.2015;
– Codului etic al profesioniştilor contabili (Codul etic), aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 64 din 14.06.2012, precum și alte acte normative specifice domeniului de evaluare nominalizat.

În procesul auditului, se va examina corectitudinea ținerii evidenței contabile şi întocmirea dărilor de seamă contabile, reflectarea în dările de seamă contabile şi fiscale a situaţiei reale, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit (ISA800/805), emise de IFAC (Federaţia Internaţională a Contabililor), cu o atenţie specială pentru ISA “Raportul auditorului independent asupra misiunilor de audit cu scop special”, şi prin urmare Codul de etică pentru profesioniştii contabili.

În raportul de audit va fi reflectată, situaţia privind modul de gestionare a resurselor financiare acumulate de U.A.R.M. pentru fiecare an de gestiune în parte.

La efectuarea auditului, se va acorda atenție următoarelor aspecte:
a) acurateţea declarațiilor financiare şi corespunderea lor Standardelor Naţionale de Contabilitate şi a altor acte normative în vigoare;
b) existenţa sau lipsa unor fraude financiare;
c) respectarea de către U.A.R.M. a obligaţiunilor sale legale;
c) utilizarea mijloacelor financiare conform destinaţiei;
d) evaluarea sistemelor de control intern (SCI) ale U.A.R.M., inclusiv structura organizatorică, politicile şi regulamentele interne de activitate.

Procesul de audit va avea în vedere, în special următoarele:
– Evaluarea sistemului de evidenţă contabilă al organizaţiei, cu scopul de a determina dacă administrarea mijloacelor acumulate la bugetul Uniunii Avocaților se efectuează adecvat, veniturile şi cheltuielile pot fi ușor identificate;
– Dacă fondurile acumulate corespund bugetului aprobat de Congresul U.A.R.M. pentru perioada respectivă de gestiune și dacă au servit programelor/proiectelor, precum și sarcinilor de implementare determinate;
– Dacă cheltuielile pentru o tranzacţie sau o operaţiune au fost corect înregistrate în sistemul contabil şi în raportul financiar şi dacă acestea sunt însoţite de documente justificative;
– Dacă cheltuielile efectuate au fost incluse și sunt în conformitate cu bugetul U.A.R.M.;
– Dacă a fost respectată legislaţia fiscală în ceia ce privește impozitele calculate, contribuţii sociale şi medicale achitate;
– Dacă rapoartele financiare corespund cheltuielilor efectuate de facto, şi corespund sistemului contabil al organizaţiei;
– Dacă au fost admise conflicte de interese, raportate și abordate conform politicii interne a organizației;
– Dacă au fost puse în aplicare recomandările auditului independent al rapoartelor financiare ale Uniunii Avocaţilor din RM pentru anii 2011-2014 din 12.05.2015, precum și a rapoartelor Comisiei de cenzori a U.A.R.M. pentru exercițiul financiar al anilor 2015 – 2018;
– Verificarea acumulării și utilizării dobânzilor bancare la mijloacele financiare acumulate la bugetul U.A.R.M., aflate în conturile organizaţiei, dacă asemenea există;
– Verificarea dacă veniturile și pierderile la diferența de curs valutar sunt reflectate corect în evidența contabilă;
– Verificarea achitării impozitelor și taxelor conform legislației în vigoare;
– Verificarea corespunderii soldurilor la sfârșitul perioadei precedente, dacă coincide cu soldurile la începutul perioadei curente;
– Verificarea corespunderii salariilor cu bugetele aprobate, dacă acestea sunt sistematizate în decursul anului și pot fi verificate conform documentelor confirmative;
– Verificarea existenţei unui sistem de control intern în cadrul organizaţiei, care ar asigura într-o măsură suficientă administrarea mijloacelor financiare ale U.A.R.M. în conformitate cu legislaţia şi actele normative în vigoare, în particular, cu scopurile pentru care au fost distribuite de către Congresul Uniunii Avocaților din RM, etc.

* Auditorii vor avea acces la toate documentele şi actele contabile în ceea ce priveşte procedura de alocare, gestionare şi raportare a bugetului Uniunii Avocaților.
** Uniunea Avocaților va asigura sprijinul şi spaţiul necesar pentru auditori cu scopul de a facilita procesul de audit, precum şi accesul acestora la orice informaţie necesară.

Sarcini tehnice:
– Raportul de audit, verificat şi semnat de auditorul responsabil (sa fie inclus numele, prenumele și poziția auditorului calificat și licențiat, nu doar numele companiei) va fi prezentat U.A.R.M. conform termenelor indicate la compartimentul „Obiectul auditului”;
– Raportul de audit trebuie să indice clar opinia generală de audit, detaliile privind metodologia de audit și scopul auditului;
– Asigurarea faptului că auditul a fost efectuat în conformitate cu standardele internaționale de audit și de către auditor calificat și licențiat;
– Pentru auditul efectuat, raportul va fi prezentat în 2 exemplare în limba română și versiunea electronică a acestuia (în format pdf).

Pe lângă raportul de audit, auditorul va pregăti o scrisoare către organele de conducere ale Uniunii Avocaților în care va include concluzia de audit privind:
– Rezultatele controlului;
– Recomandările auditorului pentru a înlătura deficiențele identificate (recomandările vor fi prezentate în ordinea priorităților);
– Concluziile auditorului privind auditul efectuat și acțiunile Uniunii Avocaților ca rezultat al auditurilor precedente;
– Raportul de audit va conţine propuneri şi recomandări pentru îmbunătăţirea politicilor interne ale U.A.R.M.

În scopul realizării responsabilităţilor descrise mai sus, Uniunea Avocaților va contracta o Companie de Audit reieșind din următoarele cerinţe:
1. Compania de Audit trebuie sa aibă minim 5 ani de experienţă în domeniul auditului;
2. Compania de Audit trebuie să dispună de experienţă în domeniul auditului organizațiilor necomerciale;
3. Compania de Audit şi membrii echipei de audit trebuie să dispună de personal calificat;
4. Compania de Audit va prezenta dovada de asigurare a riscurilor profesionale;
5. Compania de Audit trebuie sa aibă cunoştinţe temeinice privind legislaţia fiscală şi contabilă aplicabilă în Republica Moldova.

Documentele/cerințele de calificare includ următoarele:
1. CV-ul companiei (denumirea ofertantului, numărul telefonului de contact, adresa electronică şi prezentarea persoanelor care vor fi implicate nemijlocit în auditarea organizației);
2. Scrisoarea de intenție (descrierea companiei ofertante, a experienţei în domeniu şi argumentarea oportunității selectării acesteia, descrierea calificărilor membrilor echipei de audit, experienţa acestora şi performanţele din trecut, planul de lucru şi calendarul propus pentru realizarea auditului, cu anexarea documentelor justificative);
3. Licenţa pentru activitatea de audit (copia);
4. Oferta financiară, care să indice preţul serviciilor de audit, inclusiv TVA şi perioada exactă de efectuare a auditului, cu respectarea termenelor indicate mai sus.

Criteriile de evaluare a ofertelor:

Examinarea ofertelor va fi efectuată de către Grupul de lucru pentru achiziții a Uniunii Avocaților în baza următoarelor criterii:
1. Calificările generale (experiența companiei, calificarea şi componența personalului pentru sarcina alocată, termenii de executare) – 50 puncte;
2. Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar – 50 puncte;
3. Punctajul maxim total – 100 puncte.

*** Solicitantul care va acumula cel mai mare punctaj în funcție de criteriile de evaluare nominalizate, va fi invitat pentru negocierea și semnarea contractului.

Depunere:
– Oferta tehnică şi financiară vor fi prezentate în plic sigilat, ștampilat şi marcat „DE DESCHIS DOAR ÎN PREZENŢA Grupului de lucru pentru Achiziții al Uniunii Avocaților”;
– Ofertele urmează a fi depuse până la data de 17 decembrie 2019, ora 16.00, la adresa str. București, 46, mun. Chișinău, MD-2012, Republica Moldova;
– Deschiderea ofertelor va avea loc la data 18 decembrie 2019, ora 11:00, în prezența membrilor Grupului de lucru pentru Achiziții.

Notă: Ofertele care nu respectă condițiile din anunț și termenii de referință nu vor fi luate în considerație.
Pentru mai multe detalii, rugăm să ne contactați la adresa de e-mail a Uniunii Avocaților: uniunea.avocatilor.rm@gmail.com sau prin telefon, la numărul: (+373 22) 226-152.


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.