Site icon JMD

10 ani închisoare pentru o fostă contabilă ANSA: a prejudiciat Agenția cu 2 milioane lei

Procuratura Edineț anunță obținerea în instanța de judecată a condamnării la ispășirea pedepsei cu închisoarea, pentru termenul de 10 ani, a unei inculpate cu vârsta de 61 de ani, pentru că și-ar fi însușit peste 2 milioane de lei care trebuiau să fie depuși în contul special al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în perioada 2013-2017.

Fosta funcționară a fost numită în funcție de conducere în contabilitatea Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor Edineț, prin ordinul din 2013 al directorului ANSA.

Oamenii legii au stabilit că aceasta, chiar din anul în care a fost numită în funcție, și-a însușit ilegal sute de mii de lei în fiecare an de la companii și diverse persoane, pentru care Direcția presta servicii. Astfel, timp de 4,5 ani, valoarea sumelor delapidate în fiecare an era în progresie semnificativă: de la peste 300.000 lei pe an, la circa 500.000 lei. Mai exact, aceasta încasa banii de la beneficiarii serviciilor prestate, le oferea certificatele solicitate, dar banii primiți nu ajungeau să fie depuși la bancă, în folosul statului.

Neregulile au fost depistate în anul 2018, de către Direcția teritorială inspectare financiară Bălți din subordinea Ministerului Finanțelor, după ce noul superior al inculpatei a solicitat de la autoritățile abilitate cercetarea situației, în repetate rânduri. Acesta a început să aibă îndoieli în perioada în care subordonata acuzată era pe foaie de boală și, prin urmare, situația necesita o atenție sporită din partea noii conduceri.

Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatei, care a fost anunțată în căutare internațională, după ce anterior fusese spitalizată în țară, ceea ce a făcut imposibilă plasarea acesteia în arest. Instanța de judecată a admis demersul procurorilor și a dispus încasarea sumei prejudiciate de peste 2 milioane lei de la inculpată. Anterior, la demersul procurorilor, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor imobile deținute de aceasta, ceea ce a făcut posibilă recuperarea a peste 45.000 lei în contul statului.

Exit mobile version