Site icon JMD

Reţeaua de socializare Facebook a fost amendată de Oficiul Concurenţei din Ungaria pentru încălcarea legislației privind protecția consumatorilor

Consiliul ungar al Concurenței a amendat Facebook cu 1,2 miliarde de forinți (aproximativ 3,6 milioane de euro). Este cea mai mare amendă aplicată pentru încălcarea drepturilor consumatorilor în istoria Consiliului, informează DIGI24.ro

Instituția a stabilit că Facebook a încălcat legea prin prezentarea serviciilor sale ca gratuite pe pagina principală și în secțiunea de suport. Este adevărat că utilizatorii nu trebuie să plătească pentru a folosi serviciul, dar prin activitatea lor și prin folosirea datelor lor de către Facebook au adus câștig material companiei, deci au plătit pentru serviciile folosite, potrivit unui comunicat al companiei.

Mesajele de pe prima pagină, respectiv „gratuit și poate accesa oricine”, „gratuit și așa va rămâne” distrag atenția consumatorilor de la contraserviciile pe care trebuie să și le asume, și anume accesul la datele lor și la consecințe. Mesajele au fost afișate din ianuarie 2010 până în august 2019.

Consiliul Concurenței a considerat că mesajul gratuității a provocat neclarități printre utilizatori, pentru că a sugerat lipsa de riscuri și de obligații, în timp ce nu a explicat clar obligațiile utilizatorilor, respectiv în ce mod vor fi folosite datele personale ale acestora.

De asemenea, în iulie, Agenţia de Protecţie a Consumatorilor Americană a aplicat o amendă record de 5 miliarde de dolari pentru Facebook pentru că şi-ar fi „înşelat” utilizatorii cu privire la controlul asupra vieţii lor private, în special în cursul unei scurgeri masive de date personale către firma britanică Cambridge Analytica, implicată în campania pentru Brexit, în Marea Britanie.

Exit mobile version