Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a aplicat, săptămâna trecută, sechestru pe bunuri în valoare de circa 8 milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor, iar de la începutul anului, valoarea bunurilor indisponibilizate se ridică la circa 2,5 miliarde de lei.
Centrul Național Anticorupție mai menționează despre următoarele acțiuni efectuate timp de o săptămână:
- Direcţia analitică a efectuat 11 analize operaţionale pe cauze penale, 6 strategice, alte 50 fiind în curs de elaborare.
- Direcţia legislaţie a întocmit expertiza anticorupţie pe marginea a 6 proiecte de legi şi a elaborat 9 avize.
- Au fost înregistrate 1310 materiale în cancelaria Centrului, dintre care 39 sunt petiţii.
- La linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 47 de apeluri, 4 din ele fiind de competenţa CNA.
- 9 activităţi au fost desfăşurate de către Direcţia educaţie anticorupţie a CNA, iar săptămâna curentă vor avea loc alte 5 instruiri pentru funcţionarii publici. De asemenea, continuă campania în instituţiile de învăţământ „Dacă ai dat, dacă ai luat!”, organizată de CNA împreună cu rapperul Kapushon, voluntarii anticorupţie şi PNUD.
- Au fost eliberate 136 de caziere de integritate.
- 8 persoane sunt arestate în dosarele CNA, dintre care 2 se află în penitenciare, 3 – în arest la domiciliu şi 3 – în izolator.