Site icon JMD

A fost majorată taxa pentru obţinerea licenţei de avocat

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, Uniunea Avocaților din Moldova informează că în cadrul celei de-a III-a sesiune a Congresului Avocaţilor din Republica Moldova, la 13 decembrie 2019, avocații delegați au discutat și supus votului, inițiativa de majorare a taxei cu privire la examinarea dosarului persoanelor care se regăsesc în prevederile articolului 10 alin.(2) din Legea 1260-xv cu privire la avocatură, care stipulează că persoanele care dețin titlul de doctor, au cel puțin 10 ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror și care în termen de 6 luni după demisia din funcțiile respective au solicitat eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat, sunt scutite de efectuarea stagiului profesional.

Astfel, cu votul majorității absolute a membrilor prezenți, la Congres s-a hotărât faptul ca, acei candidaţii care întrunesc cerinţele de compatibilitate ale prevederilor sus menţionate, vor achita suma 100.000 lei pentru obţinerea licenţei de avocat.

Decizia a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020.

Exit mobile version