Flux noutăţi

Serviciile de taxi verificate de către Serviciul Fiscal
25.01.2020 | JURIDICE MOLDOVA

Serviciul Fiscal de Stat întreprinde acțiuni de prevenire și combatere a evaziunilor fiscale. Complexul de acțiuni se referă la toate domeniile de activitate ale economiei naționale și se desfășoară în cazul în care evaluarea riscurilor indică un nivel înalt de neconformare la prevederile legislației.

Un domeniu sensibil, care a fost evaluat cu riscuri sporite de neconformare, este transportul de pasageri în regim taxi. Astfel, în scopul menținerii acestui domeniu în cadru legal, angajații SFS desfășoară cu regularitate măsuri speciale de conformare al taximetriștilor.

În acest sens, la 24 ianuarie curent, peste 20 de mașini de taxi din municipul Chișinău au fost verificate de angajații Serviciului Fiscal de Stat, Inspectoratul Național de Patrulare și Agenția Națională Transport Auto. Fiind trași pe dreapta, transportatorii de pasageri au fost verificați inopinat pe diverse aspecte ale legislației, oamenii legii înregistrând următoarele abateri: neeliberarea bonului de casă, neutilizarea echipamentului de casă și control, desfășurarea ilicită a activității de transportator, abateri de la Regulamentul circulației rutiere și altele.

De menționat că astfel de verificări, inopinate, vor continua pe parcursul întregului an.

NOTĂ: Pe parcursul anului 2019, SFS a efectuat 1 837 controale fiscale prin metoda verificării operative la contribuabilii care prestează servicii de transport rutier de pasageri în regim de taxi, în rezultatul cărora au fost aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 469,4 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 1, 7 milioane lei. Doar în 2020 aceasta este a patra operațiune de acest gen.


Aflaţi mai mult despre


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.