Site icon JMD

Cooperarea Republicii Moldova cu Alianța Nord-Atlantica discutată la Bruxelles

La data de 3 februarie curent, la Bruxelles, secretarul de stat, Gheorghe Leucă, a purtat consultări politice cu reprezentanții NATO în cadrul unei reuniuni a Comitetului Reprezentanților Permanenți adjuncți pe lângă NATO. Demnitarul moldovean a prezentat progresele în implementarea Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) pentru anii 2017-2019 și a informat despre prioritățile autorităților de la Chișinău în cooperarea cu NATO în contextul IPAP pentru perioada 2020-2022.

Oficialul a mulțumit statelor membre NATO pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în procesul de reformare a sectorului de securitate și apărare, inclusiv prin aprobarea unui Pachet de asistență pentru consolidarea capacităților de apărare, oferirea programelor de instruire pentru experții naționali, contribuția la consolidarea capacităților instituționale, implementarea proiectelor în domenii precum: cooperarea științifică, securitatea ecologică, combaterea amenințărilor cibernetice, telemedicina, medicina militară, etc.

De asemenea, secretarul de stat Gheorghe Leuca a ținut să sublinieze interesul autorităților moldovenești de a utiliza plenar cadrul de cooperare oferit de mecanismul Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) pentru stabilirea domeniilor prioritare de interacțiune cu Alianța pe perioada 2020-2022.

La rândul său, oficialul NATO a reconfirmat sprijinul Alianței pentru parteneriatul cu Republica Moldova, fiind subliniată susținerea organizației pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și respectul pentru statutul de neutralitate a țării.

Exit mobile version