Fiscalitate

A fost prestabilit noul principiu al fiscalității pentru avocați
17.02.2020 | JURIDICE MOLDOVA

Uniunea Avocaților din Moldova informează că o nouă rundă de discuţii privind aspectele fiscale ale profesiilor conexe justiţiei a avut loc la Ministerul Justiţiei, în cadrul grupului de lucru format din reprezentanţii profesiilor liberale.

În urma dezbaterilor avute, proiectul de lege pe acest segment a fost agreat ca variantă finală pentru a purcede la următoarea etapă juridică. Astfel că, a fost stabilită posibilitatea selectării de către avocaţi a opţiunii cu privire la modul de impozitare a venitului pentru un an fiscal, precum ar fi:

–        12% din venituri după deducerea cheltuielilor, indiferent de cuantumul de venit avut, sau

–        În primul trimestru, selectarea opţiunii de impozitare de 4% din activitatea operaţională. Astfel se vor impozita veniturile/încasările în perioada fiscală, însă fără deducerea cheltuielilor.

Proiectul de lege prin noutatea sa oferă posibilitatea ca avocatul să decidă forma de impozitare potrivită veniturilor şi cheltuielilor sale. Important de reţinut este faptul, că opţiunea fiscală selectată de către avocat, nu este pasibilă modificării acesteia în decursul unui an fiscal.

Totodată, pentru a urgenta procedura de  elaborare a proiectului de Lege, instituţia avocaţială urmează în regim de urgenţă să expedieze în adresa instituţiei abilitate, o solicitare cu privire la prezentarea informaţiei ce ţine de veniturile, impozitarea şi alte chestiuni de ordin fiscal, întru-un format gradual.

În cadrul şedinţei din 14 februarie curent, reprezentanţii grupului de lucru din cadrul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova şi a celor din profesiile conexe justiţiei, au convenit asupra discuţiilor privind asigurarea socială şi medicală ca prioritate pentru următoarea şedinţă.


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.