Competition

Inadmisibilitatea folosirii situației de criză în detrimentul prevederilor concurențiale
23.03.2020 | JURIDICE MOLDOVA

Pandemia infecției cu COVID-19 reprezintă o situație de criză. Practica arată că astfel de situații excepționale deseori crează stări de panică în rândul consumatorilor, creând o supracerere pe piața produselor de primă necesitate, ceea ce poate duce la un impact negativ, cauzând inclusiv și apariția unui deficit pe piețele de mărfuri social importante sau creșterea nejustificată a prețurilor la aceste produse.

Consiliul Concurenței, ca urmare a monitorizării atente a situației de pe piață și a comportamentului entităților economice, reiterează mesajul din 17 martie curent și atrage atenția agenților economici, care își desfășoară activitatea, despre inadmisibilitatea de a se folosi de situația de criză, prin încălcarea prevederilor concurențiale.

Consiliul reamintește că conform Legii concurenței nr 183/2012 se interzice:

Acordurile anticoncurențiale manifestate prin:

– stabilirea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare sau de vînzare sau a oricăror alte condiţii de tranzacţionare;

– limitarea sau controlul producerii, comercializării, dezvoltării tehnice sau investiţiilor;

– împărţirea pieţelor sau surselor de aprovizionare;

– participarea cu oferte trucate la licitaţii sau la alte forme de concurs de oferte, etc

–  limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alte întreprinderi, precum şi acordurile de a nu cumpăra sau de a nu vinde către anumite întreprinderi fără o justificare rezonabilă;

– aplicarea, în raporturile cu partenerii comerciali, a condiţiilor inegale la prestaţii echivalente, creînd astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

– condiţionarea încheierii contractelor de acceptare de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Practicile abuzive, care pot consta în special în:

– impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri inechitabile de vînzare ori de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile de tranzacţionare;

–  limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor;

–  aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creînd în acest fel unora din ei un dezavantaj concurenţial;

– condiţionarea încheierii contractelor de acceptare de către partenerii comerciali a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

–  refuzul neîntemeiat de a contracta cu anumiţi furnizori sau de a face livrări către anumiţi beneficiari;

– ruperea unei relaţii contractuale stabilite anterior pe piaţa relevantă pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.

Acţiuni de concurenţă neloială

Nenotificarea concentrărilor economice

În contextul celor expuse Consiliul Concurenței aduce la cunoștința publicului larg depre posibilitatea sesizării autorității cu privire la semnele încălcării legislației concurențiale.


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.