Uniunea Avocaților din Moldova a postat următorul mesaj pe rețeaua de socializare Facebook:
În legătură cu mesajul Ministrului Justiției Fadei NAGACEVSCHI, postat pe pagina sa de Facebook la 30 aprilie 2020, privind examinarea proiectului Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale, Uniunea Avocaților propune completarea documentului cu un punct suplimentar:
2) „Prin derogare de la art. 38 alin. (3) din Legea nr. 1260-XV/2002 cu privire la avocatură, membrii Consiliului Uniunii Avocaților al căror mandat a expirat în perioada stării de urgență, își vor exercita atribuțiile până la desemnarea noilor membri.”
Intervenția respectivă este necesară, în contextul prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 1260-XV/2002 cu privire la avocatură, în conformitate cu care, „Consiliul Uniunii Avocaților este organul reprezentativ şi deliberativ al avocaților din țară şi asigură activitatea permanentă a Uniunii Avocaților.”
Vă reamintim că Ministrul Justiției Fadei Nagacevschi într-o postare pe rețelele de socializare a prezentat un proiect al unui punct pentru următoarea Dispoziție CSE. Se pune în discuție situația avocaților stagiari care au dreptul să participe la examenul de calificare în sesiunea de primăvară a anului 2020.
Astfel, se propune următoarea prevedere:
“Prin derogare de la prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, se prelungește calitatea de avocat stagiar, pe perioada stării de urgență, și pentru o perioadă egală cu durata stării de urgență, după ridicarea acesteia, pentru avocații stagiari care au dreptul să participe la examenul de calificare în sesiunea de primăvară a anului 2020.”