Flux noutăţi

Atitudinea AO „Parlamentul ’90”, Parlamentul independenţei în raport cu acordul de împrumut acordat de Federaţia Rusă
06.05.2020 | Alexandru Arseni

Alexandru Arsenie

Dr. hab. Alexandru Arseni

*Acest mesaj a fost transmis prin intermediul domnului prof. dr. hab. Alexandru Arseni, deputat în cadrul Parlamentului de primă legislatură, votant și semnatar al Declarației de Independență.

În conformitate cu Declaraţia de Independenţă şi art.1 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, RM este un stat suveran şi independent, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară.

Independenţa cuprinde aspectul juridic şi economico-financiar, condiţii de exercitare a puterii poporului suveran.

Parlamentul în calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă pentru realizarea acestei funcţii, este înzestrat prin art.66 lit.i) din Constituţie şi cu competenţa de a exercita controlul asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine. În această direcţie conform art.126, alin.(2) lit.c) din Constituţie statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.

Problema se pune dacă Parlamentul Republicii Moldova prin legea de ratificare a acordului de împrumut de la Federaţia Rusă a respectat sau nu aceste prevederi constituţionale? Răspuns la această întrebare radicală îl găsim in analiza economico-financiară şi a consecinţelor acordului.

Din stipulările constituţionale rezultă că „împrumuturile şi creditele” financiare sunt de stat şi deci nici o firmă privată sau bancă comercială nu trebuie implicată în acest proces, deoarece rambursarea se va face din sursele bugetului de stat, la formarea căruia conform art.58 alin.(1) din Constituţie cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Iar art.132 alin.(1) din Constituţie stabileşte că impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat … se stabilesc conform legii …

Or, acordul de împrumut din partea Federaţiei Ruse prevede, pe de o parte, depozitarea creditului într-o bancă comercială, şi nu Banca Naţională. Iar, pe de altă parte, posibilitatea de a trece la cheltuieli de stat, a datoriilor firmelor private cu capital rusesc.

Aceste condiţii afectează în mod direct securitatea, independenţa şi interesele naţionale financiare a Republicii Moldova. Astfel legea pentru ratificarea acordului de împrumut în sumă de 200 mln.euro din partea Federaţiei Ruse contravine normelor şi principiilor Constituţiei – legii supreme a Republicii Moldova. Mai mult ca atât acordul nu prevede statul în care va putea fi arbitrat litigiul, compartiment obligatoriu pentru orice contract, acord de împrumut interstatal în deosebi.

În aceste circumstanţe bazându-ne pe stipulările art.134 alin.(3) din Constituţie solicităm Curţii Constituţionale asigurarea garanţiei responsabilităţii statului faţă de cetăţean, drepturile şi libertăţile căruia reprezintă valori supreme şi sânt garantate.

Un grup de Deputaţi din „Parlamentul ’90”, Parlamentul independenţei


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.