Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, A.O. Centrul Internațional ,,LA STRADA”, Organizația Internațională pentru Migrație sunt autorii Proiectului Conceptului Mecanismului național de referire pentru protecția și asistența victimelor infracțiunilor.
Inițiativă care vine în realizarea Legii nr. 137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracțiunii, astfel, persoanele păgubite din urma actelor de violență în familie, trafic de ființe umane, viol, tortură sau oricare altă acțiune ilicită care reclamă din partea vătămatului o recuperare asistată, pot beneficia de sprijin din partea autorităților. Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale revenindu-i sarcina de a elabora și promova politici în materia protecției persoanelor suferinde din urma criminalității, în coraport cu alte autorități, cum ar fi: Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor, Procuratura Generală, Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, subdiviziunile teritoriale de asistenţă socială, reprezentanţii societăţii civile.
Luându-se în considerație buna experiență a Republicii Moldova de gestionare a unor proiecte de-o asemenea natură – Sistemul Național de referire pentru protecția şi asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane, instituit în cuprinsul perioadei 2009-2016 – apreciat și de către experții străini ca fiind un model strategic și pentru alte țări – extinderea exercițiului și asupra altor categorii de victime s-ar plia la integrarea politicii sociale și a politicilor în domeniul drepturilor omului.
Implementarea Mecanismul național de referire pentru protecția și asistența victimelor infracțiunilor solicită și anumite configurări legislative, tehnice și mentaliste, printre care:
- includerea victimelor infracțiunilor în numărul beneficiarilor sistemului de asistență socială, ceea ce succede revizuirea întregii baze normative din acest domeniu, crearea unor noi tipuri de servicii, inclusiv a celor de tip social-psihologic;
- îndeplinirea de către Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a funcției de coordonare a cooperării interdepartamentale și intersectoriale, ceea ce presupune asumarea de către ministerul respectiv a unor soluții manageriale, obligatorii pentru executare și de către alte ministere;
- reglementarea legală a colaborării interdepartamentale și intersectoriale – stabilirea procedurilor comune, obligatorii pentru executare de către toți participanții cooperării, inclusiv a celor care nu sunt subordonați Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale;
- identificarea victimelor în afara cadrului procesului penal, ca beneficiari ai asistenței sociale și altor tipuri de servicii publice cu implementarea principiului ghișeului unic;
- educarea cadrelor în spiritul respectării drepturilor omului.
Construcția proiectului Conceptului poate fi accesată aici, menționând că acesta, începând cu data de 14.05.2020, este deschis consultărilor publice până în data de 29.05.2020.