Site icon JMD

Entitățile din Republica Moldova urmează să achite taxele locale până la 25 iulie 2020

Redacția pct.7 din Dispoziția nr.16 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, conform căreia termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor aferente taxelor locale pentru trimestru I al anului curent se extinde până la 25 iulie 2020 pentru entitățile care şi-au sistat total sau parţial activitatea în conformitate cu deciziile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau cu dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale (CSE) a RM a fost modificată prin Dispoziția nr.28 a CSE din 12 mai curent.

La momentul actual aceasta prevede că, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, pentru agenţii economici termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor fiscale aferente taxelor locale pentru trimestrul I al anului 2020 se prelungeşte până la 25 iulie 2020.

În scopul realizării acestor prevederi, Serviciul Fiscal de Stat a emis Ordinul nr.231 din 15 mai 2020, prin care a aprobat Procedura de prelungire a termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și de achitare a obligațiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020.

Astfel, pentru subiecții impunerii indicați în art.290 din CF, atât termenul de prezentare a dării de seamă trimestriale cât și de achitare a taxelor locale pentru trimestrul I al anului curent va surveni la data de 25 iulie, odată cu cele aferente trimestrului II.

Totodată, pentru dările de seamă prezentate până la intrarea în vigoare a noii proceduri, inclusiv pentru cele de corectare, va fi aplicată aceeași metodă automatizată de modificare a termenului de achitare a obligațiilor, scrie monitorul.fisc.md.

Exit mobile version