Organizația INVENTO lansează cea de-a treia ediție a programului „Acțiune pentru Justiție” – platformă națională de formare a tinerilor juriști. Acesta are drept scop dezvoltarea unei rețele a tinerilor profesioniști din drept, așa încît pregătirea acestora să determine un nivel înalt de profesionalism și integritate în cariera ce o vor urma.
Apelul e deschis pentru toți tinerii juriști (în curs de obținere a Licenței în Drept, ori absolvenți) cu vârsta cuprinsă între 22 și 30 de ani, ce au drept deziderat formarea profesională și personală prin intermediul educației nonformale și relaționarea cu instituții și actori din sistemul de drept. Programul s-a bucurat încă din primele ediții de susținerea oferită de către Departamentul de Stat al Ambasadei SUA, Secția Justiție penală și aplicare a legii și a fost realizat în continuare, în parteneriat cu Fundația Hanns Siedel în Republica Moldova, Asociația Tinerilor Avocați din Moldova, Pretura Sectorului Centru și Institutul Leavitt pentru Dezvoltare Internațională.
Aflat deja la cea de-a III-a ediție, programul „Acțiune pentru Justiție” se mîndrește deja cu o rețea de 44 de absolventi, care activează în calitate de avocați, funcționari publici, lideri de organizații ș.a. Mai multe despre aceștia, cît despre prima și a doua ediție a programului pot fi aflate aici.
În continuarea, cea de-a treia ediție a proiectului „Acțiune pentru Justiție” oferă următoarele module de formare:
- IKnow (Cunoaștere) – Curs de dezvoltare personală pentru capacitarea în domeniul liderismului, oratoriei, managementul timpului, brandului personal și comunicării eficiente.
- ILearn (Interacțiune) – Sesiuni cu experți profesioniști din drept și nu numai, din țară și de peste hotare, în cadrul cărora vor fi abordate subiecte actuale sistemului de drept.(Ex-plu: Dreptul proprietății intelectuale, Practicile CtEDO, Dreptul concurenței.)
- ICare (Relaționare) – Program de mentorat realizat între participanții din proiect și specialiști din domeniul de activitate de interes pentru participanți, în vederea formării informale a acestora și consolidarea unor relații bilaterale de cooperare și dezvoltare.
- ICan (Acțiune) – Instruire și consiliere în domeniul managementului proiectelor, în contextul în care cele mai bune proiecte vor fi susținute financiar în procesul de realizare.
Pe lângă acestea, în cadrul programului „Acțiune pentru Justiție” se vor desfășura o serie de evenimente publice și întâlniri regulate cu experți de peste hotare, dar și cu absolvenții primelor ediții a proiectului – membri ai rețelei „Acțiune pentru Justiție”. Durata programului: ianuarie – iunie 2018 (84 ore de instruire).
Cei mai activi participanți ai proiectului vor fi premiați cu o vizită de studiu peste hotare.
Perioada de aplicare: 02 – 20 noiembrie, 2017.
Modul de aplicare: Selecția participanților se va desfășura în două etape:
Etapa I
Fiecare aplicant va completa un formular de participare, pentru care vor fi pregătite următoarele informații:
– CV personal (în format PDF);
– Motivația participării în cadrul programului.
Formularul urmează a fi completat până pe 20 noiembrie, 2017. Pentru întrebări, detalii despre program, puteți interveni la adresa de email: [email protected], cu următoarea mențiune: „Aplicație Acțiune pentru Justiție”.
Etapa a II-a
Interviul
Pentru evaluarea obiectivă a fiecărui aplicant, interviul va fi desfășurat de către un juriu profesionist în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2017. Scopul acestei etape este de a determina responsabilitatea, determinarea și pregătirea aplicantului.
Odată cu evaluarea finală, vor fi selectați 20 de aplicanți.
Rezultatele finale vor fi comunicate persoanelor selectate prin e-mail sau telefon.
Despre alte proiecte desfășurate, puteți urmări pagina web INVENTO, sau pagina de Facebook.
Pentru informații suplimentare:
Ana Indoitu, managerul de proiect „Acțiune pentru Justiție”
Telefon: 060067681
E-mail: [email protected]
Aflaţi mai mult despre anunțuri, noutăți