Discriminarea după profilul etnic este un fapt comun în Europa, potrivit Agenţiei UE pentru Drepturi Fundamentale
08.06.2020 | JURIDICE MOLDOVA

Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a avertizat, prin intermediul unui comunicat, faptul că persoanele de culoare din UE sunt luate cu regularitate drept țintă, cerând guvernelor să-şi intensifice eforturile împotriva rasismului, afirmă Agerpres.

FRA notează că: „Hărţuirea rasistă, violenţa şi discriminarea după profilul etnic este un fapt comun în Europa.” În afirmaţia sa, Agenția se bazează pe rezultatele unui sondaj recent efectuat în rândurile populaţiei de culoare în 12 ţări membre ale UE, din care a rezultat că 30% dintre cei chestionaţi au fost hărţuiţi, iar 5% dintre aceștia au fost atacaţi.

În urmă cu doi ani, un sondaj arăta că aproape un sfert dintre persoanele intervievate au fost interpelate de poliţie în ultimii cinci ani, iar 41% dintre cei arestaţi au fost de părere că profilul rasial a fost principala cauză.

„Nimeni nu trebuie să fie luat drept ţintă doar din cauza culorii pielii sale. Nimeni nu ar trebui să se teamă că va fi oprit de poliţie doar din considerentul că este de culoare”, a susținut directorul FRA, Michael O’Flaherty. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a eradica practicile rasiste o dată pentru totdeauna în Europa”, a insistat el.

În același context, precizăm că principiul interzicerii discriminării este reglementat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la art. 14: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”


Aflaţi mai mult despre ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.