În perioada ianuarie – mai 2020, Serviciul Fiscal de Stat a continuat măsurile de conformare și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune.
Urmare a acțiunilor întreprinse au fost identificate 1 450 persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile.
Totodată, în aceeași perioadă a fost încasat impozit pe venit aferent operațiunilor de predare în posesie și/sau folosință a proprietății imobiliare în sumă de 9 208,3 mii lei, cu 474,6 mii lei (5,15 %) mai mult decât în perioada similară a anului precedent.
În perioada ianuarie – mai 2019 suma impozitului încasat a constituit 8 733,7 mii lei.
În rezultat, în perioada respectivă s-au înregistrat la SFS 4 492 contracte de locațiune/chirie.
Aflaţi mai mult despre Serviciul Fiscal de Stat din Republica Moldova
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.