Site icon JMD

Trei sectoare de poliție au fost renovate în conformitate cu bunele practici în domeniu

La data de 5 august, a avut loc inaugurarea sectoarelor de poliție din Cotiujenii Mari, Șoldănești și Mărculești, Florești, după ce au fost renovate și dotate în conformitate cu cerințele internaționale și bunele practici în domeniu.

Renovarea celor două sectoare a fost posibilă grație suportului oferit în cadrul Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, privind suportul pentru reforma poliției și Strategia de dezvoltare a poliției pentru anii 2016-2020. Resursele financiare utilizate constituie circa 2 milioane de lei.

La eveniment au participat șeful Inspectoratului General al Poliției Sergiu Paiu, reprezentanți ai administrației publice locale, polițiști, locuitori ai raioanelor Florești și Șoldănești, și alți invitați.

Modernizarea sectoarelor are drept scop apropierea poliției de comunitate, oferirea serviciilor polițienești calitative și transparența în activitatea de zi cu zi.

Ambele edificii sunt amplasate în locuri vizibile și ușor accesibile pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei în etate și cu dizabilități. Acestea dispun de spații de așteptare și birouri spațioase dotate cu tehnică performantă.

În cadrul celor două sectoare vor activa polițiștii de sector, de patrulare și de investigații.

Exit mobile version