Site icon JMD

Instanțele judecătorești din Moldova pot genera rapoarte statistice electronice prin câteva click-uri

În curând, pentru instanțele judecătorești din Moldova, raportarea pe suport de hârtie va deveni o chestiune ce ține de domeniul trecutului. Rapoartele statistice complexe care anterior necesitau ore în șir pentru a fi întocmite, acum pot fi generate în timp real prin câteva click-uri, grație unui nou modul de raportare statistică electronică.

Valentina Diacenco și-a început activitatea în cadrul Curții de Apel Comrat în anul 2006, iar din 2010, a devenit responsabilă de asigurarea întocmirii rapoartelor statistice. Potrivit reprezentantei instanței, în toți acești ani, perioadele de raportare se asociau mereu cu vrafuri de documente și ore în șir de lucru pentru a întocmi toate rapoartele pe suport de hârtie. Acum, însă, datorită unui nou modul statistic electronic din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), dezvoltat pentru instanțele judecătorești din Moldova prin intermediul Programului USAID pentru Justiție Transparentă, doamna Diacenco și alți angajați ai instanțelor, pot genera rapoarte statistice despre performanța instanțelor cu doar câteva clickuri. „Grație noului modul de raportare statistică electronică, nu mai trebuie să pierdem zile și chiar săptămâni pentru introducerea manuală a datelor statistice complexe. Acum, orice raport, indiferent de complexitate, poate fi generat doar prin selectarea anumitor criterii de căutare”, a menționat doamna Diacenco.

PIGD conține date complexe despre activitatea instanțelor judecătorești din Moldova. Modulul de raportare statistică din PIGD utilizează aceste date pentru a genera, în timp real, rapoarte pentru o varietate de indicatori de performanță care oferă informație exactă despre activitatea instanțelor. Acești indicatori permit organelor de conducere ale sistemului judiciar să monitorizeze și să evalueze mai eficient performanțele instanțelor judecătorești.

Pentru doamna Diacenco, beneficiile utilizării modulului statistic au fost evidente: „Noul modul de raportare statistică electronică oferă, de asemenea, posibilitatea generării rapoartelor pentru orice perioadă selectată. Prin urmare, noul modul ne va ajuta să ne concentrăm mai mult pe analiza statisticilor generate, în loc să investim mult timp în elaborarea rapoartelor statistice lungi și complexe.”

Peste 100 de tipuri de rapoarte statistice electronice pot fi generate în PIGD pentru instanțele de prim nivel și de apel. Modulul de raportare permite personalului instanțelor să creeze cu ușurință rapoarte personalizate în baza diferitor seturi de criterii. Folosind aceste instrumente, conducătorii instanțelor pot să urmărească eficiența examinării cauzelor pentru fiecare judecător și tip de cauză în parte, să identifice ineficiențele și să concentreze resursele disponibile acolo unde este cel mai necesar.

Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor este utilizat, în prezent, în toate instanțele din Moldova. Modulul de raportare statistică a fost deja pilotat în cadrul Curtilor de Apel Comrat și Bălți și în judecătoriile din circumscripția acestora, urmând a fi, în curând, implementat în toate instanțele judecătorești din țară. Astfel, recunoscând valoarea și eficiența modulului de raportare statistică electronică, autoritățile judiciare din Moldova au decis să solicite ca, începând cu 2021, toate instanțele să prezinte rapoarte statistice doar în format electronic. Acest lucru va constitui un alt pas important în direcția modernizării sistemului judecătoresc din Moldova.

Prin elaborarea și implementarea inovațiilor precum acest modul de raportare statistică electronică în timp real, Programul pentru Justiție Transparentă sporește eficiența sistemului judiciar, oferind, în același timp, instrumente indispensabile pentru îmbunătățirea performanței instanțelor judecătorești. În consecință, cetățenii Moldovei vor putea beneficia de servicii prompte, fără întârzieri nejustificate și costisitoare.

Sursa poate fi accesată aici.

Exit mobile version