Site icon JMD

TikTok aderă la Codul de conduită al UE privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online

Comisia Europeană a salutat decizia platformei de socializare TikTok de a adera la  Codul de conduită al UE privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online.

„Prin aderarea la codul nostru de conduită, TikTok a demonstrat că se angajează ferm să combată discursurile ilegale de incitare la ură din mediul online. UE are nevoie de cooperare solidă cu astfel de actori importanți pentru a face mediul digital un loc sigur pentru toți”, a declarat Didier Reynders, comisarul european pentru justiție.

TikTok este cel de al nouălea partener care a aderat la codul de conduită, lansat în 2016, alăturându-se platformelor Facebook, Microsoft, Twitter, YouTube, Instagram, Snapchat, Dailymotion și Jeuxvideo.com.

Conform CE, care citează rezultatele celei de a cincea evaluări, publicate în iunie 2020, graţie codului de conduită, 90% din conţinutul semnalat este evaluat de companiile informatice în decurs de 24 de ore, iar 71% din conţinuturile considerate a fi discursuri ilegale de incitare la ură sunt eliminate.

Exit mobile version