Dr. hab. Serghei Brînza

Dr. Vitalie Stati

În Recomandarea nr. R (91) 11 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitoare la exploatarea sexuală, pornografia, prostituţia şi traficul de copii şi tineri, se subliniază că bunăstarea și interesele copiilor sunt prioritare pentru orice societate, iar experiența sexuală, inclusiv cea legată de abuzul sexual precoce, dăunează dezvoltării psihosociale a unui copil. [1] Atât abuzurile sexuale, cât și exploatarea sexuală au un impact negativ asupra dezvoltării fizice, psihice și morale a copiilor, ceea ce îi poate afecta extrem de grav pentru tot restul vieții. Printre scopurile Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale [2], la art. 1 alin. 1 lit. a) se menționează „prevenirea şi combaterea exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale comise asupra copiilor”. Acum zece ani, la 1 iulie 2010, acest act (care a fost încheiat și semnat la 25 octombrie 2007 în Lanzarote, Spania) a intrat în vigoare. Brevitatis causae, îl vom numi în continuare „Convenția de la Lanzarote”. Toate cele 47 state membre ale Consiliului Europei au semnat acest act, iar 45 dintre ele l-au ratificat. România și Republica Moldova au semnat Convenția de la Lanzarote la 25 octombrie 2007. Ratificarea acestui act a avut loc la 17 mai 2011 în România și la 12 martie 2012 în Republica Moldova. La 1 septembrie 2011 Convenția de la Lanzarote a intrat în vigoare în România, iar la 1 iulie 2012 aceasta a intrat în vigoare în Republica Moldova.

În conformitate cu art. 20 al Legii Republicii Moldova nr. 595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova, „dispoziţiile tratatelor internaţionale care, după modul formulării, sunt susceptibile de a se aplica în raporturile de drept fără adoptarea de acte normative speciale, au caracter executoriu şi sunt direct aplicabile în sistemul juridic şi sistemul judiciar ale Republicii Moldova. Pentru realizarea celorlalte dispoziţii ale tratatelor, se adoptă acte normative corespunzătoare (sublinierea ne aparține – n.a.)”. [3] În art. 22 alin. (10) al Legii României nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele, este prevăzută posibilitatea „adoptării unor dispoziții normative de drept intern pentru aplicarea prevederilor unui tratat, ulterior intrării în vigoare a acestuia, în cazul în care acest lucru se va dovedi necesar”. [4] Având în vedere astfel de dispoziții, urmărind obiectivul aplicării Convenției de la Lanzarote, legiuitorul moldav și cel român au adoptat ori au modificat anumite prevederi din partea specială a legislației penale.

Potrivit art. 3 lit. b) din Convenția de la Lanzarote, „expresia exploatare şi abuz sexual asupra copiilor include comportamentele prevăzute la art. 18-23”. În context, suscită atenția pct. 112 din Raportul explicativ la Convenția în cauză: „Articolele 18-23 se referă la incriminarea anumitor fapte. Această unificare legală facilitează combaterea criminalității la nivel național și cel internațional din mai multe rațiuni. În primul rând, unificarea internațională a normelor juridice îi privează pe infractori de posibilitatea de a alege regimul juridic cel mai favorabil pentru activitatea lor într-un stat în care pedeapsa pentru aceasta este mai blândă. În al doilea rând, apare posibilitatea de a stabili un schimb de informații și de experiență, care să fie util tuturor. Prezența unor definiții comune poate, de asemenea, să creeze condiții prielnice pentru efectuarea de cercetări și pentru compararea datelor la nivel național și cel regional, ceea ce contribuie la formarea unui tablou de ansamblu al criminalității. În al treilea rând, sunt mai ușor de rezolvat problemele de cooperare internațională (în special, cele legate de extrădare și de asistență juridică mutuală)”. [5] Din perspectiva acestei explicații, ne propunem în cele ce urmează să analizăm gradul de implementare a art. 18-23 în partea specială a Codului penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM) și în cea a Codului penal al României (în continuare – CPR).

Rezultate obținute și discuții

Articolele 18-23 fac parte din Capitolul VI („Dreptul penal material”) al Convenției de la Lanzarote. Fiecare dintre aceste articole se referă la o anumită categorie de infracțiuni: abuzuri sexuale (art. 18); infracţiuni referitoare la prostituţia infantilă (art. 19); infracţiuni referitoare la pornografia infantilă (art. 20); infracţiuni legate de participarea unui copil la spectacole pornografice (art. 21); coruperea copiilor (art. 22); acostarea copiilor în scopuri sexuale (art. 23).

Începem analiza noastră cu art. 18 al Convenției de la Lanzarote.

Conform parag. 1 lit. a) din acest articol, „fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura de incriminarea următoarelor fapte comise cu intenţie: […] activităţi sexuale cu un copil care, potrivit prevederilor în vigoare ale dreptului naţional, nu a împlinit vârsta legală pentru viaţa sexuală”. [6] Potrivit pct. 112 din Raportul explicativ la Convenția de la Lanzarote, „definiția noțiunii „activități sexuale” nu este formulată în convenție. Negociatorii au preferat să lase definiția și conținutul acestei noțiunii la discreția părților”. [5]

Dispoziției de la art. 18 parag. 1 lit. a) din Convenția de la Lanzarote îi corespund două activități sexuale incriminate în CP RM: art. 174 („Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”); art. 175 („Acțiuni perverse”). Primul dintre aceste articole stabilește răspunderea pentru „raportul sexual altul decât violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală și altele, comise asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani”. La rândul său, art. 175 CP RM prevede răspunderea pentru „acțiunile perverse săvârșite față de o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, constând în exhibare, atingeri indecente, discuții cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziția victimei a materialelor cu caracter pornografic, precum și în alte acțiuni cu caracter sexual”. După cum se poate vedea, în art. 174 CP RM este incriminată activitatea sexuală asupra persoanei care nu a împlinit vârsta de 16 ani, ce implică penetrare. În contrast, art. 175 CP RM stabilește răspunderea pentru incriminată activitatea sexuală asupra persoanei care nu a împlinit vârsta de 16 ani, ce nu presupune penetrare. Comună pentru ambele aceste activități sexuale este lipsa factorilor de presiune sau de alterare a voinței victimei.

Principii similare sunt puse la baza dispozițiilor corespondente din CPR. Astfel, art. 174 CP RM prezintă afinități cu art. 220 CPR („Actul sexual cu un minor”). La rândul său, art. 175 CP RM comportă asemănări cu art. 221 CPR („Coruperea sexuală a minorilor”). În art. 220 CPR, activitatea sexuală este descrisă prin cuvintele „raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală”. În art. 221 alin. (1) CPR, la activitatea sexuală se referă cuvintele „comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor […], precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act”.

Atât art. 175 CP RM, cât și art. 221 CPR conțin anumite devieri de la art. 18 parag. 1 lit. a) din Convenția de la Lanzarote. Astfel, art. 175 CP RM incriminează, printre altele, determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice. Așa cum vom putea vedea infra, o astfel de acțiune este prevăzută de art. 21 al Convenției de la Lanzarote. Totodată, la art. 22 al acestei Convenții sunt prevăzute acțiunile incriminate în art. 221 alin. (3) și (4) CPR. Sub acest aspect, art. 175 CP RM și art. 221 CPR se caracterizează prin eclectism. Îmbinând elemente ale abuzurilor sexuale cu cele ale infracţiunilor legate de participarea unui copil la spectacole pornografice sau cu cele ale coruperii copiilor, art. 175 CP RM și art. 221 CPR denotă o lipsă de consecvență a legiuitorului moldav și a celui român. Este puțin probabil că această mostră de originalitate contribuie la procesul de unificare internațională a normelor juridice în materie de prevenire şi combatere a exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale comise asupra copiilor.

În alt registru, la art. 18 parag. 2 al Convenției de la Lanzarote se menționează: „În scopul aplicării paragrafului 1, fiecare parte va decide vârsta până la care este interzisă desfăşurarea de activităţi sexuale cu un copil”.

În art. 174 și 175 CP RM este stabilită aceeași vârstă până la care este interzisă desfăşurarea de activităţi sexuale cu un copil – 16 ani. Este de precizat că până la 29 mai 2003 această vârstă a fost de 14 ani.

În CPR este promovată o concepție diferită. Avem în vedere nu doar vârsta diferită până la care este interzisă desfăşurarea de activităţi sexuale cu un copil, ci și abordarea diferențiată a unei asemenea vârste. Astfel, în art. 220 CPR sunt stabilite trei marje de vârstă a victimei: între 13 și 15 ani (alin. (1)); sub 13 ani (alin. (2)); între 15 și 18 ani (alin. (3)). În același timp, în art. 221 CPR, în toate cazurile vârsta maximă a victimei este de 13 ani.

Abordarea diferențiată a vârstei victimei în art. 220 CPR ar putea constitui un exemplu pentru legiuitorul moldovean. Or, actuala dispoziție a art. 174 CP RM nu oferă posibilitate instanței de judecată să realizeze individualizarea adecvată a tratamentului juridic al faptei în funcție de particularitățile de vârstă a victimei.

În art. 18 parag. 1 lit. a) din Convenția de la Lanzarote sunt menționate acele activități sexuale cu un copil, care presupun lipsa factorilor de presiune sau de alterare a voinței victimei. Per a contrario, prezența unor astfel de factori este obligatorie în ipoteza descrisă în art. 18 parag. 1 lit. b) din Convenția de la Lanzarote: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura de incriminarea următoarelor fapte comise cu intenţie: […] activităţi sexuale cu un copil dacă: se folosesc constrângerea, forţa ori ameninţările; sau se abuzează de o poziţie recunoscută ca fiind de încredere, de autoritate sau de influenţă asupra copilului, inclusiv în cadrul familiei; sau se abuzează de o situaţie de vulnerabilitate deosebită a copilului, mai ales datorită unui handicap psihic sau fizic ori datorită unei situaţii de dependenţă”. [7]

În CP RM, această prevedere își găsește implementare, în primul rând, în art. 171 și 172. Astfel, art. 171 CP RM (care stabilește răspunderea pentru viol [8]) apără inviolabilitatea sexuală a minorilor în ipotezele prevăzute la: alin. (2) lit. b) – violul „săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor”; alin. (3) lit. a) – violul „persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului”; alin. (3) lit. b) – violul „unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani”. Art. 172 CP RM (în care sunt incriminate acțiunile violente cu caracter sexual [9]) inviolabilitatea sexuală a minorilor este protejată în cazurile prevăzute la: alin. (2) lit. b) – acțiunile violente cu caracter sexual „săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor”; alin. (3) lit. a) – acțiunile violente cu caracter sexual „săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani”; alin. (3) lit. a¹) – acțiunile violente cu caracter sexual „săvârşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia, educarea sau în tratamentul făptuitorului”.

În CPR, art. 18 parag. 1 lit. a) din Convenția de la Lanzarote își găsește expresie în art. 218 („Violul”) [10] și în art. 219 („Agresiunea sexuală”) [11]. Dispozițiile de la art. 218 alin. (3) lit. a) CPR și de la art. 219 alin. (2) lit. a) CPR vizează ipoteza în care „victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului”. La rândul lor, dispozițiile de la art. 218 alin. (3) lit. c) CPR și de la art. 219 alin. (2) lit. c) CPR se referă la cazul în care „victima este un minor”.

Așa cum susține Mirela Gorunescu, în art. 218 CPR „infracţiunea de viol a fost reglementată pornind de la ideea de act de penetrare, astfel încât în conţinutul său se va include raportul sexual – în înţelesul pe care această sintagmă l-a cunoscut în mod tradiţional în dreptul nostru, acela de conjuncţie a organului sexual masculin cu cel feminin –, actul sexual oral şi respectiv actul sexual anal, indiferent dacă în aceste ultime cazuri este vorba de un act heterosexual sau homosexual” [12]. Altfel stau lucrurile în art. 171 și 172 CP RM. În acest caz, se pune accentul nu pe prezența sau lipsa penetrării, dar pe caracteristicile acțiunii principale din cadrul faptei incriminate: raportul sexual (art. 171 CP RM); homosexualitate sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse (art. 172 CP RM). Întrucât această diferențiere este lipsită de relevanță, în Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală) [13], se propune o reconceptualizare care prezintă anumite afinități cu modelul propus în art. 218 și 219 CPR. In concreto, se preconizează ca dispoziția de la art. 171 alin. (1) CP RM să fie modificat după cum urmează: „Violul, adică actul sexual neconsimțit sau cu consimțământ viciat de penetrare vaginală, anală sau orală a corpului unei alte persoane cu orice parte corporală sau obiect”. În același Proiect se propune ca art. 172 alin. (1) CP RM să fie modificat după cum urmează: „Acțiuni cu caracter sexual neconsimțite sau cu consimțământ viciat în privința persoanei, altele decât violul”.

Ținem să subliniem că o asemenea reconceptualizare nu derivă din necesitatea de aliniere la Convenția de la Lanzarote. În acest act se operează nu cu conceptele de „lipsă de consimțământ” și de „consimțământ viciat”. În Convenția de la Lanzarote este stabilită o listă exhaustivă de modalități de realizare a acțiunii adiacente. Ideea de a stabili altfel de criterii, pentru a contura limitele acțiunii adiacente în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 171 și 172 CP RM, ar reprezenta o etalare fără sens de către Republica Moldova a suveranității sale legislative.

În alt context, Camelia-Adriana Voicu și Nicoleta Dascălu consideră hărțuirea sexuală formă a abuzului sexual asupra copilului. [14] Hărțuirea sexuală este incriminată în art. 173 CP RM [15] și în art. 223 CPR [16].

Parțial suntem de acord cu punctul de vedere exprimat de Camelia-Adriana Voicu și Nicoleta Dascălu. Pentru existenţa infracţiunii de hărțuire sexuală nu interesează vârsta victimei. Chiar dacă victima este minoră, fapta urmează a fi calificată conform art. 173 CP RM sau art. 223 CPR.

În cazul infracțiunii prevăzute la art. 173 CP RM, important este ca asupra victimei să se influențeze pe calea ameninţării, constrângerii, şantajului. O astfel de influențare corespunde condițiilor stabilite în art. 18 parag. 1 lit. b) a Convenției de la Lanzarote, în care, în calitate de abuz sexual, se menționează, activităţile sexuale cu un copil dacă, printre altele, se folosesc ameninţările sau se abuzează de o situaţie de vulnerabilitate deosebită a copilului, mai ales datorită unei situaţii de dependenţă.

În art. 223 CPR lucrurile stau diferit: ca acțiune adiacentă este menționată intimidarea sau punerea victimei într-o situație umilitoare. În cazul intimidării se poate vorbi, în anumite cazuri, despre amenințare. În viziunea lui Daniela Iuliana Lămășanu, în cazul infracțiunii prevăzute la art. 223 CPR „victima este intimidată atunci când în urma pretinderii favorurilor de natură sexuală este speriată sau derutată”. [17] În cazul în care intimidarea îmbracă formă amenințării, sunt întrunite condițiile cerute de art. 18 parag. 1 lit. b) a Convenției de la Lanzarote. Cât privește punerea copilului într-o situație umilitoare, aceasta nu implică per se exercitarea unui abuz sexual asupra copilului. Din punctul de vedere al lui Vasile Păvăleanu, în ipoteza infracțiunii prevăzute la art. 223 CPR, „situația umilitoare constă în situația defavorabilă, de înjosire a victimei față de colegii de muncă, de către făptuitor”. [18] Astfel, se poate vedea că punerea copilului într-o situație umilitoare nu cade sub incidența art. 18 parag. 1 lit. b) a Convenției de la Lanzarote. Sub acest aspect, se poate conchide că art. 223 CPR corespunde doar în parte prevederilor Convenției de la Lanzarote.

În contextul hărțuirii sexuale, minoritatea victimei poate fi luată în considerare eventual doar la individualizarea pedepsei. Astfel, conform art. 77 alin. (1) lit. e) CP RM, la stabilirea pedepsei se consideră circumstanţă agravantă „săvârşirea infracţiunii cu bună ştiinţă împotriva unui minor”. În CPR cea mai apropiată ipoteză este cea prevăzută la art. 77 lit. e). Aceasta presupune ca circumstanță agravantă „săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei”. Din art. 30 alin. (3) CPR deducem că o circumstanță agravantă, prevăzută de partea generală a Codului penal, și un element circumstanțial agravant reprezintă citerii diferite de individualizare a răspunderii penale. Din art. 35 alin. (2) CPR rezultă că un element circumstanțial agravant al infracțiunii este mai apropiat ca esență juridică de un element constitutiv al infracțiunii, decât de o circumstanță agravantă a infracțiunii, prevăzută de partea generală a Codului penal. Or, un element circumstanțial agravant al infracțiunii este prevăzut de textul incriminator şi vizează nemijlocit încadrarea juridică a faptei. În contrast, o circumstanță agravantă a infracțiunii, prevăzută de partea generală a Codului penal, excede conţinutului juridic al infracţiunii.

Având în vedere această stare de lucruri, se poate susține că în art. 173 CP RM și în art. 223 CPR s-au luat în considerare exclusiv prevederile art. 40 al Convenției Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice, întocmite și semnate la Istanbul la 11 mai 2011: „Părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că orice formă de conduită verbală, nonverbală sau fizică de natură sexuală, cu scopul sau cu efectul violării demnităţii unei persoane, în special atunci când se crează un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau jignitor, este supus unei sancţiuni penale sau alte sancţiuni legale”. [19] În opinia noastră, art. 173 CP RM și art. 223 CPR trebuie armonizate și cu prevederile Convenției de la Lanzarote. În acest scop, propunem completarea art. 173 CP RM cu alineatul (2), care ar avea următorul conținut: „Aceeași faptă săvârșită cu bună-știință cu un minor, se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani”. Recomandăm completarea art. 223 CPR cu alineatul (3), care ar avea următorul conținut: „Pedeapsa este închisoarea de la 4 la 8 ani și interzicerea exercitării unor drepturi când victima este un minor”. În același timp, art. 223 alin. (2) CPR ar trebui modificat după cum urmează: „Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

În altă ordine de idei, art. 18 parag. 3 al Convenției de la Lanzarote prevede: „Prevederile paragrafului 1 lit. a) nu se aplică activităţilor sexuale consimţite între minori”. [20]

În art. 174 CP RM această prevedere își gășește implementare în alineatul (2): „Persoana care a săvârşit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică”. Surprinde faptul că o prevedere asemănătoare lipsește în art. 175 CP RM. Tocmai de aceea în Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală) [21] se propune completarea acestui articol cu alineatul (3), care se preconizează să aibă următorul conținut: „Persoana care a săvârșit fapta prevăzută la alin. (1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce privește vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică”. Operarea acestei completări va permite alinierea prevederilor art. 175 CP RM la art. 18 parag. 3 al Convenției de la Lanzarote.

În CPR, atestăm o ajustare deplină cu această normă din Convenția de la Lanzarote. Astfel, art. 220 alin. (5) CPR conține următoarea dispoziție: „Faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) nu se sancționează dacă diferența de vârstă nu depășește 3 ani”. La rândul său, în art. 221 alin. (5) se prevede: „Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancționează dacă diferența de vârstă nu depășește 3 ani”.

Continuăm analiza noastră cu art. 19 al Convenției de la Lanzarote.

Paragraful 1 al acestui articol prevede, inter alia: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura de incriminarea următoarelor fapte comise cu intenţie: a) recrutarea unui copil pentru a practica prostituţia […]; b) […] obţinerea unui profit din [prostituţie] ori exploatarea în altă manieră a unui copil în asemenea scopuri; […]”. [22]

În CP RM, găsim reglementări apropiate în art. 206 („Traficul de copii”). Alineatul (1) al acestui articol stabilește răspunderea, printre altele, pentru „recrutarea […] unui copil […] în scopul: a) exploatării sexuale comerciale […]”. Corespondentă acestei prevederi este dispoziția de la art. 211 CPR, coroborată cu cea de la art. 182 lit. c) CPR. Astfel, în sensul art. 211 alin. (1) CPR, traficul de minori constă în „recrutarea […] unui minor, în scopul exploatării acestuia”. În corespundere cu art. 182 lit. c) CPR, obligarea la practicarea prostituției constituie una dintre varietățile exploatării unei persoane.

În art. 19 parag. 1 lit. b) din Convenția de la Lanzarote se prevede, inter alia: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura de incriminarea următoarelor fapte comise cu intenţie: […] constrângerea unui copil să se prostitueze […]”. [23]

Această dispoziție își găsește dezvoltarea în art. 206 alin. (2) CP RM. În acest alineat, constrângerea exercitată asupra victimei este reprezentată de: a) violenţa fizică şi/sau psihică, aplicarea armei de foc sau ameninţarea cu aplicarea acesteia; b) abuzul şi/sau violenţa sexuală; c) ameninţarea cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane. În acord cu art. 211 alin. (2) lit. a) CPR, răspunderea se agravează dacă fapta de trafic de minori „a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1)”. Cu această ocazie menționăm că în art. 210 alin. (1) lit. a) CPR este incriminată „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită: […] prin constrângere, […]”.

Nu doar art. 211 alin. (2) lit. a) CPR constituie expresia art. 19 parag. 1 lit. b) din Convenția de la Lanzarote. Or, în art. 213 alin. (2) CPR este menționată „determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției […] prin constrângere”. Lipsa scopului de exploatare este ceea ce deosebește, în principal, această faptă de cea prevăzută la art. 211 alin. (2) lit. a) CPR. Menționăm că în CP RM nu este reflectată ipoteza specificată la art. 213 alin. (2) CPR.

În altă privință, art. 19 parag. 1 lit. a) prevede, printre altele: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura de incriminarea următoarelor fapte comise cu intenţie: […] determinarea unui copil să participe la prostituţie […]”. [24]

În opinia lui Ivan Ungurean și Iurie Levinte, „infracţiunile referitoare la prostituţia infantilă prevăzute la art. 19 din Convenţie (se are în vedere Convenția de la Lanzarote – n.a.) […] sunt vag reglementate la […] art. 220 „Proxenetismul”.” [25] Susținem în parte această afirmație. Este adevărat că art. 220 alin. (1) CP RM stabilește răspunderea pentru „îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană, dacă fapta nu întrunește elementele traficului de ființe umane”. În același timp, în art. 208 alin. (1) CP RM este incriminată, inter alia, „determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte [de] desfrâu […], [săvârșită] de o persoană care a atins vârsta de 18 ani”. Prin „desfrâu” se are în vedere practicarea prostituţiei. O asemenea interpretare restrictivă este dictată de necesitatea respectării regulii fixate la art. 3 alin. (2) CP RM, potrivit căreia este interzisă interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Încercarea de interpretare mai largă a noțiunii „desfrâu”, utilizate la art. 208 CP RM, se poate solda cu devierea spre ilegalitate.

Considerăm că, în cazul în care subiectul activ al determinării unui copil să participe la prostituţie are vârsta între 16 și 18 ani, se aplică art. 220 CP RM. În contrast, în cazul în care subiectul activ al determinării unui copil să participe la prostituţie a împlinit vârsta de 18 ani, se aplică art. 208 CP RM, nu art. 220 CP RM. Alegerea în cauză am făcut-o reieșind nu din concurența dintre o normă specială și o normă generală: este extrem de dificil a stabili care normă din cele două este norma specială. Alegerea în cauză am făcut-o reieșind din regula deja menționată, fixată la art. 3 alin. (2) CP RM, potrivit căreia este interzisă interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Aplicarea art. 208 alin. (1) CP RM este mai favorabilă făptuitorului, în comparație cu aplicarea art. 220 alin. (1) CP RM. Această concluzie reiese din confruntarea sancțiunilor pe care le conțin cele două norme.

O astfel de abordare diferențiată nu se atestă în cazul faptei incriminate la art. 213 alin. (1) CPR, coraborat cu alin. (3) din acest articol. Astfel, art. 213 alin. (1) CPR incriminează „determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane”. Răspunderea se agravează în baza art. 213 alin. (3) CPR, dacă „faptele sunt săvârșite față de un minor”.

La art. 19 parag. 1 lit. c) din Convenția de la Lanzarote se menționează: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura de incriminarea următoarelor fapte comise cu intenţie: […] recurgerea la prostituţia infantilă”. [26]

Articolul 208² CP RM („Recurgerea la prostituția practicată de un copil”) constituie rezultatul implementării art. 19 parag. 1 lit. c) din Convenția de la Lanzarote. În art. 208² CP RM este incriminată „beneficierea, contra oricăror avantaje materiale, de serviciile sexuale prestate de către o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 18 ani”. [27] În CPR, folosirea prostituției infantile este incriminată în art. 216¹. Acest articol prevede răspunderea pentru „întreținerea oricărui act de natură sexuală cu un minor care practică prostituția”.

În art. 19 parag. 2 este definită noțiunea de prostituție infantilă: „În sensul prezentului articol, sintagma prostituţie infantilă desemnează faptul de a folosi un copil pentru activităţi sexuale atunci când se oferă ori se promit sume de bani sau orice altă formă de remuneraţie ori de răsplată, indiferent dacă această plată, promisiune sau răsplată se oferă copilului ori unei terţe persoane”.

În legislația Republicii Moldova și în cea a României este definită noțiunea generică de „prostituție”. O astfel de definiție găsim în art. 213 alin. (4) CPR: „Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul”. În Republica Moldova, noțiunea de practicare a prostituției este definită în art. 89 alin. (1) CC RM: „practicarea prostituţiei, adică satisfacerea dorinţei sexuale a unei persoane prin orice metodă şi/sau mijloace, contra plată, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice”. Atrage atenția sintagma „inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice” din această definiție. Ea vine în dezacord cu Decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 36 din 19 aprilie 2018 de inadmisibilitate a sesizărilor nr. 173g/2017 și nr. 37g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 din Codul penal și a articolului 89 din Codul contravențional. [28] În pct. 43 din această decizie, Curtea explică: „[…] pornografia on-line (i.e. serviciile sexuale on-line) nu este privită ca formă a prostituției”. Confundarea prostituției infantile cu pornografia infantilă vine în contradicție și cu reflectarea celor două fenomene în două articole distincte ale Convenției de la Lanzarote: prostituţia infantilă (art. 19); pornografia infantilă (art. 20). Din aceste considerente, recomandăm excluderea din art. 89 alin. (1) CC RM a cuvintelor „inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice”.

În cele ce urmează vom analiza art. 20 al Convenției de la Lanzarote.

Paragraful 1 al acestui articol prevede: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru incriminarea următoarelor fapte comise cu intenţie şi fără drept: a) producţia de pornografie infantilă; b) oferirea sau punerea la dispoziţie a pornografiei infantile; c) distribuirea sau transmiterea pornografiei infantile; d) procurarea de pornografie infantilă pentru sine sau pentru altul; e) deţinerea de pornografie infantilă; f) obţinerea accesului cu bună ştiinţă, prin intermediul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, la pornografia infantilă”. [29]

Aceste prevederi ale Convenției de la Lanzarote își găsesc expresie în art. 208¹ CP RM („Pornografia infantilă”). În acest articol este incriminată „producerea, distribuirea, difuzarea, importarea, exportarea, oferirea, vinderea, procurarea, schimbarea, folosirea sau deţinerea de imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică”. În CPR, articolul corespondent este art. 374, care stabilește răspunderea pentru pornografia infantilă. În context, comportă relevanță primele două alineate ale acestui articol. Astfel, art. 374 alin. (1) CPR se referă la „producerea, deținerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori”. La rândul său, art. 374 alin. (2) CPR vizează ipoteza de săvârșire a infracțiunii prevăzute la alineatul (1) al acestui articol „printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice”.

În art. 208¹ CP RM, forma electronică a materialelor pornografice cu minori reprezintă nu un element circumstanțial agravant al infracțiunii, ci o ipoteză înfățișată cu titlu de exemplu. Prin comparație, modelul propus în art. 374 alin. (2) CPR reușește să nuanțeze mai adecvat realitatea socială. Această concluzie este chiar mai pregnantă în condițiile actuale. Or, în Declarația președintelui și vicepreședintelui Comitetului Lanzarote privind intensificarea protecției copiilor împotriva exploatării și abuzului sexual în perioada de pandemie COVID-19, se arată: „[…] ca urmare a măsurilor de izolare, copiii sunt din ce în ce mai prezenți on-line și depind de rețelele sociale pentru a rămâne în contact cu prietenii, pentru a-și exprima sentimentele, pentru a studia, pentru a se distrage. Așa cum a subliniat EUROPOL, infractorii sexuali profită de această situație și este posibil ca mai mulți copii să fie expuși on-line și să fie ademeniți pentru a fi supuși abuzului sexual și să devină victime ale șantajului sexual, hărțuirii on-line sau a altor exploatări sexuale facilitate de tehnologiile informaționale și de comunicare”. [30]

Noțiunea de „pornografie infantilă” (în sens de materiale pornografice cu minori) este definită în art. 20 parag. 2 al Convenției de la Lanzarote: „În sensul prezentului articol, sintagma pornografie infantilă desemnează orice material care înfăţişează, în manieră vizuală, un copil care desfăşoară un comportament sexual explicit, real ori simulat, sau orice reprezentare a organelor sexuale ale unui copil, în principal pentru scopuri sexuale”.

Această definiție se regăsește, în cea mai mare parte, în textul dispoziției de la art. 208¹ CP RM: „[…] imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori […] imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă […]”. Considerăm prioritară această viziune asupra conținutului noțiunii de „pornografie infantilă” în raport cu definiția din art. 1 al Legii Republicii Moldova nr. 30 din 7 martie 2013 cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei: „pornografie – prezentarea de manieră vulgară, brutală a contactelor sexuale de orice tip între persoane de sexe diferite sau de acelaşi sex, a altor manifestări indecente ale vieţii sexuale, precum şi prezentarea de o manieră impudică a organelor genitale”. [31]

Definiția din art. 374 alin. (4) CPR constituie rezultatul transpunerii prevederii de la art. 20 parag. 2 al Convenției de la Lanzarote în legislația penală română. Conform art. 374 alin. (4) CPR, „prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual”. Spre deosebire de art. 20 parag. 2 al Convenției de la Lanzarote și de art. 208¹ CP RM, art. 374 alin. (4) CPR consacră caracterul obligatoriu al scopului sexual. În concluzie, art. 374 alin. (4) CPR presupune o interpretare mai restrictivă a noțiunii de „pornografie infantilă” (în sens de materiale pornografice cu minori), în comparație cu art. 20 parag. 2 al Convenției de la Lanzarote și cu art. 208¹ CP RM.

În alt registru, art. 20 parag. 3 teza 1 a Convenției de la Lanzarote prevede: „Fiecare parte îşi poate rezerva dreptul de a nu aplica, integral sau parţial, prevederile paragrafului 1 lit. a) şi e) în ceea ce priveşte producţia şi deţinerea: […] de materiale pornografice ce constau exclusiv în reprezentări simulate sau imagini realiste ale unui copil inexistent”. [32]

În art. 208¹ CP RM, cuvântul „simulate” (care se referă la imaginile sau alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite) reprezintă expresia art. 20 parag. 3 teza 1 al Convenției de la Lanzarote. În art. 374 alin. (4) CPR, expresia acestei norme o constituie sintagma „care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament” . Obiectul material sau imaterial al infracţiunilor, prevăzute la art. 208¹ CP RM și la art. 374 alin. (1) și (2) CPR, poate să se refere la o persoană majoră, prezentată ca o persoană minoră, care se dedă unui comportament sexual explicit. În această situaţie, este vorba despre o persoană care, în mod obiectiv, este majoră, dar care prezintă aparenţele înfăţişării unui minor. Ne referim la persoane având vârsta de peste 18 ani, dar a căror evoluţie fizică nu reflectă, în mod evident, vârsta adultă, fiind confundabili cu minorii. De asemenea, este posibilă ipoteza aşa-numitei „pornografii infantile sintetice”, create prin combinarea imaginilor unui major având un comportament sexual explicit, dar peste a carui fizionomie a fost suprapus, prin mijloace cibernetice, chipul unui minor. În ambele cazuri, deşi vom fi în prezenţa infracţiunilor prevăzute la art. 208¹ CP RM sau la art. 374 alin. (1) și (2) CPR, o astfel de persoană majoră nu poate fi considerată victimă a acestor infracţiuni.

În art. 20 parag. 3 teza 2 a Convenției de la Lanzarote se menționează: „Fiecare parte îşi poate rezerva dreptul de a nu aplica, integral sau parţial, prevederile paragrafului 1 lit. a) şi e) în ceea ce priveşte producţia şi deţinerea: […] de materiale pornografice care implică copii care au împlinit vârsta prevăzută în aplicarea art. 18 paragraful 2, dacă aceste imagini sunt produse şi deţinute de către aceştia cu consimţământul lor şi numai pentru a fi folosite de către aceştia în intimitate”. [33]

Nici art. 208¹ CP RM, nici art. 374 CPR nu stabilesc excepții de genul celei consemnate în art. 20 parag. 3 teza 2 a Convenției de la Lanzarote. În consecință, art. 208¹ CP RM și art. 374 CPR se aplică în cazurile de producţie şi deţinere de materiale pornografice, care implică copii ce au împlinit vârsta prevăzută în aplicarea art. 18 parag. 2 al Convenției de la Lanzarote, dacă aceste imagini sunt produse şi deţinute de către aceştia cu consimţământul lor şi numai pentru a fi folosite de către aceştia în intimitate.

Art. 20 parag. 4 al Convenției de la Lanzarote prevede: „Fiecare parte îşi poate rezerva dreptul de a nu aplica, integral sau parţial, prevederile paragrafului 1 lit. f)”.

Nu putem trece cu vederea pct. 140 din Raportul explicativ la Convenția de la Lanzarote. Cu referire la art. 20 parag. 1 lit. f) din Convenția în cauză, se explică: „Această prevedere are ca scop tragerea la răspundere a celor care privesc imagini cu copii on-line, accesând site-uri cu pornografie infantilă și fără a descărca asemenea imagini, și care în unele jurisdicții nu sunt pasibili de răspundere pentru procurarea și deținerea de pornografie infantilă. Pentru atestarea prezenței conținutului de infracțiune, făptuitorul trebuie să acceseze intenționat site-ul pe care există pornografie infantilă, știind că astfel de imagini pot fi găsite acolo. Răspunderea nu trebuie aplicată persoanelor care accesează accidental site-urile cu pornografie infantilă. Caracterul intenționat al infracțiunii poate fi dedus, în special, din comiterea repetată a acesteia sau din utilizarea unui serviciu plătit”. [5]

Ivan Ungurean și Iurie Levinte consideră că dispoziția de la art. 20 parag. 1 lit. f) din Convenția de la Lanzarote nu și-a găsit implementare în CP RM. [25] Ne raliem acestei poziții. Noțiunea de „procurare”, care desemnează una dintre modalitățile de realizare a infracțiunii prevăzute la art. 208¹ CP RM, nu se referă la ipoteza de obţinere a accesului cu bună ştiinţă, prin intermediul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, la pornografia infantilă. În sensul art. 208¹ CP RM, procurarea poate presupune exclusiv obținerea în posesie a imaginilor sau altor reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori a imaginilor sau altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică.

În vederea protejării mai eficiente a copiilor împotriva abuzurilor sexuale și a exploatării sexuale, recomandăm legiuitorului moldovean să completeze art. 208¹ CP RM cu alineatul doi. Ca model pentru norma proiectată ar putea servi dispoziția de la art. 374 alin. (3) CPR, în care se incriminează „accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice”. La concret, propunem ca art. 208¹ alin. (2) să aibă următorul conținut: „Obţinerea accesului cu bună ştiinţă, prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, la imagini sau la alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori la imagini sau la alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, se pedepseşte cu închisoare de până la 2 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 1500 la 3000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate”. În acest fel se va ține cont și de art. 5 parag. (3) din Directiva 2011/93/UE, care prevede: „Obținerea cu bună știință, fără drept, prin intermediul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, a accesului la pornografie infantilă este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin un an”.

Remarcăm că în art. 5 parag. (3) din Directiva 2011/93/UE lipsește mențiunea „fără drept”. În contrast, în art. 374 alin. (3) CPR se face această mențiune. Referitor la fapta prevăzută la art. 374 alin. (3) CPR, Viorel Pașca afirmă: „Deoarece această formă a infracțiunii are drept scop combaterea pornografiei infantile, și nu protejarea accesului la datele informatice, considerăm că mențiunea „fără drept” nu-și are rost, deoarece realizarea de site-uri cu conținut pedofil fiind interzisă, accesarea unui asemenea site nu poate fi niciodată legitimă, nu poate fi protejat un asemenea site stabilind condiții în care acesta să fie accesat „cu drept””. [34] Mențiunea „fără drept” are drept scop protejarea celor care accesează în temeiuri legale materialele pornografice cu minori. Aceasta o confirmă prima parte a art. 20 parag. 1 din Convenția de la Lanzarote: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru incriminarea următoarelor fapte comise cu intenţie şi fără drept (sublinierea ne aparține – n.a.): […]”. Cu referire la mențiunea analizată, în pct. 141 din Raportul explicativ la Convenția de la Lanzarote se arată: „Sintagma „fără drept” permite […] desfășurarea de acțiuni legate de exercitarea funcțiilor juridice interne, cum ar fi accesarea de către autorități a materialelor pornografice cu minori în scopul inițierii unei proceduri penale”. [5] Drept urmare, este justificată păstrarea mențiunii „fără drept” în art. 374 alin. (3) CPR.

În continuare va fi supus analizei art. 21 al Convenției de la Lanzarote.

În art. 21 parag. 1 lit. a) a Convenției de la Lanzarote se menționează: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a incrimina următoarele fapte comise cu intenţie: […] recrutarea unui copil în vederea participării la spectacole pornografice sau favorizarea participării unui copil la asemenea spectacole”. [35]

În art. 175 CP RM găsim sintagma „determinarea victimei să participe […] la spectacole pornografice”. Remarcăm că această sintagmă desemnează una dintre modalitățile de realizare a acțiunilor perverse, care se aseamănă cu coruperea sexuală a minorilor, prevăzută la art. 221 CPR. O asemenea abordare nu este reușită, întrucât presupune reunirea mecanică în art. 175 CP RM a unor elemente eterogene. În afară de aceasta, acțiunile perverse (art. 175 CP RM) ar trebui să se deosebească de infracțiunea prevăzută la art. 174 CP RM prin faptul că nu implică penetrare sexuală. În ipoteza de determinare a victimei să participe la spectacole pornografice, acest criteriu de delimitate poate să nu funcționeze.

Observăm că art. 21 parag. 1 lit. a) a Convenției de la Lanzarote este luat în considerare într-o formă mai adecvată în art. 374 alin. (1¹) CPR, care incriminează „îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obținerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice”. Conform art. 374 alin. (4¹) CPR, „prin spectacol pornografic se înțelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informațiilor și comunicațiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual”. Este adevărat că, prin aceasta, infracţiunile referitoare la pornografia infantilă (în accepțiunea art. 20 al Convenției de la Lanzarote) sunt echivalate cu infracţiunile legate de participarea unui copil la spectacole pornografice (în sensul art. 21 al Convenției de la Lanzarote). Totuși, ca esență juridică, infracţiunile legate de participarea unui copil la spectacole pornografice sunt mai apropiate de infracţiunile referitoare la pornografia infantilă, decât de coruperea copiilor.

Drept urmare, recomandăm legiuitorului moldovean să excludă cuvintele „să participe ori” din dispoziția de la art. 175 CP RM. De asemenea, propunem completarea art. 208¹ cu alineatul (3), care ar avea următorul conținut: „Recrutarea unui copil în vederea participării la spectacole pornografice sau îndemnarea unui copil să participe la asemenea spectacole, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate”. O altă propunere constă în completarea CP RM cu articolul 134¹⁴, care ar avea următorul conținut: „Prin spectacol pornografic se înțelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, a unui copil implicat în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori a organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă”. În acest mod, va fi luată în considerare și dispoziția de la art. 2 lit. (e) din Directiva 2011/93/UE: „„spectacol pornografic” înseamnă expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informațiilor și comunicațiilor: (i) a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit, real sau simulat; ori (ii) a organelor genitale ale unui copil în principal cu scop sexual”.

În altă ordine de idei, art. 21 parag. 1 lit. b) a Convenției de la Lanzarote prevede: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a incrimina următoarele fapte comise cu intenţie: […] constrângerea unui copil să participe la spectacole pornografice sau obţinerea unui profit din această activitate ori exploatarea în altă manieră a unui copil în asemenea scopuri”. [36]

Această prevedere este transpusă în art. 206 alin. (1) lit. a) CP RM. Potrivit acesteia, răspunderea se aplică pentru „recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra copilului, în scopul: […] exploatării sexuale comerciale sau necomerciale”. În ipoteza constrângerii victimei, dispoziția de la art. 206 alin. (1) lit. a) CP RM trebuie coroborată cu cea de la alineatul (2) al acestui articol. În acest caz, traficul de copii este însoțit, inter alia, de: a) violenţa fizică şi/sau psihică, aplicarea armei de foc sau ameninţare cu aplicarea acesteia; b) abuzul şi/sau violenţa sexuală; c) ameninţarea cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane.

Prevederi corespondente conține art. 211 CPR, care incriminează traficul de minori. În context, precizăm că, în conformitate cu art. 182 lit. c) CPR, „prin exploatarea unei persoane se înțelege: […] obligarea la […] la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală”. În ipoteza constrângerii, art. 211 CPR și, implicit, art. 182 lit. c) CPR trebuie coroborate cu art. 211 alin. (2) lit. a) CPR. Conform acestei norme, răspunderea pentru traficul de minori se agravează dacă „fapta a fost săvârșită în condițiile art. 210 alin. (1)”. În art. 210 alin. (1) lit. a) CPR este incriminată „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită: a) prin constrângere, […]”.

În altă privință, în art. 21 parag. 1 lit. c) a Convenției de la Lanzarote se menționează: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a incrimina următoarele fapte comise cu intenţie: […] faptul de a asista, în cunoştinţă de cauză, la spectacole pornografice care implică participarea copiilor”. [37]

Noțiunea de „folosire” din art. 208¹ CP RM are înțelesul de vizionare a reprezentărilor unui sau mai multor copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori a unor imagini sau a altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică. Din această perspectivă, ipoteza, descrisă în art. 21 parag. 1 lit. c) a Convenției de la Lanzarote, este reflectată în art. 208¹ CP RM.

În CPR, prevederea de la art. 21 parag. 1 lit. c) a Convenției de la Lanzarote își găsește expresie într-o normă distinctă. Ne referim la art. 374 alin. (1²) CPR, în care este incriminată „vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori”.

O altă dispoziție din Convenția de la Lanzarote – art. 21 parag. 2 – prevede: „Fiecare parte îşi poate rezerva dreptul de a limita aplicarea paragrafului 1 lit. c) la cazurile în care copiii au fost recrutaţi sau constrânşi în conformitate cu paragraful 1 lit. a) sau b)”. [38]

Nici art. 208¹ CP RM, nici art. 374 CPR nu conțin o asemenea limitare. În consecință, asistarea, în cunoştinţă de cauză, la spectacole pornografice, care implică participarea copiilor, atrage răspunderea în baza acestor articole, indiferent dacă: 1) asemenea copii au fost recrutați în vederea participării la spectacole pornografice sau nu; 2) astfel de copii au fost favorizați să participe la asemenea spectacole sau nu; 3) asemenea copii au fost constrânși să participe la spectacole pornografice sau nu; 4) a fost obţinut un profit din această activitate sau nu; 5) copiii au fost exploatați în altă manieră în asemenea scopuri sau nu.

În cele ce urmează va fi analizat art. 22 al Convenției de la Lanzarote.

Acest articol prevede: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru incriminarea faptei de a determina cu intenţie, în scopuri sexuale, un copil care nu a împlinit vârsta prevăzută de art. 18 paragraful 2 să asiste la comiterea unui abuz sexual sau la desfăşurarea de activităţi sexuale, chiar dacă nu este obligat să participe la acestea”. [39]

Articolul 175 CP RM nu conține nicio referire expresă la acțiunea prevăzută de art. 22 al Convenției de la Lanzarote. Însă, dispoziția acestui articol conține în partea finală formularea generică „alte acțiuni cu caracter sexual”. Luând în considerare această formulare, art. 175 CP RM ar putea fi aplicat în cazul determinării cu intenţie, în scopuri sexuale, a unui copil, care nu a împlinit vârsta prevăzută de art. 18 parag. 2 al Convenției de la Lanzarote, să asiste la comiterea unui abuz sexual sau la desfăşurarea de activităţi sexuale, chiar dacă nu este obligat să participe la acestea.

Legiuitorul român a ales o altă cale: în art. 221 CPR, acțiunea prevăzută de art. 22 al Convenției de la Lanzarote este reflectată în termeni preciși în două alineate. Astfel, art. 221 alin. (3) CPR stabilește răspunderea pentru „actul sexual de orice natură săvârșit de un major în prezența unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani”. În art. 221 alin. (4) CPR este incriminată „determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură […]”.

Încheiem analiza noastră cu art. 23 al Convenției de la Lanzarote.

Acest articol prevede: „Fiecare parte va lua măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a incrimina propunerea făcută cu intenţie de către un adult, prin intermediul tehnologiilor de comunicare şi informare, pentru a întâlni un copil care nu a împlinit vârsta prevăzută de art. 18 paragraful 2, în scopul comiterii asupra acestuia a oricărei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 18 paragraful 1 lit. a) sau la art. 20 paragraful 1 lit. a), dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale care conduc la o asemenea întâlnire”. [40]

Aceste prevederi își găsesc implementare în art. 175¹ CP RM („Ademenirea minorului în scopuri sexuale”). Alineatul (1) al acestui articol prevede răspunderea pentru „propunerea, convingerea, manipularea, amenințarea, promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă, efectuate inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întâlniri cu un minor, cu scopul săvârşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni privind viața sexuală, dacă aceste acțiuni au fost urmate de fapte materiale care conduc la o astfel de întâlnire”. O dispoziție apropiată este cea din art. 222 CPR („Racolarea minorilor în scopuri sexuale”). În acest articol este incriminată „fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanță, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă”.

Remarcăm că scopul infracțiunii prevăzute la art. 222 CPR este cel de comitere a unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 221 CPR. În contrast, infracțiunea prevăzută la art. 175¹ CP RM are ca scop săvârşirea împotriva victimei a oricărei infracţiuni privind viața sexuală. În sensul art. 175¹ CP RM, prin „infracțiuni privind viața sexuală”, trebuie de înțeles nu numai infracțiunile prevăzute la art. 171-175 CP RM. Reieșind din dispoziția de la art. 23 al Convenţiei de la Lanzarote, noțiunea „infracțiuni privind viața sexuală” trebuie să se refere și la infracțiunea specificată la art. 208¹ CP RM. Sub acest aspect, gradul de compatibilitate a art. 175¹ CP RM cu art. 23 al Convenției de la Lanzarote este mai pronunțat în comparație cu gradul de compatibilitate a art. 222 CPR cu art. 23 al Convenției de la Lanzarote.

Concluzii

Din perspectiva principiului „pacta sunt servanda” nu sunt justificate unele discordanțe dintre CP RM și CPR, pe de o parte, și Convenția de la Lanzarote, pe de altă parte. În special: 1) art. 173 CP RM și art. 223 CPR corespund doar în parte prevederilor art. 18 parag. 1 lit. b) a Convenției de la Lanzarote; 2) art. 175 CP RM și art. 221 CPR conțin anumite devieri de la art. 18 parag. 1 lit. a) din Convenția de la Lanzarote; 3) art. 208¹ CP RM nu corespunde prevederilor art. 20 parag. 1 lit. f) a Convenției de la Lanzarote; 4) art. 89 alin. (1) CC RM contravine art. 19 și 20 ale Convenției de la Lanzarote, etc. Asemenea discordanțe nu pot să contribuie la unificarea internațională a normelor juridice în materie de prevenire şi combatere a exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale comise asupra copiilor. Soluțiile, pe care le propunem în cadrul studiului de față, au drept scop sporirea gradului de compatibilitate a prevederilor Convenției de la Lanzarote cu dispozițiile relevante din partea specială a Codului penal al Republicii Moldova și din cea a Codului penal al României. Ideea este nu de a reproduce mot a mot prevederile art. 18-23 ale Convenției de la Lanzarote în partea specială a Codului penal al Republicii Moldova și în cea a Codului penal al României. Important este ca aceste prevederi să fie adaptate necesităților pe plan național de protejare eficientă a bunăstării şi interesului superior ale copilului.

*Acest articol a fost publicat în: Analele Universităţii din Bucureşti. Seria Drept, 2021, p. 47-66.

Referințe:

1. (https://rm.coe.int/0900001680910db9, consultat la 4 iulie 2020)
2. https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?documentId=090000168046e1d9, consultat la 3 iulie 2020)
3. Legea R.M. nr. 595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (M.Of. al R.M. nr. 24-26 din 2 martie 2000)
4. Legea României nr. 590/2003 privind tratatele (M.Of. al României nr. 23 din 12 ianuarie 2004)
5. (https://rm.coe.int/16800d3832, consultat la 4 iulie 2020)
6. Remarcăm anumite similitudini dintre această prevedere și dispoziția de la art. 3 parag. (4) al Directivei 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului (în continuare – Directivei 2011/93/UE): „Practicarea unor activități sexuale cu un copil care nu a împlinit vârsta consimțământului sexual este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin cinci ani”.*
   * (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32011L0093, consultat la 4 iulie 2020)
7. O ipoteză similară este enunțată în art. 3 parag. (5) din Directiva 2011/93/UE: „Practicarea unor activități sexuale cu un copil, atunci când: (i) se abuzează de o poziție recunoscută de încredere, autoritate sau influență asupra copilului, este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de celpuțin opt ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și de cel puțin trei ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă; (ii) se abuzează de situația deosebit de vulnerabilă a unui copil, în principal ca urmare a unui handicap psihic sau fizic sau ca urmare a unei situații de dependență, este pasibilă de aplicarea unei pedepse închisoarea cu maximul de cel puținopt ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și de cel puțin trei ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă; sau (iii) se recurge la constrângere, forță sau amenințări, este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin zece ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și de cel puțin cinci ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă”.
8. În sensul art. 171 alin. (1) CP RM, viol înseamnă „raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa”.
9. În accepțiunea art. 172 alin. (1) CP RM, acțiuni violente cu caracter sexual înseamnă „homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”.
10. În sensul art. 218 alin. (1) CPR, violul se exprimă în „raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare”. În accepțiunea art. 218 alin. (2) CPR, violul presupune „orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile alin. (1)”.
11. În accepțiunea art. 219 alin. (1) CPR, agresiunea sexuală constă în „actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare”.
12. M. Gorunescu. Infracţiunile privitoare la viaţa sexuală – între Codul penal în vigoare şi noul Cod penal. Analele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, n°2/2010, p. 101
13. (http://www.justice.gov.md/public/files/dir_elab_acte_norm/Proiect_21.02.2020.pdf, consultat la 3 iulie 2020)
14. C.-A. Voicu, N. Dascălu. Considerații privind abuzului sexual exercitat asupra copilului. Revista de investigare a criminalităţii, n°1/2014, p. 31
15. În sensul acestui articol, hărțuire sexuală înseamnă „manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvârşite prin ameninţare, constrângere, şantaj”.
16. În accepțiunea art. 223 alin. (1) CPR, hărțuirea sexuală constă în „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”.
17. V. Brutaru, C. Duvac, I. Ifrim et. al. Explicațiile noului Cod penal / G. Antoniu, T. Toader (coord.), vol. III: Art. 188-256. Universul Juridic, București, 2015, p. 237
18. V. Păvăleanu. Drept penal special, Universul Juridic, București, 2014, p. 139
19. (https://rm.coe.int/168046253e, consultat la 4 iulie 2020)
20. O dispoziție similară conține art. 8 parag. (1) din Directiva 2011/93/UE: „Statele membre decid dacă dispozițiile articolului 3 [alineatul (4)] se aplică activităților sexuale reciproc consimțite dintre persoane apropiate ca vârstă și ca nivel psihologic și fizic de dezvoltare sau maturitate, în măsura în care faptele nu au implicat niciun abuz”.
21. (http://www.justice.gov.md/public/files/dir_elab_acte_norm/Proiect_21.02.2020.pdf, consultat la 3 iulie 2020)
22. Aceste prevederi comportă afinitate cu dispoziția de la art. 4 parag. (5) din Directiva 2011/93/UE: „[…] recrutarea unui copil în scopul participării la prostituția infantilă sau obținerea de foloase sau exploatarea în alt fel a unui copil în astfel de scopuri este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin opt ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și de cel puțin cinci ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă”.
23. Într-o manieră similară, art. 4 alin. (6) din Directiva 2011/93/UE stabilește: „Constrângerea sau forțarea unui copil să practice prostituția infantilă sau amenințarea unui copil în astfel de scopuri este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin zece ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și de cel puțin cinci ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă”.
24. O prevedere asemănătoare este cea de la art. 4 parag. (5) din Directiva 2011/93/UE: „Determinarea […] unui copil în scopul participării la prostituția infantilă […] este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin opt ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și de cel puțin cinci ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă”.
25. I. Ungurean, I. Levinte. Analiza cadrului normativ și instituțional național prin prisma Convenției Consiliului Europei cu privire la protecția copiilor împotriva exploatării și abuzului sexual din 25 octombrie 2007. Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale, n°1/2012, p. 152
26. Într-un mod apropiat, art. 4 parag. (7) din Directiva 2011/93/UE stabilește: „Practicarea unor activități sexuale cu un copil, recurgându-se la prostituția infantilă, este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin cinci ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și de cel puțin doi ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă”.
27. Recurgerea la prostituția practicată de un major este sancționată conform art. 89 alin. (2) din Codul contravențional al Republicii Moldova* (în continuare – CC RM).
    * Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008 (M.Of. al R.M. nr. 3-6 din 16 ianuarie 2009)
28. D.C.C. a R.M. nr. 36/2018 de inadmisibilitate a sesizărilor nr. 173g/2017 și nr. 37g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 din Codul penal și a articolului 89 din Codul contravențional (M.Of. al R.M. nr. 195-209 din 15 iunie 2018)
29. În același context, prezintă interes următoarele prevederi din art. 5 al Directivei 2011/93/UE: „Achiziționarea sau deținerea de pornografie infantilă este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin un an” (parag. (2)); „Distribuirea, diseminarea sau transmiterea de pornografie infantilă este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin doi ani” (parag. (4)); „Oferirea, furnizarea sau punerea la dispoziție de pornografie infantilă este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin doi ani” (parag. (5)); „Producerea de pornografie infantilă este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin trei ani” (parag. (6)).
30. (https://rm.coe.int/covid19lcstatement-romanian/16809e55ec, consultat la 4 iulie 2020)
31. Legea R.M. nr. 30/2013 cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei (M.Of. al R.M. nr. 69-74 din 5 aprilie 2013)
32. În Directiva 2011/93/UE atestăm prezența unor dispoziții similare: „„pornografie infantilă” înseamnă: […] (iii) orice material care prezintă vizual orice persoană care pare a fi un copil implicat într-un comportament sexual explicit, real sau simulat, sau orice prezentare a organelor sexuale ale unei persoane care pare a fi un copil, în principal cu scop sexual; sau (iv) imagini realiste ale unui copil implicat într-un comportament sexual explicit sau imagini realiste ale organelor sexuale ale unui copil, în principal cu scop sexual” (art. 2 lit. (c)); „Statele membre decid dacă dispozițiile prezentului articol se aplică cazurilor care implică pornografie infantilă, astfel cum sunt menționate la articolul 2 litera (c) punctul (iii), în care o persoană care pare a fi un copil ce are în realitate 18 ani sau mai mult la data reprezentării sale pe materialele respective” (art. 5 alin. (7)).
33. Într-o manieră apropiată, art. 5 parag. (8) din Directiva 2011/93/UE prevede: „Statele membre decid dacă dispozițiile alineatelor (2) și (6) din prezentul articol se aplică cazurilor în care s-a stabilit că materialul pornografic, astfel cum este menționat la articolul 2 litera (c) punctul (iv), este produs și deținut de producător exclusiv pentru uzul său privat, în măsura în care nu s-a utilizat material pornografic, astfel cum este menționat la articolul 2 litera (c) punctele (i), (ii) și (iii), în scopul producerii sale și cu condiția ca fapta să nu implice riscul diseminării materialului”.
34. V. Brutaru, M. Gorunescu, N. Grofu et. al. Explicațiile noului Cod penal / G. Antoniu, T. Toader (coord.), vol. V: Art. 367-466. Universul Juridic, București, 2016, p. 60
35. O dispoziție similară conține art. 4 parag. (2) din Directiva 2011/93/UE: „Incitarea sau recrutarea unui copil în scopul participării la spectacole pornografice […] este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin cinci ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și decel puțin doi ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă”.
36. Într-o manieră apropiată, în art. 4 din Directiva 2011/93/UE se menționează, printre altele: „[…] obținerea de foloase sau exploatarea unui copil în orice alt fel [în scopul participării la spectacole pornografice] este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin cinci ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și decel puțin doi ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă” (parag. (2)); „Constrângerea sau forțarea unui copil să participe la spectacole pornografice sau amenințarea unui copil în acest scop este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin opt ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și de cel puțin cinci ani, dacă copilul a depășit vârsta respectivă” (parag. (3)).
37. Această dispoziție comportă similarități cu art. 4 parag. (4) din Directiva 2011/93/UE: „Vizionarea cu bună știință de spectacole pornografice care implică participarea unui copil este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin doi ani, dacă copilul nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual, și de cel puțin un an, dacă copilul a depășit vârsta respectivă”.
38. În mod apropiat, în art. 8 parag. (2) din Directiva 2011/93/UE se menționează: „Statele membre decid dacă dispozițiile articolului 4 alineatul (4) se aplică unui spectacol pornografic desfășurat în contextul unor relații consimțite, atunci când copilul a ajuns la vârsta consimțământului sexual, sau între persoane apropiate ca vârstă și ca nivel psihologic și fizic de dezvoltare sau maturitate, în măsura în care faptele nu au implicat niciun abuz sau exploatare și nu se acordă bani și nicio altă formă de remunerare sau foloase în schimbul spectacolului pornografic”.
39. În Directiva 2011/93/UE, la art. 3, se conțin dispoziții similare: „Determinarea, cu scop sexual, a unui copil care nu a împlinit vârsta consimțământului sexual să asiste la activități sexuale, chiar și fără a fi obligat să participe, este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin un an” (parag. (2)); „Determinarea, cu scop sexual, a unui copil care nu a împlinit vârsta consimțământului sexual să asiste la un abuz sexual, chiar și fără a fi obligat să participe, este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin doi ani” (parag. (3)).
40. Într-o manieră asemănătoare, în art. 6 parag. (1) din Directiva 2011/93/UE se indică: „Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că următoarea faptă săvârșită cu intenție este pasibilă de aplicarea unei pedepse: propunerea, efectuată prin intermediul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, de către un adult în vederea întâlnirii unui copil care nu a ajuns la vârsta consimțământului sexual cu scopul de a săvârși oricare dintre infracțiunile prevăzute la articolul 3 alineatul (4) și la articolul 5 alineatul (6), atunci când propunerea a fost urmată de fapte concrete de stabilire a unei astfel de întâlniri, este pasibilă de aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu maximul de cel puțin un an”.