Ecaterina Șaporda

La 5 noiembrie 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Ćwik împotriva Poloniei. În fața Curții a fost pusă pentru prima dată întrebarea privind admisibilitatea probelor obținute prin intermediul aplicării de rele tratamente în privința unui terț de către particulari, fără implicarea sau acceptarea din partea actorilor statali.

Situația de fapt

CtEDO a fost sesizată în anul 2010 de către un cetățean polonez născut în anul 1968, care fusese membru al unui grup criminal organizat specializat în trafic de droguri. El a fost condamnat în anul 2008 la 12 ani de închisoare. În cadrul procesului penal în privința acestuia au fost admise în calitate de probă și au stat la baza sentinței de condamnare declarațiile înregistrate (audio) a lui K.G., un terț, obținute ca urmare a relelor tratamente aplicate asupra ei de către persoane private, membri ai unui grup infracțional.

Astfel, reclamantul a invocat încălcarea articolului 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluziile instanțelor naționale:

1. Instanța de apel națională a respins pretențiile privind încălcarea comisă de către instanța de fond în ceea ce privește admiterea în calitate de probă a unor declarații obținute prin aplicarea relelor tratamente și a torturii, motivând că normele care stabilesc o astfel de condiție de inadmisibilitate a probei se referă exclusiv la autoritățile statutului și la aplicarea relelor tratamente și a torturii de către reprezentanții autorităților statale.
2. Instanța Supremă națională a respins recursul declarat ca fiind nefondat.

Aprecieri și argumente ale Curții Europene a Drepturilor Omului:

1. Curtea a reținut într-o serie de cauze că admiterea declarațiilor obținute ca urmare a aplicării torturii sau a altor rele tratamente prin încălcarea art. 3 ca probe în procedurile penale fac ca procedurile să fie inechitabile în totalitate. Un aspect comun al tuturor acestor cazuri l-a reprezentat implicarea agenților statali în obținerea declarațiilor în discuție de la acuzat sau de la un terț.
2. Problema ridicată în fața Curții, care nu a mai fost pusă în trecut, este dacă regula menționată mai sus poate fi aplicată în acest caz, în contextul în care informațiile au fost obținute de la un terț ca urmare a aplicării de rele tratamente de către particulari, chiar și acolo unde nu existau probe privind implicarea sau acceptarea din partea actorilor statali,
3. Nu a fost necesar să se stabilească dacă tratamentul la care a fost supus K.G. putea fi calificat drept tortură, în înțelesul art. 3. Materialele aflate la dispoziția Curții, în particular hotărârea tribunalului care a judecat procesul, nu lăsau niciun dubiu că tratamentul aplicat lui K.G. a atins pragul necesar de gravitate pentru a se încadra în câmpul art. 3 din Convenție. Prin urmare, informațiile obținute de la K.G. s-au datorat administrării de rele tratamente de către particulari, intervenind obligațiile pozitive ale statului în baza art. 3.
4. Utilizarea în procedurile penale a unor probe obținute ca urmare a supunerii persoanei la un tratament contrar art. 3 – indiferent dacă tratamentul este clasificat ca tortură sau ca tratament inuman ori degradant – făceau ca procedurile în întreg să fie inechitabile în mod automat, încălcându-se art. 6. Concluzia este valabilă indiferent de valoarea probelor și indiferent dacă utilizarea lor era decisivă pentru a se asigura condamnarea inculpatului.
5. Principiul menționat mai sus era aplicabil și în cazul admisibilității probelor obținute de la un terț, ca urmare a aplicării unor rele tratamente interzise de art. 3, atunci când relele tratamente erau aplicate de către particulari, indiferent de clasificarea acestor tratamente.

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului:

Curtea a stabilit încălcarea art. 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătorii Wojtyczek Krzysztof și Pejchal Aleš au formulat opinie separată, în sensul că art. 6 nu a fost încălcat.

Ecaterina Șaporda