Consiliul Uniunii Avocaților a aprobat taxele pentru serviciile și cererile examinate de UAM
09.03.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Consiliu Uniunii Avocaților, prin Hotărârea 09-02 din 25.02.2022, a aprobat taxele pentru serviciile și cererile examinate de UAM.

Potrivit Hotărârii, UAM va  percepe următoarele taxe:

  • Taxa pentru examenele de calificare în profesia de avocat – 5.000 unit.;
  • Taxa pentru examenele de admitere la stagiu – 1.000 unit.;
  • Taxa pentru efectuarea stagiului profesional (înregistrarea contractului) – 3.000 unit.;
  • Taxa pentru examinarea dosarelor  și verificarea reputației, conform art. 10 (2) din Legea 1260-XV/2002 – 15.000 unit.;
  • Taxa pentru instruire, plătită de către persoanele încadrate la art. 10 (2) din Legea 1260-XV/2002 – 5.000 unit.;
  • Taxa pentru examinarea contestației – 1.500 unit.;
  • Taxa pentru înscrierea în Registrul special al avocaților din alte state – 10.000 unit.;
  • Consemnarea suspendării activității, la cerere – 1.000 unit.;
  • Consemnarea reluării activității suspendate, la cerere – 1.000 unit.;
  • Consemnarea reluării activității suspendate, pe motivul neachitării contribuțiilor și amenzii aplicate de CED, în termen de 12 luni de la suspendare  – 2.000 unit.;
  • Consemnarea reluării activității suspendate, pe motivul neachitării contribuțiilor și amenzii aplicate de CED, peste 12 luni de la suspendare – pentru fiecare an ulterior, suplimentar taxei 1.11 – 2.000 unit.;
  • Perfectarea dreptului de acces la secretul de stat – 3.000 unit.;
  • Eliberarea certificatului de acces la secretul de stat – 500 unit.;
  • Perfectarea și eliberarea legitimațiilor – 250 unit.;
  • Perfectarea și eliberarea certificatelor și adeverințelor – 250 unit.;
  • Perfectarea și eliberarea copiei certificate a dosarului administrative  – 10 unit.;
  • Perfectarea și eliberarea extraselor de pe acte, la cerere  – 100 unit.;
  • Perfectarea și eliberarea Certificatului privind orele de instruire  – 100 unit.;
  • Perfectarea și eliberarea Avizului Baroului  – 100 unit.;
  • Perfectarea și eliberarea Referințelor  – 250 unit.;
  • Perfectarea și eliberarea Certificatului de Onorabilitate  – 1.000 unit.;
  • Depunerea și examinarea cererilor la CED: cetățeni  – 500 unit.;
  • Depunerea și examinarea cererilor la CED: avocați în nume propriu  – 1.500 unit.;

Hotărârea prevede că achitarea taxelor pentru fiecare dintre serviciile prestate și examinarea cererilor menționate nu obligă UAM să presteze serviciul dat, decât dacă cererea solicitantului este întemeiată și corespunde cerințelor de formă și de conținut care rezultă din legislație, și dacă este anexată dovada achitării taxei corespunzătoare

Hotârârea stabilește că taxele aprobate se aplică și cererilor depuse până la intrarea în vigoare a Hotărârii (25 februarie), dacă până la această dată solicitantul nu a achitat integral taxa stabilită anterior sau dacă cererea impusă cu taxă nu se consideră depusă din motivul nerespectării cerințelor de formă și de conținut.




Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.