Asociația Grefierilor din Republica Moldova a fost constituită ca o platformă profesională menită să reunească grefierii, precum și persoanele care au deținut funcția de grefier și activează în prezent în alte funcții din sectorul justiției, inclusiv în calitate de asistenți judiciari. Inițiativa de constituire a Asociației aparține fondatorilor Baltag Dorin-Marcel, Topalov Olga, Negru Elena, Popescu Victorița, Gavrilenco Nătălița și Pascari Beatrice, care și-au propus să creeze un cadru profesionist de colaborare, dialog și implicare.
Prin activitatea sa, Asociația urmărește să valorifice experiența profesională acumulată, să susțină dezvoltarea profesională și schimbul de experiență, să faciliteze dialogul dintre profesioniști și instituții și să contribuie la identificarea și promovarea unor soluții relevante pentru dezvoltarea și buna funcționare a sectorului justiției.
Asociația declară că își dorește să devină o comunitate profesională activă și deschisă, în care experiențele, ideile și inițiativele membrilor să contribuie atât la dezvoltarea profesiei de grefier, cât și, într-un sens mai larg, la consolidarea profesiilor juridice și la dezvoltarea sectorului justiției din Republica Moldova.
Invităm grefierii din Republica Moldova, precum și persoanele care au deținut această funcție și întrunesc condițiile prevăzute de Statut, să se alăture Asociației.
Persoanele interesate pot solicita dobândirea calității de membru prin completarea cererii de aderare, disponibilă la următorul link: link
Cererea completată poate fi transmisă la adresa de e-mail: asociatiagrefierilor@gmail.com
Asociația își propune să construiască o comunitate profesională bazată pe colaborare, responsabilitate și implicare, care să contribuie activ la dezvoltarea sectorului justiției din Republica Moldova.