La data de 13 septembrie 2022, a avut loc forumul ”Moldova – România: Capital Bridges 2022”. Evenimentul de promovare a piețelor de capital de pe cele două maluri ale Prutului a reunit oficiali guvernamentali din ambele țări, reprezentanți ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Mondiale și Băncii Europene de Investiții (BEI).
La inaugurarea forumului, Natalia Gavrilița, priministra Republicii Moldova, a subliniat că Republica Moldova este deschisă pentru toți cei care doresc să exploreze oportunitățile de afaceri din țara noastră „Rolul statului este să faciliteze activitatea economică, iată de ce ne axăm pe îmbunătățirea climatului investițional și a cadrului legal și suntem interesați, în acest sens, de propunerile dumneavoastră. Evenimentul de astăzi este despre construirea de punți – punți între țara mea și investitorii străini, între afacerile moldovenești și cele internaționale, între companiile moldovenești, piețele de capital românești și alte piețe cheie de capital din Europa și nu numai. Încă de la preluarea mandatului, construirea acestor punți a fost o prioritate a Guvernului”. Prim-ministra a accentuat că autoritățile depun efort pentru simplificarea în continuare a sistemului de impozitare, reducerea birocrației și accelerarea transformării digitale. De asemenea, potrivit prim-ministrei, în ciuda crizelor generate de războiul din Ucraina, a lanțurilor de aprovizionare întrerupte, a inflației și incertitudinilor legate de securitatea energetică, țara noastră are o bază macroeconomică solidă – piața de muncă reflectă tendințe pozitive, se atestă o scădere a datoriei publice, iar în anul 2021 PIB-ul a crescut cu 13,9%, mai mult decât în orice țară din Europa.
Șefa Executivului a vorbit și despre sectorul bancar din țara noastră, subliniând că autoritățile rămân concentrate pe dezvoltarea pieței interne de capital, lansarea de noi instrumente financiare și facilitarea accesului la piețele financiare internaționale, precizând în context importanța suportului și expertizei Bursei de Valori din București și Autorității de Supraveghere Financiară „Avem nevoie de o piață de capital mai activă și de investiții internaționale și am dori să învățăm de la partenerii noștri români. Piața de capital din România este ca o poartă pentru accesul afacerilor moldovenești la finanțări prin acțiuni și obligațiuni, iar Bursa de Valori și-a dovedit clar potențialul de a deveni un hub financiar regional, inclusiv pentru companiile moldovenești care caută capital de creștere”.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.