Experții Agenției Fiscale Suedeze, în vizită de lucru la Serviciul Fiscal de Stat
11.10.2022 | JURIDICE MOLDOVA

Pe parcursul perioadei 10 – 13 octombrie 2022, în cadrul Serviciului Fiscal de Stat se află în vizită de lucru experții Agenției Fiscale Suedeze: dl Marcus Werner – manager de proiect, dl Hakan Olsson – expert pe termen lung al proiectului și dl Anders Alling – ofițer de securitate din cadrul Agenției Fiscale Suedeze, se arată într-un comunicat.

Vizita de lucru a experților are loc în contextul inițierii unui nou proiect de cooperare interinstituțională dintre Agenția Fiscală Suedeză și Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova.

Discuțiile cu angajații autorității fiscale naționale vizează mai multe componente, precum: îmbunătățirea deservirii contribuabililor în vederea creșterii conformării voluntare, instruirea funcționarilor fiscali privind comunicarea constructivă și atitudinea deschisă față de contribuabili, bunele practici ale Agenției Fiscale Suedeze în contextul desfășurării unui sondaj de opinie, egalitatea de gen și nediscriminarea, managementul resurselor umane, strategia de consolidare a integrității și culturii instituționale a SFS, schimbul internațional de informații.

Se reamintește: în luna septembrie 2018 s-a demarat proiectul de cooperare între Agenţia Fiscală Suedeză şi Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova, pe o perioadă de trei ani (2018 – 2021), în cadrul căruia a fost acordată asistență în următoarele domenii:

  • managementul resurselor umane;
  • schimbul internațional de informații;
  • gestionarea arieratelor fiscale.

Proiectul s-a finalizat la data de 31 august 2021, dar având la bază buna cooperare și rezultatele vizibile, au fost purtate negocieri și s-a decis inițierea unui nou proiect de cooperare.




Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.