În data de 6 octombrie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat decizia în cauza Turceac şi Cerchez v. Republica Moldova (nr. 11972/16), se arată într-un comunicat.

Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova a formulat un rezumat – Cauza se referă la neexecutarea, pentru o perioadă de aproximativ doi ani, a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care autoritățile naționale fuseseră obligate să transfere în proprietatea reclamanților mai multe apartamente.

În faţa Curții, reclamanţii au pretins încălcarea drepturilor lor garantate de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”) şi a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza pretinsei neexecutări a unei hotărâri irevocabile şi a refuzului instanţelor naţionale de a le acorda despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral.

După comunicarea prezentei cereri, Guvernul a informat Curtea despre o serie de acţiuni inițiate de către reclamanți împotriva statului cu privire la repararea prejudiciului, prin care au pretins și li s-au acordat despăgubiri pentru prejudiciul material, pentru o perioadă de un an de neexecutare, în valoare de circa 30.000 de euro. Aceste proceduri s-au finalizat printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Chișinău din 9 noiembrie 2017.

Guvernul a notat, inter alia, că reclamanții eşuaseră în mod intenționat să informeze Curtea cu privire la acordarea sumei de 30.000 de euro de către instanțele naţionale. El a susținut că un astfel de comportament din partea reclamanților ar putea constitui un abuz de dreptul de a înainta o cerere individuală și, prin urmare, a solicitat Curții să respingă cererea din acest motiv. Reclamanții nu au comentat obiecția respectivă în cadrul procedurilor în faţa Curţii.

Curtea a notat că, deşi reclamanţii au fost reprezentaţi de către un avocat, ei nu au furnizat nicio explicație plauzibilă despre faptul că la nivel naţional fuseseră emise decizii judecătorești în cadrul unei proceduri civile separate, prin care li se acordaseră despăgubiri pentru prejudiciul material. Curtea a concluzionat că rezultatul acestor proceduri este foarte important pentru soluționarea plângerilor formulate de către reclamanți în cererea lor depusă în faţa Curţii.

În cele din urmă, având în vedere importanța informațiilor respective pentru buna soluționare a prezentei cauze, Curtea a constatat că comportamentul reclamanților a fost contrar scopului dreptului de a depune o cerere individuală, prevăzut de Articolul 34 din Convenție. Ținând cont de circumstanțele prezentei cauze, Curtea a respins cererea ca fiind abuzivă, în baza Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Actualmente, decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.