Cristian Babin

„La 17 aprilie 2019, ***** a depus cerere de chemare în judecată împotriva *****, executorului judecătoresc *****, intervenient accesoriu ***** cu privire la ridicarea sechestrului, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 martie 2020, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de *****.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2021, s-a admis apelul declarat de *****, s-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 martie 2020 și s-a emis o nouă hotărâre, prin care: S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de *****.

La 06 decembrie 2021, ***** a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2021 (f.d. 180-181). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2022, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de *****.

La 17 februarie 2022, avocatul ***** a depus în interesele lui ***** cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2022, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii contestate.

Studiind cererea de recurs, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a o restitui din următoarele motive.

(enunțarea prevederilor legale de la art. 426/1 alin. (1) lit. b), art. 75 alin. (1), art. 80 alin. (7), art. 81 din Codul de Procedură Civilă)

Prin prisma acestor prevederi legale, la caz, se constată că cererea de recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2022, este depusă şi semnată, în interesele lui ***** de către avocatul *****, însă atât la materialele dosarului, cât şi la cererea de recurs lipseşte mandatul, care ar atesta expres împuternicirile avocatului ***** acordate de către ***** cu privire la dreptul de a ataca actele judecătoreşti cu recurs, în conformitate cu art. 81 din Codul de procedură civilă.

Aşadar, se constată că avocatul ***** a semnat şi a depus cererea de recurs în interesele lui *****, fără a avea împuterniciri în acest sens, în conformitate cu prevederile art. 81 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, cererea de recurs depusă de avocatul ***** în interesele lui ***** este semnată și depusă de o persoană neîmputernicită.”

:: Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 2r-131/22 din 2 martie 2022

În această situație considerăm corectă soluția instanței de judecată în partea restituirii cererii de recurs, or la materialele cauzei nu a fost prezentat mandatul avocațial.

Dar oare se schimba soluția instanței de judecată dacă la materialele cauzei era anexat mandatul, dar fără vreo mențiune pe versoul său cu privire la dreptul „de a ataca hotărîrea judecătorească”, drept menționat la art. 81 din Codul de Procedură Civilă?

Potrivit art. 80 alin. (7) din Codul de procedură civilă, „(7) Împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat şi certificat de avocat.”

Prin urmare, regula este următoarea: completarea feței mandatului și semnătura reprezentatului pe verso conferă reprezentantului dreptul de a exercita toate drepturile prevăzute la art. 56 alin. (1) din CPC.

În susținerea acestei poziții menționăm că art. 81 alin. (1) din CPC prevede că „Împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale”.

Tot art. 81 alin. (1) din CPC mai prevede un șir de excepții, printre care și faptul că dreptul „(…) de a ataca hotărîrea judecătorească (…) trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.”

Potrivit art. 14 alin. (1) din CPC, „(1) La judecarea cauzelor civile în primă instanţă, actele judiciare se emit în formă de hotărîre, încheiere şi ordonanţă.”

• În formă de hotărîre se emite dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează fondul cauzei.
• În formă de încheiere se emite dispoziţia primei instanţe prin care nu se soluţionează fondul cauzei.
• Ordonanţa judecătorească se emite la examinarea în primă instanţă a cauzelor specificate la art.345.
• Dispoziţia judecătorească prin care se soluţionează fondul apelului şi recursului se emite în formă de decizie, iar la soluţionarea problemelor prin care nu se rezolvă fondul apelului şi recursului, dispoziţia se emite în formă de încheiere.

Astfel, ajungem la concluzia că art. 81 alin. (1) cere ca sub sancțiunea nulității în mandatul avocatului sau procura reprezentantului să fie menționat expres dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (dar și decizia Curții de Apel, or prin ea la fel se soluționează fondul), nu și alte acte jurisdicționale ale instanțelor de judecată, de exemplu recursul împotriva încheierii.

Mai mult ca atât, art. 56 alin. (1) din CPC prevede un drept general a reprezentantului „să atace actele judiciare”.

În această ordine de idei, considerăm că nu poate fi pus semnul egalității între „actele judiciare” (prevăzute la art. 56 alin. (1) din CPC) și „hotărârea judecătorească” (prevăzută la art. 81 alin. (1) din CPC), or, între ele este o relație de gen-specie.

În plus, norma de la ar. 81 alin. (1) din CPC este o normă specială în raport cu prevederile art. 56 alin. (1) din CPC care este o normă generală, iar potrivit art. 5 alin. (3) din Legea cu privire la actele normative 100 din 22.12.2017 „(…) În caz de divergenţă între o normă generală şi o normă specială, care se conţin în acte normative de acelaşi nivel, se aplică norma specială.”

În concluzie considerăm că dreptul de a ataca cu recurs o Încheiere nu trebuie indicat pe versoul mandatului avocațial sau în procura reprezentantului sub sancțiunea nulității, or acest drept procesual este unul general în sensul art. 56 alin. (1) din CPC și nu un drept special în sensul art. 81 alin. (1) din CPC.

Av. stagiar Cristian Babin