Implementarea angajamentelor Republicii Moldova pe componenta concurență și ajutor de stat, discutate la Bruxelles
05.12.2022 | JURIDICE MOLDOVA

La data de 29 noiembrie 2022, Președintele Consiliului Concurenței, Alexei GHERȚESCU, a participat la „Cea de-a 9-a reuniune a Comitetului de Asociere în configurația comerț RM-UE”,  în componența delegației oficiale a Republicii Moldova, conduse de Vadim GUMENE, Secretarul de Stat al Ministerului Economiei, potrivit unui comunicat.

În cadrul Reuniunii au fost abordate și discutate principalele realizării ale Republicii Moldova în implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE, componenta DCFTA.

În acest sens, Consiliul Concurenței a prezentat informațiile privind etapa de implementarea a Concluziilor Operaționale ale ședinței din  16.12.2021 precum și cele mai importante  realizări la Capitolul X, Concurența al Acordului de Asociere RM-UE, atinse pe parcursul anului 2022.

Totodată, au fost puse în discuții principalele îngrijorări și provocări în realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova pe componenta de concurență și ajutor de stat, cum ar fi: armonizarea legislației naționale la Acquis-ul UE,  alinierea, până în anul 2024, a tuturor schemelor de ajutor de stat existent în Zonele Economice Libere, consolidarea capacităților instituționale ale Consiliului Concurenței etc.


Aflaţi mai mult despre , , ,


Lasă un răspuns

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.