Tatiana Balan

Omorul copilului nou-născut de către mamă. Acest subiect captează atenția prin sălbăticia faptei, prin starea de oripilare și neacceptare a acestei laturi sumbre.

Legătura specială dintre mamă și copil se formează încă din perioada intrauterină. Este de neconceput cum vlăstarul, care are un viitor atât de divers, poate fi lipsit de acest dar chiar de către cea care i-a dat viață. Este imposibil, practic, de a nu avea o revoltă interioară, un nestăvilit protest când se vehiculează cazuri îngrozitoare de înec a nou-născutului în cadă, asfixierea cu perna, aplicarea de lovituri letale… urmând debarasarea de corpul neînsuflețit fie în lada de gunoi, în curtea casei, margini de drum și altele. Valoarea supremă a oricărei societăți – viața, este ușor anihilată și redusă la un comportament asemeni aruncării unor resturi…

1. Originea și evoluția istorică

Neonaticidul pe larg se practica în multe culturi străvechi precum un instrument regulator al natalității. Cele mai timpurii exemple în acest sens se referă la epoca de piatră. După estimările antropologului american Joseph Birdsell, procentajul pruncuciderilor din numărul total al nașterilor în perioada neolitică varia de la 15 % la 50 %. Tot atunci, pentru prima dată se afirmă tendința spre omorul selectiv al nou-născuților de sex feminin.

Aceast selectivism vicios a fost aplicat masiv în țările din Asia, în particular, fiind vorba de India, China și Japonia. În vremea dinastiei Sun, în anumite regiuni ale Chinei cifra standard a copiilor în familie era trei feciori și două fiice ( în familiile sărace – doi fii și o fiică ), restul fiind lipsiți de viață.

Unul dintre primele obiceiuri romane de a ucide copiii a fost condamnat de filozoful greco-evreu Filon din Alexandria. Religie evreiască a interzis cu strictețe pruncuciderea și a condamnat cu furie sacrificarea copiilor, legându-le de manifestări extreme ale barbariei păgâne și depărtarea de adevăratul Dumnezeu.

În Franţa, prin Legea din 1270, acele femei care îşi omorau copiii în mod repetat erau arse pe rug. Ulterior, aceeaşi pedeapsă era instituită şi pentru femeile, care săvârşeau fapta pentru prima dată. Din anul 1556, potrivit edictului lui Henric al II-lea, pruncucigaşele se pedepseau cu moartea doar în cazul în care ascundeau sarcina sau faptul naşterii, nu chemau martori, care să adeverească că copilul s-a născut viu sau mort, precum şi atunci când îşi ucideau copilul, încă nebotezat, şi nu era îngropat în cimitir conform tradiţiilor religioase. Pedeapsa capitală se aplica prin spânzurare, iar corpul neînsufleţit al făptuitoarei era ars.

Un regim sancţionator aspru pentru pruncucidere a fost instituit şi în legislaţia germană prin pravila Bambregsca din 1507. Ulterior, acest regim a fost introdus şi în Legea Carolingiană din 1532. Potrivit art.131 al acestei legi, femeia care în mod tainic, din furie sau cu intenţie, îşi ucidea copilul născut viabil era îngropată de vie sau străpunsă cu ţăruşul.

Pentru prima dată în Rusia pruncuciderea şi-a găsit un regim distinct de incriminare în Pravila Sobornicească a ţarului Alexei Mihailovici din 1694. Potrivit art.7 din cap. XXII al acestei legi, mama sau tatăl, care-şi ucidea copilul, era pedepsit cu un an de închisoare, iar după executarea pedepsei, făptuitorul era adus în biserică, unde se aducea la cunoştinţa publicului păcatul comis de către acesta.

În primele legiuiri româneşti scrise, cum ar fi Cartea de învăţătură de la pravilele împărăteşti, tipărită în 1648, şi Îndreptarea legii, tipărită în 1562, era incriminată fapta de paricid, care consta în uciderea părinţilor, copiilor, fraţilor, soţiei şi care se pedepsea cu “moarte mai cumplită”, judecătorii având latitudinea să aprecieze modalitatea de executare a pedepsei respective.

Ulterior, în contextul progreselor remarcabile ale medicinii, ştiinţa penală a fundamentat răspunderea penală pentru pruncucidere şi prin invocarea unor cauze medicale declanşate de procesul fiziologic al naşterii, care sunt în măsură să aibă repercusiuni grave asupra psihicului mamei. Astfel, la sfârşitul sec. al XIX-lea — începutul sec. al XX-lea fapta era incriminată ca formă atenuantă a omorului în codurile penale ale Belgiei, Germaniei, Norvegiei, Olandei, Suediei, Spaniei etc. În Codul penal francez din 1871 pruncuciderea nu mai constituia o formă agravantă a omorului, ci era calificată pe baze generale— ca omor simplu.

2. Componența infracțiunii

Omorul copilului nou-născut de către mama sa se caracterizează prin anumite particularități, care îl deosebesc de omorul de la art. 145 Cod penal al R. Moldova, anume:

1) trăsături speciale ale subiectului infracțiunii și ale victimei;

2) momentul săvârșirii infracțiunii;

3) starea emoțională a persoanei vinovate de comiterea faptei prejudiciabile.

Unul dintre semnele speciale al subiectului infracțiunii este de ordin fiziologic. Astfel, doar mama biologică poate fi subiectul infracțiunii de pruncucidere. Cu toate acestea, pot fi implicate și alte persoane la comitere, în calitate, spre exemplu, de instigatori ori complici (posibil rol îndeplinit de tatăl copilului, moașa ș.a.). În această situație, mama nou-născutului poate fi autor al infracţiunii prevăzute la art. 147 din CP al RM, iar celelalte persoane vor fi pedepsite după art. 42, conform rolului, și art. 145 din CP al RM, în dependență și de agravante.

Victima este nou-născutul viu.

Timpul săvârșirii infracțiunii – se prezumă că starea psihologică deosebită a mamei, cauzată de naștere, durează în medie 24 de ore din momentul nașterii.

Un alt punct relevant e starea emoțională și psihică precară a mamei apărută în condițiile psihotraumatizante cauzate de naștere, care duc la tulburare psihică, cu diminuarea discernământului, fiind o stare intermediară dintre cea de responsabilitate și iresponsabilitate.

Conform opiniei lui A. Boroi, pruncuciderea are ca obiect material corpul copilului nou-născut, deoarece anume asupra acestuia se exercită nemijlocit activitatea de ucidere.

Latura obiectivă a infracțiunii de pruncucidere corespunde unui conținut constitutiv material de infracțiune. Acest lucru derivă din caracteristica obiectivă a termenului de „omor”, utilizat în legislația penală, care comprimă în el trei subelemente constitutive: elementul material (acțiunea sau inacțiunea prejudiciabilă, exprimată prin lipsirea ilegală de viață a copilului nou-născut), urmarea prejudiciabilă (moartea cerebrală a copilului nou-născut) și legătura de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea de lipsire de viață și urmarea prejudiciabilă. O cerință care distinge elementul material al infracțiunii de pruncucidere de cel de omor este ca acțiunea sau inacțiunea, îndreptată spre uciderea copilului nou-născut, să fie săvârșită „în timpul nașterii sau imediat după naștere”.

Subiectul infracțiunii prevăzute de art. 147 din Codul penal al Republicii Moldova, poate fi doar persoana fizică responsabilă, care este mama biologică a copilului nou-născut și la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani.

3. Încadrarea juridică a infracțiunii

Unii doctrinari se expun în favoarea poziției că pruncuciderea ar fi o circumstanță atenuantă a omorului intenționat, iar alții argumentează că, totuși, aceasta trebuie analizată anume drept o faptă penalmente condamnabilă independentă.

Astfel, la acest capitol, V.Berliba şi R.Cojocaru consideră că pruncuciderea constituie o formă atenuată a omorului şi nu o infracţiune proprie.  În termeni similari, A.Borodac afirmă că pruncuciderea este o varietate a omorului.  Ideea este dezvoltată de către R.Cojocaru, care susţine: „Regimul autonom de incriminare a pruncuciderii în legea penală nu constituie temei de a o considera o infracţiune-tip. Astfel, pruncuciderea este o specie a infracţiunii de omor, pentru care se stabileşte un regim mai blând de sancţionare şi care cuprinde în conţinutul său constitutiv configuraţia tipică a omorului, la care se adaugă şi subelementele circumstanţiale descrise în dispoziţia de incriminare a art.147 CP RM. Aceste condiţii circumstanţiale descrise în dispoziţia de incriminare a art.147 CP RM se referă în special la timpul de comitere a infracţiunii, la calitatea deţinută de subiectul infracţiunii şi la starea fizică sau psihică deosebită provocată de procesul fiziologic al naşterii. Prin urmare, între omorul intenţionat şi infracţiunea de pruncucidere există o legătură de tipul: conţinut de bază – conţinut cu circumstanţe atenuante”.

Totodată, V.Berliba şi R.Cojocaru afirmă următoarele: „… dacă am considera pruncuciderea o infracţiune aparte, şi nu o formă atenuată a omorului, nu vom putea concepe încadrarea acţiunilor celorlalţi participanţi, distincte faţă de cele ale autorului. Această soluţie s-ar afla în dezacord cu regulile de încadrare a infracţiunii săvârşite în participaţie, care sunt axate pe ideea că calificarea juridică a faptei participanţilor în mod distinct de fapta autorului se află în dezacord cu principiul unităţii de infracţiune, precum şi cu caracterul dependent al acţiunii participanţilor în raport cu cea a autorului”.

Concluzii

Pruncuciderea este o faptă a cărei percepție în conștiința colectivă a suportat diverse transformări, de la încurajare și acceptare, până la condamnare publică și luptă împotriva fenomenului.

În sensul art. 147 CP RM, prin pruncucidere se înțelege omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernămîntului, cauzată de naştere.

Momentul apariției intenției de a lipsi de viață pruncul nu are relevanță asupra calificării pruncuciderii, prevalând starea precară psihoemoțională a mamei biologice, care, practic, anulează intențiile din trecut și se acționează sub imperiul discernământului redus.

Timpul săvârșirii infracțiunii este foarte important, luând în considerare circumstanțele comiterii pruncuciderii, acesta este de 24 de ore din momentul nașterii, cât durează tulburarea la făptuitoare.

Subiectul infracțiunii prevăzute de art. 147 din Codul penal al Republicii Moldova, poate fi doar mama biologică, anume ea fiind supusă la suferințele cauzate de naștere și suportând repercusiunile acesteia.

Pruncucidere reprezintă o formă atenuată a omorului, ceea ce oferă posibilitatea de a încadra și faptele altor participanți la infracțiune, înafară de autor.

Bibliografie

Carte

1. Filipaş A. Infracţiunea de pruncucidere – aspecte ale perfecţionării incriminării // Analele Universităţii, Bucureşti, 1981
2. Тадевосян С. В. Об уголовной ответственности за преступления против детей. Советское государство и право. 1940
3. Cудебная медицина: Учебник для СПО / В.И. Акопов. 3-е изд., пер. и доп. Москва: Юрайт, 2016. Серия: Профессиональное образование
4. Brînză S., Stati V., Tratat de drept penal. Partea special. Volumul I. Î.S. Tipografia Centrală, Chișinău 2015
5. Boroi Alexandru. Infracţiuni contra vieţii. Bucureşti: ALL BECK, 1999, p. 156
6. Cojocaru R. Studiu de drept penal şi investigarea judiciară a infracţiunii de pruncucidere: Autoreferat al tezei de doctor în drept. – Chişinău, 2007, p.9
7. Berliba V., Cojocaru R. Reglementări de drept vizând participaţia la infracţiunea de pruncucidere // Avocatul poporului. – 2004

Articole

1. Stati V., Din nou despre infracțiunea de pruncucidere. Considerații critice asupra unor opinii doctrinaire. În: STUDIA UNIVERSITATIS, Revista științifică a Universității de Stat din Moldova, 2008
2. Anale științifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova Ştiinţe socio-umane- ASPECTE EVOLUTIVE PRIVIND INCRIMINAREA INFRACŢIUNII DE PRUNCUCIDERE (epoca antică şi medievală) de Dr. Radion COJOCARU, Sergiu CERNOMOREŢ

Surse internet

https://ibn.idsi.md/vizualizare_articol/147275 – Frunză A., Caracteristica juridico-penală a infracțiunii de pruncucidere

https://www.wikiwand.com/en/Infanticide – Infanticide Intentional killing of human offspring

https://yadocent.livejournal.com/1286781.html – Древняя традиция инфантицида

https://psyjournals.ru/files/121159/psylaw_2021_n2_Safuanov_Sarycheva.pdf (СУДЕБНАЯ И КЛИНИЧЕСКАЯ ПСИХОЛОГИЯ В ЮРИДИЧЕСКОМ КОНТЕКСТЕ | FORENSIC AND CLINICAL PSYCHOLOGY IN LEGAL CONTEXT Психотравмирующая ситуация как признак состава преступления по ст. 106 УК РФ (Убийство матерью новорожденного ребенка)

https://studwood.net/1505924/pravo/istoriya_razvitiya_zakonodatelstva_detoubiystve – История развития законодательства о детоубийстве

http://regards-enfance.edel.univ-poitiers.fr/linfanticide-lhistoire-dun-crime-ambigu-xvie-xixe-siecle-h-morel/ – L’infanticide : l’histoire d’un crime ambigu