Comentariile sunt închise pentru Viitorul democrației în educația juridică – un eveniment național dedicat profesorilor de discipline juridice din colegii cu specialitatea jurisprudență

Viitorul democrației în educația juridică – un eveniment național dedicat profesorilor de discipline juridice din colegii cu specialitatea jurisprudență
05.06.2025 | JURIDICE MOLDOVA

Pe 4 iunie 2025, la Chișinău, a avut loc evenimentul „Future of Democracy in Legal Education”, organizat cu sprijinul Ambasadei Suediei, al Institutului Suedez și al IDLO, reunind peste 25 de profesori de discipline juridice din colegii din întreaga țară.

Evenimentul a pornit de la ideea promovării valorilor democratice în rândul cadrelor didactice din domeniul juridic, în special în contextul parcursului european al Republicii Moldova. Inițiativa s-a conturat ca parte a activităților de diseminare a Bursei „Nobel Prize Teacher Summit”, obținută de Natalia Gavrilenco – bursă care încurajează reflecția și acțiunea pedagogică în sprijinul democrației în educație.

Prima parte a zilei: Activitatea s-a desfășurat inițial la Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici”, fiind deschisă de doamna Stela Braniște, secretar general adjunct al Ministerului Justiției, și de doamna Victoria Bercu, directoarea colegiului. Sesiunea tematică „Promovarea valorilor democratice în educația juridică. Cunoaștere, inteligență artificială și democrație” a fost moderată de organizatoarea evenimentului și a reunit intervențiile unor profesori remarcabili: Diana Cașu, șefa Catedrei Științe psihopedagogice, sociale și juridice; Angela Croitor, directoarea Colegiului „Constantin Stere” din Drochia; Diana Tanas, profesoară de drept, Soroca; Oxana Chișari, doctor în drept, profesoară universitară.

Discuțiile au abordat teme precum provocările actuale ale educației juridice, integrarea tehnologiilor moderne în predare, gândirea critică și conștiința democratică în formarea viitorilor juriști.

A doua parte a zilei: Evenimentul a continuat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, unde participanții au fost întâmpinați de decanul facultății, prof. univ. dr. Sergiu Băieșu, și de doamna Tatiana Lungu, reprezentantă a Ambasadei Suediei.
Sesiunea a fost moderată de conf. univ. dr. Elena Belei, șefa Departamentului Drept Procedural, și a inclus o vizită ghidată prin facultate, înmânarea certificatelor de participare și o sesiune de networking informală de tip Fikka.

Concluzie: Evenimentul a reprezentat un pas important în consolidarea unei rețele naționale de profesori de discipline juridice, dedicați valorilor democratice, educației civice și statului de drept. Dialogul dintre colegii și universitate a demonstrat importanța unei colaborări durabile în formarea profesională a tinerilor juriști.


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , ,



Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.