La 15 august 2025, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat prima hotărâre din grupul de cauze supranumite „Laundromatul rusesc” – un dosar ce a stârnit interesul public, vizând presupuse acțiuni ilegale de spălare de bani prin intermediul sistemului judecătoresc din țara noastră. Juridice Moldova  (JMD) a realizat un scurt rezumat al deciziei Curții, evidențiind principalele aspecte de drept și fapt.

ÎN FAPT

Învinuirea adusă

Judecătorul Gheorghe Marchitan, născut în 1948 și activ din 1988, a fost învinuit de pronunțarea unei ordonanțe contrare legii (art. 307 alin. (2) lit. c) Cod penal), fiind acuzat că a emis, la 18 martie 2011, în calitate de judecător la Judecătoria Căușeni, o ordonanță judecătorească prin care s-au încasat solidar 200.000.000 USD și 25.000 MDL în favoarea „Valemont Properties” LTD (UK), de la persoane și entități din Moldova, Federația Rusă și Marea Britanie.

CSJ a analizat multiple încălcări procesuale invocate de acuzare: lipsa certificării copiilor anexate cererii; lipsa supralegalizării procurilor și absența traducerilor acestora; inexistența dovezii domiciliului unuia dintre debitori; lipsa actelor doveditoare ale creanței; lipsa probelor privind existența relațiilor civile sau emiterea cambiei; și nereguli în înregistrarea documentelor în instanță.

Potrivit acuzării, această ordonanță judecătorească a facilitat transferul unei sume din cele 17,8 miliarde USD implicate în operațiunea de spălare de bani cunoscută sub denumirea „Laundromatul rusesc”, prin utilizarea unor firme din Moldova ca verigi intermediare pentru a „legitima” datorii fictive între entități din Rusia și țări occidentale.

Mecanismul ce implica folosirea unor persoane fizice și juridice interpuse din Republica Moldova, în calitate de „garanți” a unor pretinse relații dintre companii din Federația Rusă și companii din afara acesteia, constituia elementul cheie al operațiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari, numită „Laundromatul Rusesc”. Mișcarea sumei de 200.000.000 de dolari SUA din băncile din Federația Rusă spre băncile din Republica Moldova și, ulterior, spre băncile din Marea Britanie și Letonia, constituia o parte din suma totală de 17.8 miliarde de dolari SUA a cărei proveniență a fost deghizată.

Deși Judecătoria Chișinău a constatat vinovăția și a aplicat prescripția, iar Curtea de Apel a menținut în esență soluția, la 12 iulie 2024 apărătorul Victor Mazniuc a declarat recurs, solicitând achitarea. Examinarea a fost preluată de un complet de cinci judecători ai CSJ în iulie 2025.

Probele acuzării

În perioada 2011–2014, BC „Moldindconbank” S.A. a fost implicată într-o amplă schemă de spălare de bani, estimată la 22 miliarde USD, proveniți din Federația Rusă. Această schemă s-a bazat pe emisiunea ordonanței judecătorești nr. 2p-626/11 din 18 martie 2011, emisă de judecătorul Gheorghe Marchitan al Judecătoriei Căușeni. Creditorul era compania britanică „Valemont Properties” LTD, iar debitorii incluși: Alexandru Pavlenko, SRL „Orion”, SRL „ЗилБер” și Augela Systems LLC.

Judecătorul a dispus încasarea solidară a sumei de 200.000.000 USD și 25.000 lei. Cererea era susținută de acte neverificate, copii nesemnate și nesupralegalizate de statele de origine (Marea Britanie și de ambasada Republicii Moldova în statele respective). Dosarul conținea două cereri diferite sub același număr, iar înscrisuri relevante au fost anexate ulterior emiterii ordonanței, în afara procedurii legale. 

Totodată, persoanele vizate – inclusiv Pavlenko – nu fuseseră notificate, nu aveau domiciliul în Moldova și nu recunoșteau vreo relație juridică cu creditorul. 

În scrisoarea emisă de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor la 06 ianuarie 2017 se menționează că schema a fost gândită și executată în baza a trei componente:

 – dimensiunea juridică;

 – dimensiunea financiară internă;

 – dimensiunea financiară externă.

Fiecare din părți (creditor, debitor, garant fidejusori) îndeplineau un anumit rol. „Valemont Properties” LTD cu sediul în Marea Britanie, Londra, avea scopul de a evita achitarea impozitelor și taxelor ca urmare a fluxurilor financiare ce urma să-l primească în conturi. Ea avea conturi deschise la Trasta Komercbanka Letonia și la BC Moldindconbank SA și a participat în toate cele trei dimensiuni. 

„Fidejusorul” Alexandru Pavlenko nu a efectuat tranzacții bancare. El a fost inclus în schemă doar pentru crearea pretextului pentru examinarea cererii de instanțele judecătorești din Republica Moldova.

Companiile SRL „Orion” și SRL „ЗилБер” au fost incluse în schemă pentru a crea un „tunel” prin care să se tranziteze mijloacele financiare din Federația Rusă pe conturile corespondente ale BC Moldindconbank SA. Aceste companii nu au deschis conturi bancare în BC Moldindconbank SA, iar încasările forțate erau efectuate de pe conturile corespondente deshise de băncile din Federația Rusă la BC Moldindconbank SA.

În cele din urmă, în temeiul ordonanței judecătorești nr. 2-626/2011 s-au încasat forțat mijloace bănești de pe conturile corespondente deschise de băncile KB Inkredbank, OAO Bank MBFI, ZAO Baltika Bank și ZAO Zato Bank la BC Moldindconbank SA. Ulterior, mijloacele financiare încasate au fost convertite și transferate în conturile „Valemont Properties” LTD de la Trasta Komercbanka Letonia și la BC Moldindconbank SA.

Sentința

La 23 septembrie 2022, Judecătoria Chișinău l-a găsit vinovat pe Gheorghe Marchitan pentru emiterea cu bună știință, la 18 martie 2011, a unei ordonanțe ilegale (nr. 2-626/2011), contrare Codului de procedură civilă. Ordonanța, emisă în favoarea „Valemont Properties” LTD, era susținută de acte neverificate, netraduse, fără notificări către debitori, iar unul dintre ei — Pavlenko — nu avea domiciliul în circumscripția instanței. 

De menționat, prima instanță a explicat că probele cercetate în ședință, demonstrează pronunțarea la 18 martie 2011 cu bună știință a unei hotărîri contrare legii de către Gheorghe Marchitan precum și intenția lui de a elibera ordonanța judecătorească cu sfidarea legii. Faptele acestuia întrunesc elementele constitutive ale componenței de infracțiune incriminate.

Instanța a menționat că ordonanța judecătorească este un act de dispoziție cu forță juridică executorie, el se emite de un judecător în cadrul unei proceduri simplificate, el poate avea caracter irevocabil. Ordonanța se încadrează în termenul juridic generic de „hotărâre”, utilizat la art. 307 Cod penal. Or,  Legea 514 cu privire la statutul judecătorului definește că sunt hotărâri toate actele de dispoziție emise de judecător.

Deși vinovăția a fost stabilită, instanța a încetat procesul penal pe motiv de prescripție. Acțiunea civilă a fost de asemenea încetată.

Apelul și procedura în apel

La 26 septembrie 2022, avocatul lui Gheorghe Marchitan a declarat apel împotriva sentinței din 23 septembrie, susținând că nu există elemente ale infracțiunii prevăzute de art. 307 Cod penal. Apărarea a invocat lipsa obiecțiilor din partea creditorului și debitorului, irevocabilitatea ordonanței și aplicarea eronată a legii penale. La 15 mai 2024, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul, a casat parțial sentința și a emis o nouă hotărâre, recunoscând vinovăția lui Marchitan, dar l-a liberat de pedeapsă în baza art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal. Instanța a menținut restul sentinței, considerând că vinovăția trebuia stabilită chiar dacă intervenise prescripția.

Recursul

La 12 iulie 2024, Gheorghe Marchitan și avocatul său Victor Mazniuc au depus recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău, solicitând achitarea inculpatului sau rejudecarea cauzei. Ei au invocat că fapta nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 307 Cod penal și că ordonanța emisă de Marchitan nu a fost contestată, deci se bucură de autoritatea lucrului judecat.

Apărarea a susținut că istanțele au interpretat extensiv și defavorabil legea penală, întrucât ordonanța nu poate fi asimilată unei hotărâri judecătorești și nu era incriminabilă în anul 2011. Modificările legii din 2024 nu pot fi aplicate retroactiv, conform principiului „nullum crimen sine lege”.

De asemenea, au fost invocate erori de procedură, precum schimbarea unui judecător din complet fără reluarea cercetării și semnarea deciziei finale de către un complet incomplet. Au fost contestate și imparțialitatea judecătoarei Livia Mitrofan și faptul că inculpatul fusese deja scos de sub urmărire penală printr-o ordonanță emisă în 2020. În opinia apărării, cauza vizează o dublă judecare a aceleiași fapte, contrar art. 4 din Protocolul 7 CEDO.

MOTIVAREA INSTANȚEI 

Privitor la Art. 427 alin. (1) pct. 6) CPP

Recurenții au invocat temeiul de recurs de la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală sub câteva aspecte. Ei au indicat că sentința și decizia instanței de apel privind constatarea ilegalității ordonanței emise de condamnat se bazează pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor. Acest fapt este și arbitrar, deoarece ordonanța nu a fost anulată și reprezintă un lucru judecat, care nu poate fi pus în discuție decât în căile de atac. De asemenea, ei au pretins că încadrarea juridică a emiterii unei ordonanțe judecătorești conform art. 307 Cod penal reprezintă o interpretare extensivă defavorabilă, ceea ce nu este admis de art. 3 alin. (2) Cod penal. Acest fapt este contrar și practicii constante a Curții Supreme de Justiție și este arbitrar.

Curtea Supremă de Justiție a explicat sensul temeiului de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală prin decizia nr. 1ra-1085/2024, §§ 37-42 și în încheierea nr. 1ra-1251/2024, § 38. Astfel, dezacordul cu motivarea instanței de apel nu este temei de recurs. Pentru a admite un recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, recurentul urmează să probeze că decizia instanței de apel este „arbitrară”, sau se „bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor”. 

În jurisprudența sa, Curtea Supremă de Justiție a explicat că este posibil ca o hotărâre judecătorească să fie în același timp „arbitrară”, cât și „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor”. Totuși, fiecare din cele două sintagme urmează a fi examinate separat (decizia nr. 1ra-1085/2024, § 43).

Curtea menționând că suntem în prezența unei hotărâri judecătorești arbitrare sau vădit nerezonabile atunci când instanța a comis o eroare de drept sau de fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o vreodată.

Privind încălcarea legii de către condamnat la emiterea ordonanței judecătorești – În această parte, recurenții își exprimă dezacordul cu aprecierea probatoriului de către prima instanță și cea de apel. Totuși, în recurs ei nu explică punctual de ce consideră irațională concluzia instanțelor.

Colegiul reține că instanțele inferioare au invocat o multitudine de argumente în acest sens. Acestea se referă la:

 – acceptarea în procedură a unei cereri semnate de o persoană a cărei împuterniciri nu erau atestate în mod corespunzător;

 – acceptarea cererii în lipsa dovezii de plată a taxei de stat și când toate anexele la aceasta erau depuse într-o limbă străină, fără traducere;

 – admiterea cererii de eliberarea a ordonanței judecătorești în pofida faptului că aceasta era orientată contra a trei persoane nerezidente, iar materialele dosarului nu demonstrau existența obligații pecuniare;

 – primirea cererii de eliberare a ordonanței în pofida faptului că nu era probată înregistrarea domiciliului lui Pavlenco;

 – includerea în ordonanță a unor argumente și circumstanțe care nu erau reflectate de actele anexate la cerere.

Instanța concluzionează că aceste greșeli nu pot fi considerate simple omisiuni. Există indicii clare că judecătorul a acționat cu intenție, favorizând fraudulos obținerea unei ordonanțe pentru suma exorbitantă de 200 milioane dolari SUA.

Fiind atestat că faptele enumerate, demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil că judecătorul Gheorghe Marchitan a încălcat prevederile art. 137 alin. (1), art. 138 alin. (4), art. 139 alin. (1), art. 170, art. 347 alin. (3), (4), art. 349, art. 466 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod de procedură civilă, precum și art. 39 și 40 din Legea nr. 1527 din 22 iunie 1993 cu privire la cambie. Art. 349 alin. (1) Cod de procedură civilă prescria imperativ necesitatea de a emite o încheiere de a nu da curs cererii în cazul în care aceasta nu corespundea condițiilor de formă și nu era însoțită de dovada de plată a taxei de stat. La fel, prevederile art. 348 alin. (2) lit. b) Cod de procedură civilă prescriau imperativ necesitatea de a refuza primirea cererii în condițiile în care debitorii nu erau în jurisdicția Republici Moldova.

Caracterul intenționat al faptei este confirmat implicit și de apariția la dosar a înscrisurilor care puteau fi deținute doar de părți, inclusiv după emiterea ordonanței. Este vorba de chitanța de plată a taxei de stat și de o versiune a cambiei care deja prevedea dreptul „Valemont Properties” LTD de a cere executarea ei. Aceste documente au apărut la dosar deși părțile nu au fost convocate în ședință. Nu este clar cum acestea au ajuns în dosar, deoarece ele nu au fost înregistrate în cancelaria instanței de judecată.

CSJ reținând faptul că din materialele dosarului nu rezultă că Gheorghe Marchitan ar fi încercat să aplice legea conform spiritului și literei ei.

Privind neanularea ordonanței judecătorești – Apărarea a susținut că ordonanța emisă la 18 martie 2011 nu a fost anulată și, prin urmare, beneficiază de autoritatea lucrului judecat. Potrivit acesteia, nu există o „confirmare juridică” că ordonanța ar fi contrară legii, iar o astfel de constatare poate fi făcută doar prin intermediul căilor legale de atac. Apărarea a susținut că instanțele penale nu pot statua asupra legalității acestei ordonanțe fără a încălca principiul autorității de lucru judecat, invocând jurisprudența Curții Supreme de Justiție în cauzele nr. 1ra-155/21, 1ra-32/2021 și 1ra-1501/2018.

Instanța de recurs a respins acest argument, subliniind că art. 307 Cod penal nu prevede că doar hotărârile judecătorești casate pot constitui obiectul infracțiunii de pronunțare a unei hotărâri ilegale. De asemenea, art. 98 CPP nu interzice analizarea legalității unei hotărâri judiciare în cadrul unui proces penal. Mai mult, art. 449 lit. a) CPC și art. 458 alin. (3) pct. 1) CPP permit revizuirea unei hotărâri civile sau penale dacă o sentință penală irevocabilă stabilește că judecătorul a comis o infracțiune în legătură cu acea cauză. Așadar, constatarea penală a vinovăției judecătorului pentru emiterea unei hotărâri ilegale este motiv pentru revizuirea hotărârii. Ordonanța judecătorească nu este emisă în urma unei proceduri contradictorii. Judecătorul emite ordonanța doar în baza actelor prezentate de reclamant, fără a studia eventualele contraprobe ale pârâtului. Ordonanța are un caracter provizoriu. Pârâtul oricând poate formula obiecții la ordonanță și, dacă acestea confirmă existența unui litigiu de drept, ordonanța urmează a fi anulată. Prin urmare, având în vedere natura procedurii în ordonanță, ordonanța judecătorească nu se emite în urma „judecării” cauzei și nu se bucură de autoritatea lucrului judecat. 

Completul instanței subliniază că autoritatea lucrului judecat se aplică doar hotărârilor rezultate din judecarea contradictorie a fondului, nu și ordonanțelor emise într-o procedură simplificată, precum cea din 18 martie 2011. Scopul unei ordonanțe nu este soluționarea definitivă a litigiului, ci obținerea rapidă a unui titlu executoriu. 

Prin urmare, nu este necesară anularea prealabilă a ordonanței pentru angajarea răspunderii penale a judecătorului. Aplicarea logicii apărării ar presupune că doar inculpatul, fiind judecătorul cauzei, ar fi putut anula propria ordonanță, ceea ce ar face imposibilă tragerea sa la răspundere. În această cauză există indicii de colaborare între judecător și părți, toate acceptând ordonanța fără obiecții, blocând astfel posibilitatea contestării. Instanța reiterează că răspunderea penală a judecătorului nu depinde de anularea actului emis, ci de respectarea legii și a standardelor etice. Conform Comisiei de la Veneția, răspunderea penală și rezultatele căilor de atac sunt distincte: răspunderea există dacă se probează intenția sau neglijența gravă.

Prin urmare, și în această parte recursul acuzării este vădit neîntemeiat.

Privind ordonanța judecătorească și obiectul imaterial al art. 307 Cod penal – Recurentul susține că ordonanța judecătorească nu poate constitui obiectul infracțiunii prevăzute de art. 307 Cod penal, deoarece nu este menționată expres în textul legii, care include doar hotărârea, sentința, decizia și încheierea. Instanțele de fond și apel au considerat totuși că ordonanța este o formă a hotărârii judecătorești și, astfel, intră sub incidența articolului. Completul admite că legea penală nu poate fi interpretată extensiv sau prin analogie în defavoarea inculpatului (art. 3 alin. (2) Cod penal). 

Cu toate acestea, invocând practica Curții Supreme de Justiție (decizia nr. 1r-15/24), este permisă interpretarea teleologică, sistemică, logică și istorică pentru a determina voința legiuitorului, atâta timp cât nu se ajunge la un rezultat imprevizibil și defavorabil. 

În sprijin, este citată și hotărârea CtEDO Yüksel Yalçınkaya c. Turcia (2023, § 271), care stabilește că, în materie penală, interpretările sunt permise doar dacă nu încalcă principiul previzibilității. Astfel, interpretarea gramaticală are o pondere mai mare, dar nu exclude celelalte metode dacă sunt echitabile față de acuzat.

Curtea ajungând la concluzia că voința legiuitorului a fost aceea ca dispoziția art. 307 Cod penal să acopere toate tipurile de acte judecătorești de dispoziție, inclusiv ordonanțele judecătorești. 

Privitor la art. 427 alin. (1) pct. 4) CPP 

Recurenții au invocat ordonanța Procuraturii Anticorupție din 30 septembrie 2020, prin care Gheorghe Marchitan a fost scos de sub urmărire penală pentru complicitate la spălare de bani, susținând că acest act împiedică tragerea sa la răspundere penală în cauza de față. Marchitan fusese anterior învinuit atât de complicitate la spălare de bani, cât și de emiterea unei hotărâri contrare legii. Instanța a reținut că cele două fapte sunt distincte, reglementate de articole diferite din Codul penal, cu elemente constitutive diferite. Excluderea urmăririi penale s-a datorat lipsei elementelor infracțiunii de spălare de bani, nu inexistenței faptei. Recursul este considerat nefondat.

Privitor la  art. 427 alin. (1) pct. 7) CPP

Privind incompatibilitatea lui Livia Mitrofan – Recurenții au invocat incompatibilitatea judecătoarei Livia Mitrofan, susținând că participarea sa la soluționarea cauzelor penale similare împotriva judecătorilor Lebediuc și Vornicescu ar demonstra o opinie preconcepută de condamnare, contrar art. 33 alin. (2) pct. 6) CPP. 

Totuși, Curtea Supremă de Justiție a precizat în decizia nr. 1ra-1309/2023 că un judecător poate participa la judecarea unor cauze conexe, atâta timp cât nu s-a pronunțat anterior asupra vinovăției inculpatului. Această poziție este susținută și de jurisprudența CtEDO (Kriegisch v. Germania (dec.), 2010; Khodorkovskiy și Lebedev v. Rusia, 2013, § 544).

Curtea a statuat că judecătoarea Livia Mitrofan nu s-a expus asupra vinovăției lui Gheorghe Marchitan și nici nu a participat în cauza invocată de recurenți. Argumentul privind incompatibilitatea este neîntemeiat, întrucât cauza a fost reexaminată în apel, absorbând eventualele nereguli din prima instanță.

Privind reluarea cercetării judecătorești după înlocuirea judecătorului Mînăscurtă – Recurenții au susținut că înlocuirea judecătorului Igor Mînăscurtă cu Silvia Gîrbu în completul Curții de Apel Chișinău, fără reluarea cercetării judecătorești, a afectat dreptul la un tribunal constituit legal. 

Totuși, înlocuirea a fost determinată de transferul temporar al judecătorului Mînăscurtă la CSJ, iar noua componență a fost stabilită legal. Judecătorul Gîrbu a participat la examinarea cauzei, iar legea permite continuarea judecării în astfel de situații, oferind noului judecător timp să se familiarizeze cu dosarul. Neexistând probe că acest drept a fost afectat, recursul este neîntemeiat.

Privind pronunțarea hotărârii de către președintele de complet, după ce ceilalți doi judecători din complet au demisionat – Judecătorii Silvia Gîrbu și Stelian Teleucă au demisionat la 8 mai 2024, iar împuternicirile lor nu au fost prelungite potrivit art. 31 alin. (4) CPP. Totuși, decizia instanței de apel a fost pronunțată pe 15 mai 2024, doar de judecătoarea Oxana Robu, care a și semnat hotărârea în locul colegilor. Nu există dovezi clare că deliberarea a avut loc înainte de demisie, iar procesul-verbal nu reflectă acest aspect. Acest fapt sugerează că hotărârea ar fi fost luată de un singur judecător, contrar art. 30 alin. (5) CPP, ceea ce constituie o abatere gravă. Prin urmare, decizia urmează a fi casată conform art. 427 alin. (1) pct. 7) CPP.

Soluția instanței de recurs după admiterea recursului

Instanța de recurs a constatat că eroarea procedurală poate fi corectată direct, fără rejudecare, conform art. 435 alin. (1) lit. c) CPP, rejudecarea fiind o excepție (nu o regulă). Recursul a fost admis pe motiv de procedură, dar Curtea Supremă a menținut concluziile de fond ale instanței de apel, confirmând că Gheorghe Marchitan a comis infracțiunea prevăzută la art. 307 alin. (1) Cod penal. Infracțiunea, calificată drept mai puțin gravă, a fost săvârșită în 2011, iar termenul de prescripție a tras la răspundere penală a expirat în 2016.

Conform practicii CSJ (decizia 1ra-303/24), în cazul prescripției, instanța nu poate înceta procesul penal în temeiul art. 391 CPP, ci trebuie să pronunțe o sentință de condamnare în baza art. 389 alin. (4) pct. 3), fără stabilirea pedepsei. De asemenea, conform art. 395 alin. (1) pct. 2) CPP, dispozitivul sentinței trebuie să includă constatarea vinovăției. În aceste condiții, instanța trebuia să pronunțe o condamnare cu liberare de pedeapsă penală, nu încetarea procesului. Astfel, sentința primei instanțe urmează a fi casată.

DECIZIA CURȚII

Completul, cu patru voturi pentru și unul împotrivă, a admis recursul apărătorului Victor Mazniuc și al condamnatului Gheorghe Marchitan, casând integral decizia Curții de Apel Chișinău din 15 mai 2024. S-a pronunțat o nouă hotărâre prin care s-a casat parțial și sentința Judecătoriei Chișinău din 23 septembrie 2022, doar în partea privind încetarea procesului penal. Gheorghe Marchitan a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 307 alin. (1) Cod penal, dar a fost liberat de pedeapsă penală ca urmare a expirării termenului de prescripție. Restul sentinței a fost menținut nemodificat. Decizia este irevocabilă.