În contextul alegerilor pentru funcția de Președinte al Uniunii Avocaților din Republica Moldova, desfășurate în cadrul Congresului UAM, JURIDICE MOLDOVA a adresat o invitație tuturor candidaților de a-și prezenta viziunea și prioritățile printr-un interviu scris, pentru ca avocații să poată vota informat, pe baza unor poziții clare și asumate. Primul care ne-a onorat cu răspunsurile sale este domnul avocat Alexandru Țurcan, în prezent Decan al Baroului Chișinău, implicat de mulți ani în mod activ în dezvoltarea profesiei de avocat în Republica Moldova, inclusiv prin contribuții doctrinare și practice relevante pentru comunitate: co-autor al lucrării „Răspunderea juridică a avocaţilor – Îndrumar pentru avocaţi” (UAM, 2013) (link) și contributor la primul „Ghid pentru avocații stagiari din Republica Moldova”, elaborat de UAM și Asociația Tinerilor Avocați (link).
1. Domnule Decan, ce v-a motivat să candidați la funcția de Președinte al Uniunii Avocaților din Moldova?
Sunt în profesie din anul 1999. În perioada 2011-2015 am fost membru al Consiliului Uniunii Avocaților.
Au trecut mai mult de 10 ani de când am candidat la Președinte al Uniunii Avocaților. Se întâmpla în mai 2015. Domnul Gheorghe Amihalachioaie numai își încheiase mandatul. Atunci președinte a devenit Doamna Nina Lozan.
În perioada următoare: am luat 5 ani de pauză de la funcții în avocatură; în 2020, am devenit prodecanul Domnului Dorin Popescu în cadrul Baroului Chișinău; am avut o colaborare excelentă cu decanul; în 2022, am devenit decanul Baroului Chișinău; am o colaborare excelentă cu prodecanul Victor Panțîru.
În toamna anului curent îmi expiră mandatul de decan. În Franța, decanii barourilor sunt aleși pentru un singur mandat. Cunoaștem bine. Avocații francezi sunt prietenii noștri. Proiectul de lege, care limitează mandatele decanilor, se află în Parlament. Soarta acestuia urmează să fie decisă în următoarele luni. Va fi o presiune enormă pentru noul Președinte, pentru Consiliu și pentru întreaga profesie.
2. Care sunt cele trei reforme prioritare pe care le considerați esențiale pentru profesie?
Nu vorbesc despre reforme. Totul ce facem corect trebuie să continuăm. Vorbesc despre următorul pas în dezvoltare. Uniunea trebuie să ajute avocații să se pregătească pentru viitor. Eu văd viitorul țării noastre în U.E. și anticipez o creștere a cererii pentru servicii juridice pe măsura apropierii de U.E. Noi trebuie să începem pregătirile.
Avem nevoie de 3 programe naționale: (1) program de promovare a serviciilor de avocat, (2) program de instruiri și mentorat focusat pe creșterea veniturilor avocaților peste pragul salariului mediu pe economie și (3) program de instruire a avocaților în domeniul dreptului comunitar european.
3. Cum vă vedeți activitatea în calitate de Președinte în primele 100 de zile de mandat?
Imediat începem lucrul asupra programelor naționale pentru ca să le putem lansa deja în vară. Am toată încrederea în sprijinul Consiliului în aceste direcții.
În plus, vom continua formalitățile permisive legate de sediul vechi. Până în vară trebuie să începem lucrările pe șantier. Clădirea se va face anume pentru avocați: instruiri, sesiuni, întâlniri cu clienții, cafea. Un fel de avoHub. Acolo vor veni și cetățenii pentru consultații. Va fi frumos și multifuncțional. În inima capitalei. Știu exact cum trebuie să arate și să funcționeze.
Și să nu uităm de conferința noastră internațională din septembrie, care a devenit cel mai popular și discutat eveniment avocațial din Europa de Est din ultimii 3 ani. Noi de regulă, începem pregătirile din luna februarie.
4. Cum intenționați să construiți și să mențineți un dialog instituțional eficient cu autoritățile publice și factorii de decizie?
Vom dialoga cu statul pe 3 dimensiuni prioritare:
(i) adoptarea amendamentelor la legea avocaturii în redacția coordonată de Uniunea Avocaților cu Ministerul Justiției în primăvara-vara 2025. Acele amendamente transpun directivele europene și pregătesc profesia noastră pentru U.E. Novațiile nefericite, strecurate obscur în acel amendament, trebuie să dispară tot așa cum au apărut, prin ușa din spate. La capul mesei vor fi puse angajamentele statului, asumate prin semnarea Convenției Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat. Inițiativele legislative neconsultate și care afectează independența profesiei, și a organelor de autoadministrare nu au drept la viață și sunt ilegale.
(ii) vom merge cu Consiliul la Guvern, să discutăm instituirea politicii fiscale speciale pentru relațiile cu profesiile juridice. Vom stabili anumite principii de comunicare și coordonare. Trebuie să excludem majorări de impozite cu 150% în noaptea de revelion și fără consultare prealabilă, cum s-a întâmplat adineaori cu polița de asigurare medicală pentru avocați. Este o manifestare de disrespect față de contribuabilii vizați de asemenea reforme (profesiile juridice). Orice majorare trebuie discutată din timp, pregătiră, argumentată, negociată, implementată treptat, pentru a amortiza efectele financiare microeconomice asupra fiecărui contribuabil în parte.
(iii) Al treilea subiect, pe care îl vom discuta cu statul, este deschiderea accesului pentru proiecte de inteligență artificială în sfera dreptului. Noi avem nevoie să ne dezvoltăm produsele noastre juridice, să facem ca inteligența artificială să înceapă să lucreze în ajutorul avocatului și, ca ultimă instanță, a beneficiarului asistenței juridice. Obiectivul nostru este de a reduce timpul și calitatea cercetării juridice, astfel ridicând calitatea actului de asistență juridică.
Astăzi, statul acordă acces la acte normative numai individual, ceea ce face imposibilă analiza automată. Trebuie ca statul să deschidă acces la toată baza de acte normative, pentru a permite interacțiuni imediate cu multiple acte normative în același timp. Tot statul trebuie să adopte un alt format special al actelor normative (de exemplu, EUR-Lex, cum este în U.E.) pentru structurarea actelor normative. Acest lucru va permite interpretarea automată a textelor juridice de către sistemele AI.
Următorul pas va fi instalarea unui model de limbaj LLM pe servere din Republica Moldova, servere gestionate de Uniunea Avocaților, asigurând confidențialitatea datelor clienților, control deplin asupra sistemului, acces pentru avocații autorizați în sistem.
Direcția este clară. Trebuie să facem primul pas și să continuăm parcursul corect.
5. Cum vedeți stagiul profesional: mai exigent, mai practic, mai orientat spre mentorat? Considerați necesare modificări privind accesul la stagiu și/sau accesul în profesia de avocat?
Recent Uniunea Avocaților a aprobat standarde noi privind stagiul profesional. Am fost ajutați de un grup de experți internaționali, sprijiniți de guvernul francez. Consider ca avocații-îndrumători pot juca un rol mai activ în procesul de admitere. Tendințele mondiale ne arată că există alternative de admitere în profesie prin stagiu profesional mai îndelungat, fără examen de admitere. Aici avem nevoie de expertiză. Mie îmi plac experimentele, dar trebuie să existe un consens larg în această privință, atât în interiorul profesiei, cât și în raport cu statul. Este un subiect de viitor.
6. Care ar fi indicatorii de performanță prin care poate fi evaluată eficiența mandatului dumneavoastră?
Mandatul de Președinte este de doi ani. Nu de patru. La sfârșitul anului viitor 2027 deja mă veți întreba la ce etapă suntem. Mai sus am discutat despre lucruri concrete. Nimic abstract. Daca nu fac nimic din ce am promis, avocații vor ști bine cum să măsoare performanța cu votul la Congres. Noi, în avocatură, avem cel mai democratic sistem de guvernare din țară. Este corect să fie așa în toate domeniile.
7. Un mesaj adresat avocaților din Republica Moldova.
Pe noi mereu ne-au învățat că forța dreptului prevalează dreptul forței. Că noi suntem cavalerii dreptului. Că noi, avocații, suntem cei mai tari.
Am ajuns să trăim într-o epocă, când forța bate dreptul. Statele mari sfidează, la tot pasul, dreptul intern și internațional. Statele mici se aliniază acestui trend periculos.
Judecătorii, procurorii, executorii – toți dețin pârghii de forța.
Unica pârghie a noastră, a avocaților, este dreptul. Noi suntem de partea dreaptă a luptei între forță și drept. Noi vom prevala. Dreptatea este de partea noastră.
Domnule Decan, vă mulțumim pentru timpul acordat acestui interviu și vă urăm mult succes în cadrul alegerilor la funcția de Președinte al Uniunii Avocaților din Moldova.
*Alexandru Țurcan a fost decernat în 2024 în cadrul GALEI JURIDICE MOLDOVA Ed. II cu JMD Awards la categoria Instiuții și Organizații, pentru efortul acestuia în dezvoltarea Baroului Chișinău, atât în calitate de Decan, cât și de Prodecan anterior.

Aflaţi mai mult despre Alexandru Țurcan, avocatură, Președintele Uniunii Avocaților din Moldova, UAM, Uniunea Avocatilor din Moldova

















