September 4, 2026

0 utilizatori online

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

PARTENERI

BERCU Legal Advisors GARAZ Legal & Business Consulting CA Maxim Macovei MELNIC Legal Advisors Vieru Vadim Attorney at Law

PARTENERI PRINCIPALI

Traversarea frontierei de stat „Leușeni – Albița” va fi facilitată

    Miercuri, 13 iulie 2022, Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României, privind controlul coordonat în punctul rutier de trecere a frontierei de stat „Leușeni – Albița”, pe sensul de intrare în România.

    Conform comunicatului, scopul proiectului constă în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontierele Republicii Moldova şi României, în domeniul gestionării integrate a frontierelor. De asemenea, realizarea activității comune va ajuta la sporirea capacităţilor instituţionale ale autorităţilor de frontieră, precum şi la armonizarea procedurilor de control la standardele Uniunii Europene.

    Totodată, Acordul va contribui la garantarea securității frontierei dintre Republica Moldova și România, care este granița externă a Uniunii Europene, precum și la asigurarea securității naționale, bunăstării economice a ambelor state, prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate și terorismului internațional.

    Dacă ți s-a părut util, distribuie articolul:

    Facebook
    LinkedIn
    Telegram
    WhatsApp
    X

    Citește și:

    HEXAGONUL Facultăților de Drept 2027 – preselecție pentru echipa de Drept civil a Facultății de Drept USM

    Când conformitatea devine litigiu: ce se întâmplă atunci când protecția datelor ajunge în instanță

    Jumătate din echipele juridice interne folosesc IA pe contracte. Puține au playbook-ul care o face să funcționeze

    Canal Telegram

    Primește cele mai importante știri juridice direct pe Telegram.

    @juridice_moldova

    MĂRIME TEXT:

    DOMENII JURIDICE

    Canal Telegram Juridice Moldova

    Abonează-te pe Telegram

    Primește noutățile juridice din Republica Moldova direct în Telegram, în timp real.

    @juridicemd · Gratuit, te poți dezabona oricând.